Grăuntele de muștar, la final

Dragilor, a venit momentul mult așteptat, acela în care ne întoarcem cu recunoștință spre voi, cei care ne-ați ajutat să ducem la capăt cu bine campania GRĂUNTELE DE MUȘTAR, deși ne-a fost mai greu decât oricând.

Am reușit să găsim donatori pentru toți cei 10.228 de copilași ai noștri cărora le-am oferit tot ce le-a fost necesar pentru a începe un nou an școlar curați, demni și fericiți.

Vă dați seama cât înseamnă 10.228 de copii? Cam atâția locuitori sunt într-un orășel.

Ne-am apucat în vară de acest proiect, iar efortul pe care l-am depus a fost uriaș. Am umblat ca furnicuțele și ca albinuțele din zori și până târziu în noapte în ultimele luni. Am organizat chiar și un festival, INIMO, iar banii adunați i-am folosit tot pentru acești îngerași.

Le-am oferit micuților hăinuțe moderne cum au văzut la colegii mai înstăriți (geci, veste, tricouri, blugi), ghetuțe rezistente din piele cu care să bată drumurile și mingea, ghiozdane colorate, produse de igienă și de curățenie.

Chipurile tuturor s-au luminat atunci când au primit în brațele lor lucrușoarele acelea minunate cumpărate cu ajutorul vostru, al celor care v-ați lărgit inimile și ați rupt de la voi pentru a le șterge lor lacrimile, pentru a le înlocui cu zâmbete. Ne înclinăm în fața voastră!

Și noi ne-am bucurat privindu-i pe copii și am uitat pentru câteva clipe de toată munca din spate, de epuizarea pe care am simțit-o uneori.

Ne-am făcut luntre și punte să ducem la bun sfârșit această treabă. Nimic din ce am comandat nu a fost gratuit și cu greu am reușit să ne achităm datoriile. Sărăcia s-a extins ca o molimă în această perioadă de criză și asupra donatorilor, nu doar peste beneficiari.

Însă ne-am pus nădejdea reușitei în Dumnezeu, doar El știe nevoile fiecăruia și prin noi, prin oameni lucrează.

Numărul acestor îngerași pe care noi îi ocrotim este uriaș, dar dacă ei nu sunt ajutați să meargă la școală, nu au foarte multe șanse să-și depășească singuri condiția, să se ridice din sărăcie. Nu poate fi considerată o povară încercarea noastră de a le dărui speranță acestor copii și de a le transforma visele în realitate.

În ciuda unor greutăți copleșitoare chiar și pentru unii adulți, ei învață bine și se luptă să ajungă OAMENI MARI.

Noi deja ne pregătim de campania de Crăciun, GRĂUNTELE DE IUBIRE. O vom lua de la capăt cu listele pentru că acești copilași au nevoie de haine groase.

Înălțăm cele mai calde rugăciuni la Dumnezeu ca să vă aibă în pază pe toți cei care ne-ați sprijinit în această campanie.

Vă mulțumim din tot sufletul.

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

LA MULȚI ANI, NICOLAE ȘI NICOLETA!

Dragilor, o zi minunată să vă dăruiască Bunul Dumnezeu, cu mult spor și liniște. Astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, Sfântul care este pentru noi toți, dar mai ales pentru copii, chipul blândeții și al milostivirii lucrate în taină. Este

Citeste »

KULTHO SPRIJINĂ COPIII SĂRMANI ORI ORFANI!

Dragilor, cu multă bucurie în suflet vrem să le mulțumim din inimă prietenilor noștri de la KULTHO, parteneri de nădejde ai Asociației „Glasul Vieții”, care ne sunt alături, ca de fiecare dată, în misiunea noastră pentru copilașii sărmani și orfani.

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy