Ce ați face dacă frații voștri v-ar agresa și amenința că veți rămâne fără locuință?
Începem săptămâna cu o nouă poveste, am spune noi dureroasă, în care vă prezentăm drama mămicii Costela și a copiilor săi, care trăiesc de câțiva anișori sub amenințarea că nu va trece mult până vor fi alungați din casă… iar cei 8 copilași vor rămâne pe drumuri.
Să vă spunem de la ce a început totul?
Cu toții am citit, sper eu, romanul lui Rebreanu, cel în care era prezentată o adevărată dramă, însă viața acestei mămici depășește cu mult ceea ce și-ar fi putut imagina autorul și, din păcate, doar ea știe la câte agresiuni a fost supusă și prin câte suferințe a trecut.
…Și dacă vă întrebați pentru ce toate acestea? Ei bine, pentru pământ… Întrucât, dacă ar fi să ne gândim la căsuța în care și-a găsit adăpost, ea și cei 8 copilași, improprie ar fi un termen prea generos pentru a o descrie. O căsuță bătrânească din lut, cu doar două camere, construită cu mare greu, aceasta este cam toată averea la care ceilalți frați râvnesc cu atâta înverșunare.
Pe mămica noastră am descoperit-o acum 4-5 anișori, când disperată ne-a cerut ajutorul după încă un episod în care fusese agresată de cei ce trebuiau să le fie sprijin de nădejde. Nu știa dacă va putea răzbi de una singură prin atâtea greutăți, pentru că nici nu trecuse mult de când pierduse o sarcină destul de avansată, tocmai că fusese victima violenței fizice.
Încă de la început, i-am oferit protecție, consiliere și ajutor alimentar, întrucât alimentele de acasă erau mult prea puține pentru a hrăni atâtea guri flămânde, mașină de spălat și toate cele necesare pentru ca traiul să le fie un picuț mai ușor.
Anii au trecut, însă ea a rămas la fel de bună ca în clipa în care am cunoscut-o. Își iubește copii la fel cum o mamă o poate face, se îngrijește și se străduiește să le ofere tot ceea ce le-ar putea fi de folos. Cât în ceea ce privește justiția, cazul micii căsuțe este încă deschis, nu există hotărâre definitivă și singura rezolvare, din câte cred eu, este ca micuții Costelei să ajungă ceva mai aproape de oraș, într-o locuință decentă cu toate condițiile în care pot crește și învăța, departe de toate abuzurile domestice.
Căci drept vă mărturisesc, copilașii au ajuns să aibă traume în urma certurilor repetate. Ne străduim din răsputeri să le redăm liniștea, dragostea, speranța și lumina de care aceștia au atât de multă nevoie. Încercăm să alocăm în regim de urgență o locuință salvatoare, doar că toate acestea necesită un minim de efort din partea tuturor.
Îmi doresc, dragilor, să-l știu pe Ilie ajuns pompier, după cum și el își dorește, dar pentru ca acest lucru să fie posibil va avea nevoie de susținere pentru încă vreo câțiva ani de acum încolo.
Mai sunt doar 4 săptămâni până când ne vom spune cu toții „Hristos a înviat”, Hristos cel Înviat va intra și în căsuța acestor micuți.
Vom găsi oare bunătate în inima noastră pentru a le însenina această mare sărbătoare?
