Din căsuța ei micuță, Ionela, o minune de copilaș de 10 anișori, dorește să ajungă om mare!
Visul ei este acela că, într-o bună zi, va putea fi aproape de cei aflați în suferință, le va putea alina suferințele și neputințele. Nu au fost puține dățile în care a fost cu surioara mai mică, Elena, la spitalul de copii, aceasta suferind de un defect congenital. De la operația, efectuată la o vârstă fragedă, problemuțele au fost multicele pentru Elena, odată cu ele și vizitele la spital, iar medicii de acolo au ajuns să o cunoască destul de bine.
Așa a învățat Ionela că spitalul este un locușor în care Dumnezeu lucrează prin oameni. Și din acel loc, în care se întâlnește suferința celui bolnav cu mâinile prin care lucrează Cel de Sus, de multe, multe ori se nasc adevărate minuni. …A mai învățat că , pentru a oferi tămăduire, medicii muncesc muuulte ore pe zi, și învață muuulte multee cărți, încă de la 9-10 anișori, cam cât are ea.
Și, dacă a aflat că medicii sunt prietenii lui Dumnezeu, a aflat în ea dorința ca, nu peste multă vreme, să poată deveni și ea unul dintre ei. De aceea, atât cât poate ea, lucrează la visul ei.
Pentru moment, își face cu multă migală temele la toate obiectele, matematica și limba română fiind pentru ea o adevărată cale de a se remarca printre colegi. Și, slavă lui Dumnezeu, este printre cei mai buni. Curând, va termina prima etapă, a școlii primare, iar gimnaziul, cu prima etapă, clasa a V-a, va însemna o nouă provocare.
La finalul acestei etape, finalizate, nădăjduim noi, cu brio, își va găsi cu siguranță loc printre cei mai buni elevi de care ne îngrijim la Centrul de Excelență Cosma și Damian. Dar, până atunci, ne îngrijim cum știm mai bine de Ionela și frățiorii acesteia. De curând am pășit pragul căsuței lor, o locuință modestă, mult prea modestă pentru suflete care visează atât de departe.
Mi-aș fi dorit să-i găsesc curați, cu hăinuțele în ordine, bine aranjate, într-o locuință care să le asigure tot confortul. Adevărul este însă că, pentru atâtea suflete, este greu să asiguri acest minim de confort, mai ales în condițiile în care cea mai apropiată sursă de apă este departe. Mama, singurică, ce-ar putea să facă, cu atâtea și atâtea nevoi?! Chit că-i cel mai mic, Constantin, un flăcău de 3 anișori, știe că mami a lui n-ar putea să se descurce singurică, astfel că, atât cât poate el, este un ajutor de bază în gospodărie.
Pe mai departe, la cum îl vedem noi, va fi un om minunat, devotat sprijinului celor neajutorați, poate, din câte ne spune chiar el, polițist.
Pentru a le fi aproape, am pășit pragul căsuței lor încărcați, așa cum ne stă obiceiul, cu alimente de bază, bunătăți pentru cei mai mici, scutecele și lapte praf. Și chiar dacă știm că acestea nu vor fi de ajuns pentru mai mult de 2-3 săptămâni, avem speranța că Dumnezeu va alina, măcar câteva din suferințele acestei familii.
De Sfintele Paști, Constantin, Elena, Măriuca și Ionela, așteaptă o minune.
