Își amintește cineva, dragilor, cum se numește protagonista din povestea aceea în care apar cei șapte pitici, iar ea se îngrijea de aceștia? Să vă dau mai multe detalii!
Timp de 14 ani, alături de ai ei pitici, s-au înghesuit în două cămăruțe. Și or fi piticii “pitici”, dar tare greu trebuie să fi fost, odată cu timpul, momentele în care spațiul se împuțina, căci ființele acelea mici se transformau în ditamai voinicii!
Cum se descurca, oare, săraca femeie, când era vorba de menținerea curățeniei și spălatul hainelor?! Prințesei noastre îi înghețau mâinile pe timpul iernii, de la gerul nemilos, căci ea era harnică și iubitoare, iar hăinuțele piticilor ei trebuiau să fie curate! Ei bine, o fi fost frigul crud cu ea, dar iubirea de care avea parte o determinau să reia aceiași activitate iar și iar, ori de câte ori era nevoie! Și să nu credeți că de puține ori a stat afară, în aceste condiții, pentru a-i putea trimite demni și corespunzător îmbrăcați la școală!
Ciocnindu-se unul de altul, venirea nopții nu numai că presupunea problematica împărțirii în paturi, dar aducea, odată cu ea, și chinul cauzat de întunericul care scufunda întreaga căsuță, de nu se mai recunoșteau unul pe celălalt la chip! Și nu, nu a furat nimeni soarele, dar luna nu făcea față să lumineze fiecare colțișor al odăilor, bine împărțit, în care se afla câte un pitic dornic să-și termine temele, să descifreze tainele matematicii sau să descopere frumusețea metaforelor din poeziile lui Eminescu sau ale lui Arghezi! Ia apa, de unde nu-i, ia curentul, de unde nu există posibilitate, să nu mai aducem în discuție casa care pare că se micșorează de la o zi la alta… Nu prea pare o poveste, așa-i! Și nici Albă ca Zăpada nu ar fi!
Da, dragii mei, nu este vorba despre acea poveste! Însă sunt provocările la care a fost supusă Daniela, mama piticilor din povestea noastră, care, între timp, s-au înmulțit și au devenit ȘAPTE, fix ca în bine-cunoscuta istorisire! Nu o fi ea portretizată ca în ficțiune: cu părul negru ca abanosul, cu buzele roșii ca sângele și cu chipul alb ca zăpada, dar iubirea de care dă dovadă pentru copiii ei o înfrumusețează mai mult decât ar putea fi vreodată Albă ca Zăpada! Încă nu v-ați convins? Să mai poposim puțin asupra acestei mame!
Provocările peste care trebuie să treacă Daniela nu s-au oprit la numărul magic de 3, câte întâlnim de obicei în basme, ci tot apar zilnic, copleșind-o! De unde faci rost de cele trebuincioase traiului cu șapte copii, fără posibilități financiare, deși tatăl lucrează pe unde prinde ocazia pentru a câștiga cei 80-100 de lei? Unde mai pui că ți se rupe sufletul, ca mamă, în momentul în care bucățica de pâine nu ajunge pentru toți, atunci când grămada de haine te înghite, iar detergentul și puterile pentru a spăla la mână ți se împuținează, și… mai presus de toate, durerea îți sfâșie întreaga ființă, căci unul dintre cei cărora le-ai dat viață a trebuit să se confrunte cu o tumoră la cap, la o vârstă fragedă!
Dragilor, iubire și speranță dăruim și noi, ajutând-o pe această mamă să-și poată crește frumos puii: pe Ștefănel, Alexandra, Iulian, Marian, Florin și Florentina! Fără îndoială, ea întrunește toate calitățile care definesc un erou! Nu suntem nici Sfânta Vineri sau vreo zână bună care să facă minuni, dar ne punem viața în slujba Domnului, punând un umăr la greutățile pe care astfel de mame și copii le duc!
Cum să fim indiferenți, când îi cunoaștem de șapte ani, iar pentru ca Ștefănel, mezinul familiei, să vină pe lume, am fost aliatul de încredere a mamei în lupta contra riscului de avort spontan?!
Știm că fiecare bănuț reprezintă o mică avere pentru tratamentul și investigațiile necesare (tomograf, RMN), pentru ca Alexandra – iubita ei fiică, de doar șapte anișori, să o poată bucura cu prezența, mulți ani de acum încolo! Pentru mica noastră luptătoare, cea care ne încântă privirile și sufletele, ne scotocim de fiecare bănuț pentru aceste servicii medicale, de care nu te poți atinge ca om de rând!
Nu, nu avem harta spre vreo comoară, dar avem oamenii dragi care ne sunt alături și care ne susțin! Și, pentru ca bucuria să fie deplină, acum doi ani am ținut să le construim o „CASĂ A VIEȚII” din temelii, primitoare și încăpătoare, cu toate utilitățile (apă, curent, căldură ) și i-am gospodărit cu niște căprițe care să hrănească voinicii, și care se pare că au crescut într-un an, cât alții în zece…
