„grăuntele de iubire” și dragostea jertfelnică a unei mame cu 9 copii!

…Și mai avem 8.830 de îngerași care au nevoie de dragostea noastră pentru a trăi bucuria Nașterea Domnului așa cum se cuvine!

De curând, într-o localitate din apropiere de Iași, am întâlnit nouă îngerași. Aceștia locuiesc într-o căsuță mică alături de mama lor, Simona, care face tot ce poate pentru a le asigura cele necesare. Cea mai mică dintre ei, Elena, are doar șase luni, iar sora cea mare, la doar 15 ani, o ajută să aibă grijă de frații ei mai mici. Cu o dragoste necondiționată și o muncă neobosită, mămica Simona își dedică întreaga viață bunăstării micuților săi.

Provocările cu care se confruntă sunt mari. În casa lor nu există suficient loc pentru toți, paturile sunt prea puține, iar seara Simona, după ce se îngrijește ca fiecare copilaș să fie în pătuț, adoarme și ea pe o saltea. Totuși, visele lor rămân vii, iar bucuria pe care o simt atunci când primesc chiar și cele mai mici daruri este de neprețuit.

Acești nouă copii nu sunt doar „coduri” pe o lungă listă, ci sunt o mică parte din cei 10.342 de micuți care au mare nevoie de bunătatea noastră!

Noi ne străduim din toată inima ca toți cei 10.342 de micuți din listele noastre să primească tot ceea ce le este de folos, dar pentru asta avem nevoie de sprijinul dumneavoastră!

Pentru fiecare copil, pregătim: o gecuță de iarnă, de foarte bună calitate, cu blăniță, așa cum și-ar dori orice mic prinț sau prințesă; ghetuțe G-Life, din piele, căptușite cu blăniță și cu talpă rezistentă pentru a le proteja piciorușele de frigul iernii; pantaloni, bluzițe, maiouașe, articole de igienă și curățenie, dar și o desagă cu merinde.

Ca Simona și cei 9 copii ai săi, mai sunt 8.830 de copii care au mare nevoie de dragostea nostră!

Campania „Grăuntele de iubire” este unul dintre cele mai ample și profunde proiecte, mai ales, acum în perioada în care ne pregătim de sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos.

Să nu uităm niciodată, dragilor, că fiecare faptă bună pe care o săvârșim ne apropie mai mult de Dumnezeu, iar fiecare copil ajutat ne călăuzește pașii spre Împărăția cea Cerească!

Dumnezeu să vă binecuvânteze cu pace, sănătate și iubire, iar faptele dumneavoastră bune să fie răsplătite întru bucuria veșnică!

Mulțumim din suflet prietenilor noștri dragi de la Iasi TV Life pentru că ne sunt alături și ne sprijină în misiunea noastră de a ajunge la cei care doresc să ajute!

DĂRUIM IUBIRE?

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

DE BLACK FRIDAY, TE SCOT LA O FAPTĂ BUNĂ?

Iubiții mei, știți cum e în perioada asta… toată lumea vorbește de reduceri, de oferte, de coșuri pline și de cumpărături la prețuri mici. Dar ce-ar fi ca anul acesta, de Black Friday, să ne scoatem unii pe alții la

Citeste »

UN POPAS LA FRAȚII NOȘTRI DIN SPANIA!

Dragilor, vin cu o veste frumoasă pentru toți românii din Spania, dornici de o întâlnire sufletească și de un strop de bucurie duhovnicească! Pe 14 noiembrie 2025, de la ora 19:30, vă aștept cu drag la Parohia Sfântul Mina din

Citeste »

CLUBUL VIEȚII PENTRU TINERII INIMOȘI!

Dragi tineri, vă așteptăm cu drag în Clubul Vieții, locul unde puteți face fapte bune și să fiți și în centrul activităților noastre. Cei interesați pot lăsa un mesaj pe pagina de Facebook Clubul Vieții! Vă așteptăm cu nerăbdare! Variante

Citeste »

Punctul critic pentru mamele minore!

Dragii mei , suntem în direct prin platformele online la TVR 1, la Punctul Critic, pe tema mamelor minore. Variante de susținere: 1. CONT BCR Asociația ,,Glasul Vieții” COD SWIFT: RNCBROBU RO41RNCB0178156773130001 (LEI) RO14RNCB0178156773130002 (EUR) RO84RNCB0178156773130003 (USD) Merge foarte simplu

Citeste »

BLACK FRIDAY LA FAPTE BUNE!

E prima marți de noiembrie, fără Halloween-isme, dar cu un mare Black friday la Fapte Bune, de aici din platoul Iasi TV Life, cu nimeni altul decât Don Machiavelli, alias Ciprian Moraru.Haideți să ne bucurăm de Fapte Bune! Variante de susținere: 1.

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy