
GLASUL MAMEI
Glasul mamei e cel pe care copilul îl știe și-l recunoaște încă dinainte de a se naște. Apoi, odată ajunși pe lume, copiii se liniștesc imediat ce aud și recunosc dulcele glas al mamei. Florin, un băiețel de numai 10 luni născut cu Sindrom Down este din păcate privat de fericirea de a se liniști ascultând glasul binefăcător al mamei sale, fiind diagnosticat și cu Hipoacuzie Severă de grad I.
Cu aceste suferințe fără leac puiuțul de om pare a fi condamnat la o existență înecată într-un râu de lacrimi ce nu poate fi oprit din păcate, nici măcar de lacrimile și rugile de alint ale maicii sale.
Cu siguranță mulți din cei ce vor citi acest mesaj se vor întreba ce e de făcut pentru Florin și a lui mamă cu inima sfâșiată de durere.
Deocamdată, Parascheva a primit recomandarea de la medicii specialiști de a-i cumpăra un aparat auditiv performant.
Împreună, putem să-l ajutăm pe Florin să își audă mama, să-i asculte poveștile, să-i asculte rugăciunile și să se bucure de copilărie.
Fii parte din povestea lui Florin!
Domnul să ne audă rugăciunile și să îmbrățișeze în dragostea Sa toți pruncii suferinzi!

17 ZILE PÂNĂ LA CRĂCIUN ȘI 6391 DE COPII SĂRMANI ORI ORFANI DE ÎMBRĂCAT!
Dragilor, zilele trec ca fulgul în bătaia vântului, iar astăzi, dacă stai o clipă și numeri clipele, îți dai seama că mai sunt doar câteva zile până la Crăciun. Atât de aproape este Nașterea Domnului, încât parcă auzi deja colindătorii




