În această primă Duminică a Postului Nașterii Domnului, bunul Dumnezeu a binecuvântat prin Sfinții Săi să învățăm să ne îmbogățim sufletește.
Evaghelia de astăzi, ca esență a evangheliilor din toată săptămâna, ne învață cum trebuie să ne comportăm vis-a-vis de lucrurile materiale, de darurile acestea absolut firești și necesare vieții noastre, primite de la Dumnezeu, prin mila Sa ce binecuvântează strădania, munca și osteneala noastră, dar mai ales ne învață care este adevărată bogăție a sufletului.
În Evanghelia de la Sfântul Luca, capitolul al 12-lea, versetele 16-21, Domnul Hristos ne spune, așadar, că unui om bogat i-a rodit din belşug țarina.
Ca urmare a muncii sale, banuim noi cinstite, la sfârșit de an agrar obține atât de multe roade, încât se vede nevoit să strice hambarele cele vechi, care nu aveau acea capacitatea de a păstra atâta avuție și să depoziteze corespunzător tot ceea ce Dumnezeu i-a dăruit și să ridice altele mult mai mari și mult mai încăpătoare.
Până aici totul este normal pentru că, dacă vrem să ne fie bine în lumea aceasta, cu toții facem eforturi considerabile în așa fel încât să creștem valoarea muncii noastre, pentru un trai mai bun oferit copiilor noștri, soților, tuturor celor dragi și, bineînțeles, nouă.
Desigur, trebuie menționată aici „uitarea” de care dă dovadă bogatul, nelăsând loc nici unei mici pomeni sau milostenii, așa cum se cade unui om înțelept, sau măcar unei cine cu prietenii sau apropiații săi, pentru o bună relație socială.
Cât despre săraci, bolnavi, orfani,… nici vorbă.
Lăsând la o parte toate cele prezentate până acum pilda continuă cu același personaj care devine, dintr-odată, preocupat de fericirea sufletului, care, după mintea sa, va putea să se veselească cu mâncare, bautură și distracții, fără ca trupul să mai fie nevoit să trudească în vreun fel.
Vorbim aici de un fel de pensionare anticipată, de o evadare departe de griji și de probleme, așa cum nu de puține ori vedem pe rețelele de socializare influencerii lumii noastre ce ni se laudă, că după ce „au tras tare”, după ce a dat norocul chior peste ei intr-o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, se pot desfăta după pofta inimii lor pentru tot restul vietii.
O astfel de atitudine, care trebuie văzută ca o adevărată sinucidere sufletească, Dumnezeu o sancționează în cel mai aspru mod cu putință, îngăduind moartea prematură și predarea sufletului spre pedeapsă demonilor celor lacomi si iubitori de desfătare: „Nebune! În această noapte vor cere (diavolii) de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi?”
Acest verdict divin, dea dreptul înfricoșător, ne atrage tuturor atenția asupra consecințelor acestui mod de viață în care bunăstarea ne depărtează de Dumnezeu și ne face să uităm de hrana pentru suflet și de adevărata bogăție, care nu se va lua în veci de la noi.
Omul care confundă nevoile pentru trup cu cele pentru suflet este un om cu adevărat lispit de rațiune, un om se se sinucide din punct de vedere sufletește, adică un nebun.
De ce?
Ce nevoi are trupul nostru?
… Cele care asigură hrana, îmbrăcămintea, igiena și confortul de zi cu zi.
Dar, oare, toată lumea știe ce nevoi are sufletul?
Sufletul, dragilor, nu se alimentează nici cu mâncare, nici cu băutură, nici cu distracție…
El are nevoie de rugăciune, are nevoie de post, are nevoie de citirea Sfintei Scripturi, de citirea vieților de sfinți și a scrierilor duhovnicești, are nevoie de fapte bune, adică de tot cea ce-l odihnește, de adevărată bogăție dumnezeiască.
Ei bine, dacă multa bogăție, cu tot ceea ce ne permite ea (mâncare, bautură, distracții etc), mai tot timpul întrecând măsura, ne poate îmbolnăvi curând trupul și omoară sufletul, multa bogăție dumnezeiască va aduce desfatarea sufletului cu roadele Duhului Sfânt (dragostea, credința, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, blândețea, înfrânarea și curăția) si-i va oferi nemurirea în locul chinurilor.
Să mai spunem, oare, că bogăția sufletească aduce bucurii incomparabile față de tot ceea ce înseamnă bucurii pământești?
Că îmbogățirea în Dumnezeu este singura care nu moare, care nu poate fi furată și nici nu se strică, pentru că ea este izvorâtă chiar din Dumnezeu și de aceea este veșnică, nepieritoare?
Să facem, dragilor, tot ceea ce ne stă în putere pentru a folosi tot darul și toată bogăția dată de Dumnezeu spre a ne îmbogăți sufletește, prin milostenie, mai cu seamă în acest Post al Nasterii Domnului Iisus Hristos, iar mai apoi în toate zilele vieții noastre! Amin.
