Foto – nicolas visează la o baie

La omul sărac nici temelie la casă nu-i.

Prin mulțimea de proiecte începute a năvălit peste noi și ridicarea casei pentru o familie cu mulți copii. În urmă cu câteva zile, așa cum v-am mai povestit și cum presa a prezentat pe larg, opt copii, o mamă tare jertfelnică și un tată neputincios au văzut cum tot ce agonisiseră din greu dispare sub ochii lor înghițit de flăcări.

Focul a lăsat în urmă doar mult scrum și niște pereți ridicați din bolțari.

Ne bucuram că la casa Claudiei, cea distrusă de pârjol, după prăbușirea zidurilor măcar temelia va fi de folos.

Doar că, la proba voluntarilor noștri, fundația solidă pe care nădăjduiam să o găsim s-a dovedit asemenea celei de pe la casele purcelușilor.

Iar dacă tot ne-am înhămat la această treabă grea și costisitoare, am zis să o facem bine de la început până la sfârșit.

Ne-am apucat de o fundație serioasă, făcută cu fiare și betoane de calitate, cu canalizare și tot ce trebuie la această familie cu opt îngerași.

Neapărat ținem cont și de dorința cea mai arzătoare a lui Nicolas, cel mai mic dintre frați, născut cu dizabilități. El vrea o baie. Iar noi ne zbatem să i-o amenajăm.

Trebuie să ne mișcăm repede, doar copilașii încep într-o lună școala, iar toamna cu binecunoscuta vreme capricioasă e la colț.

Deci avem nevoie de sprijinul dumneavoastră, al oamenilor buni, în continuare. Și vă ținem la curent cu derularea proiectului, să vedeți unde se „îngroapă” banii adunați cu atâta greutate.

Părinții și cei opt copii ai lor – Nicolas (2  ani), Maria (3 ani), Mario (4 ani), Ianis (6 ani), David (9 ani), Alexandru (13 ani), Ștefan (15 ani) și Cătălin (17 ani) – au rămas doar cu hainele de pe ei. Au fost adăpostiți temporar într-un fost magazin sătesc. De trimis, îi trimitem noi pe cei mici la școală. Dar nevoile lor sunt mult mai mari acum.

Haideți să ne unim pentru a-i ajuta pe micuți să aibă acoperișul lor!

Haideți să-i dăruim lui Nicolas o baie!

𝐌𝐄𝐑𝐆𝐄𝐌 𝐌𝐀𝐈 𝐃𝐄𝐏𝐀𝐑𝐓𝐄?

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Provocarea momentului!

Dragilor, provocarea care e pe buzele tuturor și a rupt internetul a adus și primele zâmbete pe fețele copilașilor noștri sărmani și orfani. Andrei, băiețelul cu 13 frați, orfan de tată cu care v-am făcut cunoștință lunile acestea a primit

Citeste »

Provocare acceptată!

Hristos a Înviat, domnule Paul Nicolau sau Pescobar! Vă mulțumim din inimă că ați răspuns atât de grabnic provocării pe care am lansat-o în mediul online. Așa că vă așteptăm la Iași: 1. Să ne apucăm împreună de fundația casei

Citeste »

Împreună pentru o Românie fără picioare desculțe!

Dragilor, cu oameni precum Paul Nicolau, despre care faptele vorbesc, chiar am putea face o Romanie fără picioare desculțe, în care mamele să verse doar lacrimi de fericire. E timpul să lăsăm vrajba deoparte și să alegem fericirea copiilor. Mergem

Citeste »

PROVOCARE PENTRU Paul Nicolau!

Dragilor, zilele trecute voluntarii mei mi-au povestit despre un clip viral cu domnul Pescobar, în care ceasurile lui scumpe și trainice nu se sparg nici cu ciocanul, darămite cu câteva pahare de vin. L-am întrebat pe Andrei, un băiețel orfan

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy