Există tradiția din bătrâni ca la masa de paște sau de crăciun, să se lase un tacâm pentru cel care vine la masă…

Există tradiția din bătrâni ca la masa de Paște sau de Crăciun, să se lase un tacâm pentru cel care vine la masă.
Din păcate, românii au început să uite acest obicei, gândim noi doar pentru că nu mai au timp să mai privească în jurul lor.
De aceea, ne propunem de acest Paște să ajutăm cât mai mulți oameni dragi să redevină oameni ai lui Dumnezeu, îmbrăcând și hrănind un copil de ziua Învierii Domnului din lista de rezervă, ca și cum l-ar îmbrăca și hrăni pe însuși domnul Iisus Hristos, Cel ce bate la ușa inimii noastre.
Vă întrebați ce înseamnă lista de rezervă? Vă explicăm!
Mai avem 1000 de copii de rezervă…o parte îi știm, o parte nu…
Mai sunt 13 zile până la marea sărbătoare a Învierii…
1. În Maternitatea Cuza Vodă se vor naște până la Paște mulți copii (o medie de 25 de copii pe zi ori 13 zile), din care, după statisticile noastre, cel puțin 10% sunt cu mari nevoi și cu 4-5 frați pe acasă, copii care vor intra automat în lista noastră, ale căror mărimi, vârstă și clasă încă nu le știm. Să tot fie vreo 200, nu-i așa?
2. Mergând cu camioanele și microbuzele la porțile familiilor nevoiașe, cu siguranță vom zări, prin mulțimea curioșilor, piciorușe goale și ochi triști, care nu au fost prezenți la școală în ziua când am făcut măsurătorile, pentru că nu au avut cu ce să se încalțe, care au fost bolnavi și prin spitale când le-am cercetat ulițele, sau care, pur și simplu, datorită slăbiciunilor omenești, au fost omiși de voluntarii noștri. Alți 10% din 3000… se fac 300, nu?
3. Știu că sunt mulți oameni care nu merită să fie ajutați, adulți alcoolici, asistați sociali de-o viață sau, pur și simplu oameni cărora nu le place munca. Știm, de asemenea, că marea parte dintre dumneavoastră munciți din greu pentru a vă asigura traiul zilnic, dar rămâne o întrebare la care doar Hristos Domnul ne-a dat răspunsul: Copiii ce vină au?
Dacă Hristos se roagă pentru noi păcătoșii pe cruce și se lasă răstignit cu tâlharii, am putea oare și noi să ne rugăm pentru acești oameni și să le hrănim, măcar acum de Paște, copilașii?
Cu siguranță, cu mila Domnului, putem și noi să devenim tâlharul cel de-a dreapta Domnului și să ne asumăm, nu doar păcatele noastre ci și adevărata dragoste pentru cel sărman. Și uite așa mai adunăm vreo 200 și au ieșit cu totul 700 de puișori flămânzi și goi de Paște.
Anastasia,…Lazăr,… Florin – Lăcrămioara și….Gheorghe…de zeci de ori fiecare și asta va fi lista noastră de rezervă.
Lor le vom pregăti altfel de pachete din cei 235 de lei primiți de la dumneavoastră. Celor mititei le vom asigura o rezervă sănătoasă de scutecele, așa pentru vreo 2, 3 luni, iar celor mai mărișori le comandăm astăzi alimentele și încălțările, care, chipurile sunt pe stoc la fabrică, iar hainele le vom onora când vor fi gata la producător.
Hai că putem 4000! Domnul să vă ocrotească!
#haicaputem #graunteledelumina2019 #listaderezerva #ingeripazitori
https://docs.google.com/…/15oIM2–OcqmCHRq2E9AZRo_Qay…/edit…

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

DE BLACK FRIDAY, TE SCOT LA O FAPTĂ BUNĂ?

Iubiții mei, știți cum e în perioada asta… toată lumea vorbește de reduceri, de oferte, de coșuri pline și de cumpărături la prețuri mici. Dar ce-ar fi ca anul acesta, de Black Friday, să ne scoatem unii pe alții la

Citeste »

UN POPAS LA FRAȚII NOȘTRI DIN SPANIA!

Dragilor, vin cu o veste frumoasă pentru toți românii din Spania, dornici de o întâlnire sufletească și de un strop de bucurie duhovnicească! Pe 14 noiembrie 2025, de la ora 19:30, vă aștept cu drag la Parohia Sfântul Mina din

Citeste »

CLUBUL VIEȚII PENTRU TINERII INIMOȘI!

Dragi tineri, vă așteptăm cu drag în Clubul Vieții, locul unde puteți face fapte bune și să fiți și în centrul activităților noastre. Cei interesați pot lăsa un mesaj pe pagina de Facebook Clubul Vieții! Vă așteptăm cu nerăbdare! Variante

Citeste »

Punctul critic pentru mamele minore!

Dragii mei , suntem în direct prin platformele online la TVR 1, la Punctul Critic, pe tema mamelor minore. Variante de susținere: 1. CONT BCR Asociația ,,Glasul Vieții” COD SWIFT: RNCBROBU RO41RNCB0178156773130001 (LEI) RO14RNCB0178156773130002 (EUR) RO84RNCB0178156773130003 (USD) Merge foarte simplu

Citeste »

BLACK FRIDAY LA FAPTE BUNE!

E prima marți de noiembrie, fără Halloween-isme, dar cu un mare Black friday la Fapte Bune, de aici din platoul Iasi TV Life, cu nimeni altul decât Don Machiavelli, alias Ciprian Moraru.Haideți să ne bucurăm de Fapte Bune! Variante de susținere: 1.

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy