„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.”
Dragilor, fragmentul de Evanghelie citit astăzi ne așează înainte o întâmplare minunată care se potrivește de minune fiecăruia dintre noi, pentru că, deși ne declarăm creștini ortodocși, deși știm că avem în Biserica noastră tot ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiți și pentru a câștiga fericirea veșnică, noi, creștinii ortodocși, fie nu valorizăm atât cât ar trebui această avere inestimabilă a credinței, fie o primim cu delăsare, gândind că este obligația lui Dumnezeu să ne poarte de grijă, fie că este obligația preoților să facă totul pentru ca nouă să ne fie bine.
Ei bine, dragii mei, în Evanghelia de astăzi ni se vorbește de întâlnirea Domnului Hristos cu un sutaș, comandant al unui corp de armată, care menținea ordinea în ținutul Israel, provincie vasală, aflată la granița de răsărit a Imperiului Roman. Din mărturiile date de evangheliști, aflăm că acest sutaș nu era un om fără suflet, care să-și fi bătut joc de soldați și de supușii evrei, ci era omenos și respectuos, pentru că tot el contribuise la zidirea sinagogii din zonă. Mai marii evreilor recunoscători chiar ei au venit să-l roage pe Domnul Hristos să îl asculte pe comandantul ostașilor.
Venind sutașul înaintea Mântuitorului, I-a adresat o rugăminte foarte fierbinte – să-i vindece sluga sa, care era bolnavă. Domnul Iisus Hristos îi spune că va veni la el și-l va tămădui. Foarte important de menționat este că Domnul Hristos știe totul – îl cunoștea deja dinainte să vină pe om și știa ce sămânță de credință are în el. Auzind acestea, sutașul ne dă o lecție de credință, nouă tuturor, spunându-I că nu e nevoie de acest efort, pentru că are și el oameni în subordine și știe cum stă treaba . El nu trebuie să-și ia de mână oamenii și să facă ce li se dă de făcut. De ce? Pentru că oamenii depun un jurământ de credință, printre care și ascultarea ordinelor superiorului tău, ordine care sunt date pe baza unor porunci împărătești, nu spre a fi batjocorit subordonatul, ci pentru a se împlini toate cele rânduite de sus.
Așadar, sutașul îl roagă pe Domnul Hristos nu să vină în casa sa, ci numai să poruncească. Dacă el dădea ordin scris sau verbal soldaților, știe că Dumnezeu care este atotputernic și atotprezent este un Dumnezeu care le știe și le poate face pe toate. Chiar dacă sutașul nu este un om credincios și nu cunoaște toate cutumele Bisericii, Hristos nu îl ignoră. Ci îl laudă, cu o bucurie de copil, chiar dacă se poate să fi stârnit invidia evreilor din vremea sa – „Nici în Israel n-am văzut atâta credință!”. Care este răspunsul Domnului Iisus Hristos?„Du-te, fie ție după cum ai crezut!”. Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela!
Aceasta este, dragilor, Evanghelia de astăzi – o poveste frumoasă de vindecare, o poveste reală, dar care ne pune pe gânduri pentru că, dintru început, când Domnul Hristos spune „voi veni și-l voi vindeca”, știa că nu va merge acolo, dar face această minune așa cum îi cere sutașul, tocmai pentru a demonta mitul al atotsuficienței în credință. De câte ori nu am auzit că dacă te-ai născut și ești creștin ortodox , doar tu poți intra în Rai?
Acest om, sutașul, dacă era un om rău, nu se ruga pentru sluga sa. Așa cum un om credincios adevărat, iubește și pe Hristos, și pe soție, și pe copii, și pe vecini, și pe dușmani. Un om credincios doar cu numele, oricât de des ar merge la biserică, oricât de multe îndatoriri ar îndeplini, nu ar putea și nici nu vrea să-l iubească pe cel față de care nu are nici o obligație.
Noi, dragilor, creștini fiind, am ajuns la dragostea acestui om față de aproapele în suferință?
Să învățăm, așadar, că un om credincios este cel care, mai întâi de toate, își atinge inima de Domnul Iisus Hristos și nu cere dovezi din partea lui Dumnezeu.
Tot ceea ce face un creștin în Sfânta Biserică, în casa sa, nu o face în mod instinctual, ci o face pentru că Dumnezeu, odată ce se atinge de inima noastră, de viața noastră dă naștere la atâta dragoste, încât, încredințați că Dumnezeu este cu noi, am dori ca până și cel mai neînsemnat om de pe pământ să nu sufere, ci să fie fericit și să-și câștige și sănătatea, dar și mântuirea lui Dumnezeu pentru viața de veci.
Să fiți binecuvântați, dragii mei! Să ne dea Dumnezeu sănătate, credință și mântuire, în vecii vecilor, Amin!
