Echipa Vieții, după o misiune îndelungată în slujba copiilor sărmani și a mamelor greu încercate, este apreciată în această seară la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială, organizată de Colegiul National al Asistentilor Sociali, la cel mai înalt nivel – în finală.
Asta înseamnă că ne aflăm pe drumul cel bun, cel puțin din punct de vedere al specialiștilor.
Să dea Dumnezeu să ne vedem și la Gala Cerească, în Împărăția Sa!





