Când gândeam și eu și toți copiii noștri dragi că vom deveni fani pe viață pentru un președinte și un parlament care hotărăsc aducerea alocației la o valoare de bun simț, mă și trezesc cu super – economiștii de la ministere cu o tonă de scepticism în gură. Da, în gură, pentru că în minte au niște planuri…
Ca să înțelegem cum stă treaba și toată lumea să fie fericită în iarna aceasta, vă spun și ce-am priceput eu, așa, mai încet la minte.
Mai întâi vine o majoritate parlamentară foaaarte generoasă și hotărăște ca de unde ai, de unde n-ai, stat român, dă bani la toți copiii, să mănânce și ei, și măcar de zece lei. Deținuții au dublu sau triplu, dar ce mai contează. Copiii sunt mulți, dar… neștiutori.
Vine apoi președintele cu „guvernul meu” și ne mai vinde o gogoașă prin promulgare. Doar pixul de la Cotroceni e gratis și o semnătura nu-i mare lucru. Ca la urmă cu să vină băieții cu sacul cu bani, care se jură ca nu fură, cu bugetul gol până în… iulie.
Știți cum traduc eu asta?
Dacă trecem bine de alegeri (anticipatele, ați uitat?), cu o majoritate pe cinste, imediat se schimba legea, pentru că „nu sunt bani!”
Dacă ies cei ce au votat-o, să se descurce, că doar ei au decis. Nu vă vine a crede? Vom trăi și vom vedea! Cert este că același scenariu se repetă ciclic sau liniar, indiferent cine-i la butoane de vreo treizeci de ani încoace.
Un lucru este clar: În timp ce țările vecine cu România fac eforturi suprastatale pentru a crește natalitatea (scutiri de impozit, alocații serioase, susținerea familiei și încurajarea întemeierii acestora) la noi fie ne jucam de-a „alba – neagra”, fie ne luptăm din răsputeri împotriva copiilor și a creșterii lor după normele firești, creștine.
Un primar din Târgu-Mureș, om respectabil, de altfel, devine fan Hitler când vorbește de naștere în familiile cu mulți copii. Interzicere, programare, pedepse… Eu cred că i se trage de la prea multe filme cu Jackie Chan sau o fi fumat ceva, sărăcuțul.
Parlamentarii români trimiși la Bruxelles, în frunte cu domn’ Băsescu, nu au alta treabă (bani oricum au pe ghiftuite, sau poate vor și mai mulți ) decât să voteze împotriva unei națiuni independente (Polonia) și să o oblige să înghită propaganda împotriva familiei și împotriva copiilor, desigur.
Adică, mai pe românește, una spunem, alta dispunem, sau pe franțuzește, „după noi, potopul!”
În concluzie, rugăm pe mai marii noștri să termine cu prostiile, să dea repejor alocații grase, pentru a avea contribuabili la pensiile nesimțit de speciale și să-și ia lăbuțele de pe copii, dacă nu vor să fie rupte… De Doamne-Doamne sau de cine o mai rămâne prin țară.
