Dacă o poveste simplă ar fi o poveste wow…

Dragii mei, am fost încântat să discut cu prietena noastră Diana Ciobanu, care a fost și este alături de noi în proiectele noastre și ne sprijină în a face cât mai multe fapte bune!Țin să mulțumesc echipei WOW că ne urmăresc activitatea îndeaproape.

Am vorbit cu tâlc și ne-am perindat printre amintiri, o discuție care surprinde povestea din spatele marii povești „Glasul Vieții”. Dacă veți fi curioși să ne urmăriți, veți afla lucuri știute și mai puțin știute, dar mai ales veți putea surprinde faptul că doar prin muncă și credință veți putea realiza ceea ce vă este cu adevărat de folos!

Am ales cu smerenie să fiu în slujba mamelor și copiilor nevoiași, dar și a oamenilor aflați în nevoie, fiind încredințat că Dumnezeu îmi va da putere la orice pas și lucrurile s-au îmtâmplat întocmai. Să nu uităm că Domnul ne este mereu nădejde și ne răsplătește după mărinimia fiecăruia în parte.

Nu există bucurie mai mare ca zâmbetul unui copil sărman când primește de mâncare sau când își poate strânge în brațe mama, sursa veșnică de iubire și ocrotire. Fie că oferim șansa la viață nou-născuților, fie că investim în educația copiilor-îi îmbrăcăm, îi încălțăm și le oferim toate cele de trebuință, fie suntem sprijin permanent mamelor cu mulți copii, care se nevoiesc în lipsuri, noi suntem mereu pe poziții și alegem să ne continuăm misiunea, fiind încredințați că binele va naște și mai mult bine!

Haideți să ne unim forțele pentru a face fapte bune!

DĂRUIM SĂNĂTATE ȘI IUBIRE?!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vara asta, toate drumurile duc la INIMO!

Dacă te întrebi de ce nu trebuie să ratezi cel mai mare festival al binelui, primul răspuns e simplu: pentru că scena va exploda de energie! Andrei Bănuță, Smiley, Horia Brenciu, Vescan, Andia, Oana Radu, The Urs, Rareș și mulți

Citeste »

TU ȘTII CINE VINE VARA ASTA LA INIMO?

Dragilor, pregătiți-vă inimile pentru că pe scena celui mai mare festival caritabil din România va urca un artist iubit de o țară întreagă: RAREȘ! Dar stați, dragilor, că surpriza cea mare abia acum vine! Știți de ce vine Rareș cu

Citeste »

FII COOL, FII INIMO!

Dragilor, vara aceasta schimbăm lumea prin bucurie și fapte bune! Vă invit cu toată inima la cel mai mare festival al faptelor bune din România, INIMO 2026! Ne vedem la Iași pentru două zile absolut fantastice, pline de energie, muzică

Citeste »

E COOL SĂ VII LA INIMO!

Dragilor, vara aceasta, ne vedem la cel mai mare festival al faptelor bune din România! INIMO revine la Iași cu două zile pline de muzică, artiști de top și distracție pentru toată familia. Dar cel mai important? Fiecare zâmbet din

Citeste »

CEL MAI MARE FESTIVAL AL BINELUI REVINE LA IAȘI!

Dragilor, vara aceasta scriem împreună o nouă poveste plină de lumină, muzică și speranță. INIMO este locul în care distracția se împletește perfect cu faptele bune, iar fiecare invitație la aceste eveniment, aduce un zâmbet pe chipul unui copil care

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy