Cu smerită recunoștință, pentru luna ce tocmai a trecut!

DĂRUIM LUMINĂ!

Luna Martie a trecut și, odată cu ea, primăvara cea mult așteptată pare că s-a instalat pe meleagurile Moldovei.
Cum și ziua este ceva mai lungă, alături de echipa de zeci de voluntari ai Bisericii Maternității Cuza Vodă și ai Asociației Glasul Vieții, susținută de donatori de pretutindeni, am fost după cum ne este obiceiul, sprijin de nădejde pentru mamele și pruncii aflați la grea încercare.
Dacă veți considera că v-am greșit, certați-ne (aici), apoi iertați-ne!
Dacă intenția este binevenită, vă invităm să rămâneți în continuare alături de misiunea noastră, inclusiv abonându-vă la canalul nostru de Youtube

Dăruim Lumină? 6289 de suflețele încă așteaptă un dar de Sfintele Sărbători ale Învierii.
Domnul Hristos să vă dăruiască toate cele de folos, dumneavoastră și tuturor celor dragi!

AICI AVEȚI LISTA!!!!!

https://docs.google.com/spreadsheets/d/1kG1-eHzLAfiiHjrnW6AAHqltAy439onlZp0WH_8VnDM/edit#gid=0
1.Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales.

2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 250 de lei (că așa e tradiția), 50 și ceva de Euro sau Lire, Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „PENTRU GRĂUNTELE DE LUMINĂ”.

3. Noi, fuguța la făbricuța cea adevărată iar, cât ai clipi din ochi, venim cu desaga plină cu de toate – hăinuțe (pantofiori, ciorăpei, pantaloni, pulover, pantalon scurt, tricou și lenjerie), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur adăugăm trăistuță cu merinde.

4. Deocamdată, pentru că am făcut comenzi cât… Cargo, iar facturile sunt facturi, sper să nu fie cu supărare, dar dăm prioritate celor ce vor să achiziționeze un pachet de la noi. Cât de curând, vom lansa o listă pentru cei ce doresc să facă shopping pentru sărmanii noștri, doar că, și de data aceasta, calitatea e bine să fie calitate și coșul complet. Pe de altă parte, ținând cont de taxele de transport și curierat, de adaosurile comerciale lipsite de bun simț, sunt convins că, cu bănuții dumneavoastră și cu mine ca negociator la poarta fabricii, am câștiga 3 zâmbete deodată, la același preț.
Și n-ar fi păcat să nu fie așa?
Cum puteți dona?
1.Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22
2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
4. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
5. Pentru Western Union, RIA, MoneyGram avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
6. Din păcate la acest moment, nu putem primi donații prin Revolut.

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

LA MULȚI ANI, NICOLAE ȘI NICOLETA!

Dragilor, o zi minunată să vă dăruiască Bunul Dumnezeu, cu mult spor și liniște. Astăzi îl cinstim pe Sfântul Nicolae, Sfântul care este pentru noi toți, dar mai ales pentru copii, chipul blândeții și al milostivirii lucrate în taină. Este

Citeste »

KULTHO SPRIJINĂ COPIII SĂRMANI ORI ORFANI!

Dragilor, cu multă bucurie în suflet vrem să le mulțumim din inimă prietenilor noștri de la KULTHO, parteneri de nădejde ai Asociației „Glasul Vieții”, care ne sunt alături, ca de fiecare dată, în misiunea noastră pentru copilașii sărmani și orfani.

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy