Cu dumnezeu, împreună, scoatem românia din noroaie!

Cu Dumnezeu, împreună, scoatem România din noroaie – Grăuntele de lumină 2019
Mult așteptată Primăvară, bine ai venit!
Primăvara aceasta este despre Ștefania și copilăria ei. Locuiește la vreo 40 de km de centrul universului moldav într-o căsuța dărăpănată, care, între pereții de lut scorojit înghesuie 7 oameni minunați. Cu ochii verzi ca smaraldul și cu chipul în lumina soarelui, am găsit-o pe prispa casei așteptând cu nerăbdare ora 11:30, să pornească spre școală.
Zărim la colțul casei o coadă de pisică grăbită și întrebăm și noi: Cum vă jucați voi pe aici? Iar răspunsul vine parcă la unison și în grabă: “Da’ cine mai are timp să se joace?”
În puținul timp pe care îl au la dispoziție au renunțat de bunăvoie la joaca cu pisicile și jucăriile, pe care oricum nu le-au avut niciodată, pentru a se distra cu gramatica, compunerile, algebra sau tabla înmulțirii, fiecare cu materia sa preferată. Doamne, câți părinți nu și-ar dori să audă așa cuvinte din gurița copilașilor lor.

Părinții, oameni vrednici și gospodari în felul lor, trudesc zi de zi pentru a avea cele trebuincioase pe masă și la școală. Dar e greu, tare greu!
Cu 600 de lei cheltuieli lunare pentru naveta celor două surori ale ei, eleve la două licee prestigioase din Iași, cu facturi la electricitate, medicamente și alimente pe măsura familiei, bugetul și așa limitat este mai tot timpul pe “deficit”, la fel ca și “caietul” prăvăliei din sat. Ce să mai vorbim despre reparația acoperișului, haine noi de Paște, jucării pentru cei mici sau un nou cal în locul celui prăpădit iarna trecută!
Ștefania, într-o ținută de primăvară cu bluza ceva mai decolorată, nu de la soare, ci din sutele de spălări ale surorilor ei, cu papucei cu tălpile roase, dar cu o voință de fier, bate zilnic drumul către școală și se întoarce mereu cu note dintre cele mai bune, în ciuda ironiilor deloc rare cu privire la vestimentația ei, aruncate de unele colege mai “fițoase”.
Din păcate, nici lacrimile mamei, nici oftatul tatălui cu creștetul încărunțit prematur, din puținele ore de răgaz ale nopții, nu oferă soluții pentru a aduce un zâmbet pe chipul Ștefaniei și al fraților ei.

Asemeni Grimm-ilor cu prințul Albei ca Zăpada (sau al Cenușăresei), sau mai curând lui Creangă al nostru cu Harap Albul prințesei Împăratului “nu știu care”, căutăm, începând de astăzi, îngeri păzitori pentru Ștefania și frații ei. Cine vor fi cei împreună cu care vom reuși să aducem zâmbetul pe chipul Ștefaniei și al fraților ei?
Haideți, prieteni, să o ajutăm și pe Ștefania să zâmbească! Ea vine, anul acesta, la pachet cu alți 4000 de copilași aflați în nevoie.
Fiecare dintre noi poate rescrie în cele 57 de zile rămase până la Paște povestea Ștefaniei sau a celor 4000 de grăuncioare de lumină.

Cum? Destul de simplu:
1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare cu CODUL din dreptul copilului sau ne dați un mesaj privat (precizând același cod) , iar noi vă trecem in dreptul copilului ales.
2. De ce ati ales copilul? Ca să-l imbracati și poate să-l hrăniți, desigur. Pentru asta, reduceți bugetul vacanței de Paște, scurtați cât puteți de mult lista de cadouri și de cumpărături pentru celebra masa și sigur veți economisi ușor și veți putea trimite către noi, în cont sau prin porumbei voiajori 235 lei (ca asa e tradiția), 50 Euro sau lire, dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „pentru GRAUNTELE DE LUMINA”.
Noi, fuguța la fabricuța cea adevărată (cea a iepurașului e doar imaginară, să știți!) și venim cu coșul plin cu de toate – hăinuțe, papucei, bunătăți.
3. Dacă vreți neapărat să faceți dumneavoastră cumparăturile, noi nu ne supărăm. Alegeți pentru acest demers doar copiii cu codul “AS” sau „IS” și o să avem rugămintea ca cel târziu până la 1 aprilie să ne trimiteți coletul la Iași, la Biserica Maternității Cuza Vodă, cu lista completă: ciorapi, maieu, chiloței, tricou cu mânecă lungă, hanorac, pantaloni, încălțări, pachet de igienă cu sampon, sapun, pasta și periuță de dinți, detergent, toate de cea mai bună calitate, la care adăugați în cont, la poștă sau în cutiuță 50 de lei pentru alimente. De ce așa repede și așa pachet complet? Pentru că nu vreau să mai rămână copii dezbrăcați de Paște, din lipsa de timp sau uitarea unora. Așa, într-o lună, o mai rezolvăm noi.

FOARTE IMPORTANT!
Pentru prima zi, 10% dintre copii îi avem deja trecuți. Vă ajunge?
Lista va crește zilnic, în funcție de interesul dumneavoastră, până când ajungem la 4000, …sau mai mult. De dumneavoastră depinde!
AICI AVEȚI LISTA!
https://docs.google.com/…/15oIM2–OcqmCHRq2E9AZRo_Qay…/edit…

Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Provocarea momentului!

Dragilor, provocarea care e pe buzele tuturor și a rupt internetul a adus și primele zâmbete pe fețele copilașilor noștri sărmani și orfani. Andrei, băiețelul cu 13 frați, orfan de tată cu care v-am făcut cunoștință lunile acestea a primit

Citeste »

Provocare acceptată!

Hristos a Înviat, domnule Paul Nicolau sau Pescobar! Vă mulțumim din inimă că ați răspuns atât de grabnic provocării pe care am lansat-o în mediul online. Așa că vă așteptăm la Iași: 1. Să ne apucăm împreună de fundația casei

Citeste »

Împreună pentru o Românie fără picioare desculțe!

Dragilor, cu oameni precum Paul Nicolau, despre care faptele vorbesc, chiar am putea face o Romanie fără picioare desculțe, în care mamele să verse doar lacrimi de fericire. E timpul să lăsăm vrajba deoparte și să alegem fericirea copiilor. Mergem

Citeste »

PROVOCARE PENTRU Paul Nicolau!

Dragilor, zilele trecute voluntarii mei mi-au povestit despre un clip viral cu domnul Pescobar, în care ceasurile lui scumpe și trainice nu se sparg nici cu ciocanul, darămite cu câteva pahare de vin. L-am întrebat pe Andrei, un băiețel orfan

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy