COPIII DE ZECE – EVELINA
Astăzi lansam Grăuntele de Iubire cu cei 5000 de copii!
Nu țin minte ca în acești treizeci de ani de libertate să fi văzut sau auzit vreodată vreun demnitar, care, în mod public, să – și fi cerut iertare pentru distrugerea neamului românesc prin complicitate sau indiferență.
De la zecile de mii de absolvenți ai anilor ’90 vânduți Canadei (cu tot cu o căruță de bani la ei) sau americanilor, dimpreună cu fetele „dăruite” turcilor prin aceeași perioadă, la sclavagia israeliană, până la fluviul de români ce se scurge neîntrerupt către vest din 2007 încoace, toată „elita” jubilează „creșterea economică” postdecembristă (din conturile unora, bănuiesc) fără să – și asume catastrofa demografică, care va duce, inevitabil în anii ce vin, la dispariția României.
Cu ceva timp în urmă citeam într-un articol faptul că în SUA există o puternică opoziție împotriva avortului și din rațiuni economice.
Un cetățean american, plătitor de taxe, produce într-o viață pentru țara sa… 200.000 de dolari. Așadar, un om cât mai educat este o valoare pentru poporul său, cu condiția ca mai marii lui să – i ofere posibilitatea de a trăi acolo unde Bunul Dumnezeu i-a și rânduit să se nască.
Când nu există săptămână, de la intrarea în UE, în care să nu intre pe ușa Bisericii cu gând de ducă câte un tânăr rezident sau asistent, când vezi că toate statisticile arată că doar Siria ne surclasează la pierderea de populație, iar unii „lideri” plătiți împărătește să identifice soluții afirmă că efortul nostru de a duce copiii la școală este inutil, pentru că „oricum pleacă, fie să fure, fie să muncească pentru străini”, abia atunci se vede clar de ce avem nevoie de oameni ca Evelina.
Evelina este nu doar un copil de zece, ci de… milioane. A muncit mult în gimnaziu și în liceu (la cea mai bună clasă de la cel mai liceu din oraș). Peste câteva luni va candida pentru un loc la Medicină. Cu mila Domnului Hristos o văd nu doar acolo, ci chiar coordonând o sală de nașteri, un spital, ba chiar și-un minister. La cât de mult își iubește sora (un copil și ea de zece, dar la economie) sau frații mai mici, la cât de modestă este și la cât de optimistă, în ciuda tuturor piedicilor, nimic nu pare să o sperie sau să o determine să renunțe la crezul ei.
Nu știu ce vor face mai marii țării, peste câțiva ani, atunci când domnișoara sau doamna doctor se va încăpățâna să rămână să – și îngrijească semenii, care nu au bani de spitale turcești sau elvețiene (mai țineți minte, nu-i așa?), dar sigur nu putea sări coada pentru a ajunge la o profesionistă ca ea, pentru că Evelina nu știe ce înseamnă pila, cunoștința sau relația.
Sau mai știi, zic și eu, în gând cu Eminescu… Dacă s-ar face psihiatru…
Doamne ocrotește – o pe Evelina și pe toți copiii acestei țări, oriunde s-ar afla!
