Clinica veronica alături de mama dana!

Dragii mei, astăzi, ca de fiecare dată, Echipa Vieții de la Clinica Veronica a fost pe poziții și a primit-o cu bratele deschise pe mama Dana, o mamă eroină, care a dat naștere celor 5 copii minunați, ce veghează în fiecare zi la căpătâiul ei, mamă care este într-o nesfârșită luptă cu o boală groaznică- cancerul. Și cu toate că merita adusă cu limuzina până în fața Clinicii, a fost cu prisosință necesar să fie condusă cu Ambulanța, însoțită de mama sa, care în ultimul timp o îngrijește îndeaproape. Cine altcineva, dacă nu o mamă, poate înțelege o astfel de suferință? Se cunoaște faptul că „profesia” de mamă nu se încheie o viață întreagă!

Și totuși, Dana este o femeie curajoasă, iar astăzi ne-a întâmpinat cu un zâmbet larg, pentru că ea crede cu tărie în vindecare. Vă puteți imagina cât de mare este puterea acestei mame? Pentru ai săi copii este dispusă să înfrunte orice încercare a vieții.
Mama Dana a venit astăzi la Clinica Veronica pentru a primi o șansă la vindecare. Și unde să fi cerut ajutor, dacă nu la Clinica Veronica?
Dar ziua de astăzi e cu atât mai specială cu cât mezina familiei, Măriuca, împlinește 9 luni, iar mama se leagă de orice posibilitatea de a putea fi alături de ea și de ceilalți frățiori și a-i putea crește cu iubire…iubirea de mamă, pe care nimeni nu o poate înlocui.

Ce dar mai de preț poate oferi o mamă unui copil dacă nu propria prezență? Nimic nu se compară cu îmbrățișarea plină de căldură a mamei.

Câte mame sărmane și bolnave nu au acces în spitale? Câte mame speră să se vindece pentru a fi aproape de copii? Și totuși, nu primesc niciun ajutor …
Aceasta este menirea Clinicii Veronica și a echipei medicale, de a salva viețile mamelor, care se jertfesc dând naștere de prunci, dar și a tuturor persoanelor aflate în nevoie!

Haideți să fim alături de mama Dana în lupta cu necruțătoarea boală!
Haideți să dăruim sănătate mamelor de pretutindeni!
Mergem mai departe?!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

FERICIREA ALTFEL!

Dragilor, astăzi vreau să vă aduc înainte o veste tare frumoasă și o chemare la un eveniment aparte, cum rar se întâmplă în Iașul nostru binecuvântat. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru

Citeste »

COPIII CARE NU MAI ÎNDRĂZNESC SĂ VISEZE!

Dragilor, vă facem cunoștință cu Iulia, o fetiță de doar 10 ani, unul dintre acei copii ai vieții care nu mai îndrăznesc să viseze. Deși vârsta ar trebui să-i fie plină de joacă și povești, ea a devenit sprijinul cel

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy