Cât „costă” o faptă bună? 20 lei

Oameni buni, se apropie cea mai așteptată și frumoasă zi -1 iunie, zi în care sărbătorim cea mai blândă și pură ființă-copilul, dar și cea mai iubită perioadă din viața unui om- copilăria.
Și cum altfel să sărbătorim această zi plină de culoare, dacă nu prin fapte bune?

Cu siguranță ați aflat deja că Festivalul PRO-INIMO COPILĂRIE DE POVESTE PENTRU VIAȚĂ așteaptă pe 1 și 2 iunie, copii de pretutindeni, pentru a le dărui momente de neuitat, iar noi ne-am propus să oferim șansa și copiilor sărmani ori orfani să ia parte la acest eveniment dedicat în mod absolut copiilor.

Cu acest prilej ne propunem să bucurăm 1000 de copii, din cele mai sărace zone ale Moldovei, din cătune demult uitate, chiar și pentru două zile… zile în care să uite de grijile zilnice și de poverile familiilor din care provin, care sunt tot mai apăsătoare, pentru că nimic nu se compară cu bucuria pură a celor 1000 de copii, care vor ajunge pentru prima dată pe Stadionul USV Agronomie Iași.
Probabil vă întrebați cum vom face asta? Ei bine, cadrul este pregătit, cei mai așteptați artiști îi vor încânta cu povești și jocuri, iar cu ajutorul dumneavoastră, oameni cu inimă mare, care vor să aducă o rază de lumină în ochii copilașilor nevoiași, le vom oferi și o masă celor mici. Știți cum e: nimic nu merge pe stomacul gol!

Care ar fi contribuția dumneavoastră?

Nici mai mult, nici mai puțin de 20 lei pentru un copilaș. Vi se pare mult? Gândiți-vă că ați ieșit în oraș, că tot a venit căldura și pe la noi, și vi se face poftă de înghețată și imediat ați scos din buzunar 20 lei…

Ce mai faci în ziua de azi cu 20 lei?!
Fapte bune, cu siguranță!

Dacă alegeți ca prin acești bănuți să bucurați un copilaș cu 2 mici, un cârnăcior, un suc și o prăjiturică, ei bine, mare bucurie și răsplată veți primi de la Bunul Dumnezeu!

De asemenea, facem apel către toți voluntarii care ne pot ajuta cu transportul, pentru a ne asigura că toți copiii vor ajunge la Festivalul PRO-INMO. Toți cei care doresc să ne sprijine în acest demers, sunt rugați să ne dea de veste!

Mulțumim din suflet oamenilor dragi, care s-au alăturat acestei cauze și au ales să facă o bucurie copiilor: Delicio- va asigura 40 de pizze Family Party, Cofetaria Charlotte- ne va îndulci cu 150 de prăjituri, iar apa va fi asigurată de cei de la Selgros și SERVICII FUNERARE ANA-IRINA IASI . Totodată, invităm tot mai mulți oameni darnici să fie alături de noi și să ne ajute să bucurăm toți cei 1000 de copilași!
Haideți să ne întrecem în fapte bune!

În primul comentariu regăsiți lista cu cei 1000 de copii.

DĂRUIM BUCURIE!
Mergem mai departe?!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

FERICIREA ALTFEL!

Dragilor, astăzi vreau să vă aduc înainte o veste tare frumoasă și o chemare la un eveniment aparte, cum rar se întâmplă în Iașul nostru binecuvântat. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, împreună cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru

Citeste »

COPIII CARE NU MAI ÎNDRĂZNESC SĂ VISEZE!

Dragilor, vă facem cunoștință cu Iulia, o fetiță de doar 10 ani, unul dintre acei copii ai vieții care nu mai îndrăznesc să viseze. Deși vârsta ar trebui să-i fie plină de joacă și povești, ea a devenit sprijinul cel

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy