Ca ei sunt 10.228. îi ajutați?

Dragii noștri, luni, în zi de mare sărbătoare, imediat după Sfânta Liturghie a început forfota în depozitul nostru cu minunății.

Am deschis catastiful nostru în care sunt trecuți 10.228 de copii cuminți și am strigat adunarea. Rând pe rând au început să apară la poarta noastră micuți emoționați pe care i-am umplut de daruri. Am scos din cuferele noastre secrete ghiozdane frumoase cum n-au avut niciodată, hăinuțe moderne cum au văzut la colegii mai înstăriți, adidași rezistenți cu care vor putea bate drumurile și mingea și multe-multe alte cadouri de care cu siguranță se vor folosi.

Chipurile tuturor s-au luminat atunci când au primit în brațele lor lucrușoarele acelea minunate cumpărate cu ajutorul vostru, al celor care v-ați lărgit inimile și ați rupt de la voi pentru a le șterge lor lacrimile, pentru a le înlocui cu zâmbete. Ne înclinăm în fața voastră!

Și noi ne-am bucurat privindu-i pe copii și am uitat pentru câteva clipe de toată munca din spate, de epuizarea pe care am simțit-o tot mai acut, apropiindu-ne de termenul limită. Însă încă avem o greutate mare pe suflet, care cântărește cât tristețea a 3.986 de copilași pentru care încă nu s-au găsit donatori.

Ziua de azi e aproape trecută. Mai avem șase până când clopoțelul va suna și în bănci se vor întoarce micuții noștri. Să nu lăsăm niciunul în urmă! Reușim în mai puțin de o săptămână să facem 3.986 de minuni?

Haideți să le oferim tuturor cadouri!

Haideți să le oferim tuturor demnitate!

Haideți să îi pregătim de școală și pe cei 3.986 de îngerași rămași în urmă!

DĂRUIM SPERANȚĂ?

MERGEM MAI DEPARTE?

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Ziua martirilor din temnițele comuniste!

Hristos a înviat! Iubiții mei, Noaptea de 14 spre 15 mai a anului 1948 este una dintre cele mai grele prin care neamul nostru românesc a trecut, mai ales in timpul prigoanei bolșevicilor, care îi adorau pe Lenin, pe Stalin și

Citeste »

Taina Sfântului Botez peste hotare!

Dragilor, zilele trecute, aflat în mijlocul românilor din frumoasa comunitate din Roma, am trăit bucuria de a săvârși Taina Sfântului Botez pentru micuțul Efrem, un românaș născut peste granițe, dar crescut în credință și iubire de neam. Să te ocrotească

Citeste »

PROVOCARE PENTRU ROMÂNIA MARE!

Dragilor, avem nevoie de 31.500 de mese pentru 1.500 de copii care visează la o tabără la MAREA VIEȚII – asta înseamnă 21 de mese pentru fiecare copil. Eu am acoperit deja 100 de mese și, cu acestea scăzute, mai

Citeste »

COMPLETEAZĂ UN FORMULAR 230!

Completează și tu un formular 230 și ajută-ne să învingem foamea, frigul, ploaia și noroaiele! Prin Formularul 230, puteți redirecționa 3,5% din impozitul pe venit, fără niciun cost pentru dumneavoastră, dar cu un impact uriaș pentru copiii sărmani ori orfani

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy