Cu mila Domnului Iisus Hristos am intrat in cel de-al 27-lea an de slujire a Bisericii Sale.
Am început cu aceeași râvnă și dorință de a aduce lumea aproape de Dumnezeu, într-un sat de la marginea lumii, unde, pe lângă zecile de suflete calde dornice de veșnicie, am înfruntat, ca un copil ce eram, mult prea mulți nostalgici ai unui comunism utopic, în care pântecele, mereu potrivnic Cerului, le era călăuză.
Știți care era, Doamne iartă-ne, expresia de limitare a aglomerației la praznice? …Copiii la urmă…
Nici peste ani, când mă luptam cu mai marii altei comune, nu am scăpat de provocări, mai ales când vorbim de discoteci și scandaluri în noaptea Sfintei Învieri.
A rămas încă un citat „celebru” în ungherul îndurerat al sufletului meu (nu vă pot spune de la cine): „Nu mai merită, Părinte, să te bați pentru popor!”
Cu toate acestea, încăpățânat am rămas până în ziua de astăzi pentru că și copiii și poporul reprezintă, zi și noapte, înaintea mea, a donatorilor si a voluntarilor misiunii de la Glasul Vieții, prioritatea absolută dată de Dumnezeu, care ne cere să-i iubim și să-i slujim pe toți cei neajutorați, așa cum El ne iubește pe noi.
Iată de ce, cu binecuvântarea Parintelui Mitropolit Teofan, timp de un an am trudit să oferim copiilor orfani si sărmani, mamelor înlăcrimate si tuturor celor îndurerați un loc unde să-și regăsească liniștea și să primească mângâiere, o Biserică a Vieții, unde să găsească sprijin și speranță.
Din 15 octombrie, ziua Sfințirii Centrului și a Bisericii Sfântului Arhidiacon Ștefan din Țicău, aici va funcționa un Centru misionar dedicat tuturor celor greu încercați, de foame, de frig, de boală ori de indiferență.
De aici trebuie să înceapă orice discuție despre civilizație și omenie, de la Dumnezeu și copilărie!
