Alice, mamă a doi copii și profesor, are nevoie urgentă de ajutorul nostru!

Doamne ajută, oameni dragi.

Hristos S-a Născut.

Alice, mamă a doi copii și profesor de specialitate la una din cele mai bune școli tehnice din țară, o a doua mamă pentru sute de elevi, are nevoie urgentă de ajutorul nostru.

Alice Gianina trebuie să plece în cel mai scurt timp la Istanbul pentru chimioterapie, împotriva unui cancer la sân cu complicații.

Medicii de acolo i-au promis șanse cu 80% mai mari decât cele din România și totodată i-au garantat îngrijiri de cea mai înaltă calitate, cu mult mai puține reacții adverse și fără bine-cunoscuta agresivitate a acestui tip de tratament.

Colegii, profesori și ei, s-au solidarizat cu ea și, alături de puținele rude, au reușit să adune suma de 5000 EURO.

Costul ședințelor de chimioterapie este de 29.200 de EURO (3650 de EURO fiecare), iar investigațiile și tratamentele preliminare, alături de transport, cazare și masă depășesc 5000 de EURO.

Dragilor, viața unui om, viața unei mame și a unui cadru didactic de excepție depinde de 29.400 de EURO.

Chiar dacă nimeni nu poate garanta că totul va fi bine, cu Dumnezeu, ÎMPREUNĂ, putem oferi doamnei Alice ȘANSA LA O NOUĂ VIAȚĂ!

Dumnezeu dăruiește viața! Haideți să DĂRUIM IUBIRE!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vino să umplem lumea de lumină!

Pregătește-ți pantofii de dans și inima pentru o experiență care te va schimba. Suntem mii de oameni uniți de aceeași dorință: să celebrăm frumosul și să întindem o mână de ajutor pe acordurile verii. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞! VREI SĂ

Citeste »

Energia care schimbă destine te așteaptă la marea întâlnire!

Fiecare moment petrecut la festival este o declarație de iubire față de aproapele nostru. Vino să demonstrăm că bucuria proprie se dublează atunci când este împărtășită cu cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞!

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy