A încheiat prima seară de INIMO cu un spectacol extraordinar, și-a făcut timp pentru fani și a promis să revină la Iași. Smiley pune suflet în tot ceea ce face. A venit cu tot dragul de această dată pentru îngerașii noștri, pentru cei 10.233 de copii pe care noi îi pregătim de școală.

SFINȚII CUVIOȘI RAFAEL ȘI PARTENIE DE LA AGAPIA VECHE, SFÂNTUL CUVIOS SIMEON, SFÂNTUL CUVIOS IOAN PUSTNICUL ȘI SFÂNTUL PROROC IEZECHIEL
Iubiților, astăzi Biserica ne cheamă să ne îndreptăm privirea către oameni care au trăit cu inima în cer, deși au pășit pe același pământ ca și noi. Îi cinstim pe Sfinții Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia Veche, doi




