3 motive pentru a ne bucura de puterea crucii

Cu siguranță, fiecare dintre noi a fost abordat la un moment dat de un ,,binefăcător „, foarte dornic în a ne arată ,,calea către credința cea adevărată”, ca și cum ne-am fi născut în junglă și nu avem cunoștințele necesare pentru a fi buni creștini.
Dacă din bunul simț, care caracterizează mai tot românul nostru, am lasat loc de bună ziua și am primit ,,înțelepciunea întruchipată” în viața și în casa noastră, este aproape imposibil să mai scapi de modul agasant și obraznic prin care încearcă să lovească în credința moștenită de la părinții ori bunicii noștri, mult mai importantă în momentele dificile ale vieții decât orice avere primită de la înaintași.
Una din temele favorite ale ,,salvatorilor” este cea legată de blasfemierea Sfintei Cruci și a Sfintelor Icoane, aruncandu-se praf în ochi prin interpretarea penibilă a Poruncii a II din Decalog -,,Să nu-ți faci chip cioplit! ” (Ieșire 20,4).
Dacă Noul Testament ne cere lămurit să ne raportăm la Crucea Domnului Iisus Hristos cu evlavie și credință în Cel răstignit pe ea -,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” (Mc 8,34);
,,Cuvântul Crucii este… puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1,18); „Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat in crucea Domnului nostru Iisus Hristos” (Galateni 6, 14) etc, se pune întrebarea firească de ce totuși Crucea are atât de mulți dușmani printre majoritatea sectelor cunoscute de noi, printre musulmanii care o aruncă din și de pe biserici sau din partea ateilor bolșevici care au însângerat istoria ultimelor două secole cu zeci de milioane de martiri, cinstitorii de Cruce.
Cum nu toată lumea este dispusă sau pregătită să primească argumentele biblice ori dogmatice cu privire la importanța fundamentală a Crucii pentru omenire, trebuie menționate aici cel puțin trei motive logice, raționale și chiar științifice, care demonstrează folosul ei în viața noastră.
1. Crucea este semnul care organizează și dă putere minții și trupului nostru.
Cu vreo zece luni în urmă am ajuns în cabinetul unui specialist în recuperare medicală pentru a-mi trata umărul bolnav. Omul, n-am ce zice, bun pe meseria lui, ,,pacientul”, din păcate, mai neserios. Printre exercițiile pe care le lucram era și unul în care trebuia să apăs cu brațul meu hrăblăgit brațul viguros al terapeutului, privind țintă, alternativ, la două imagini. Prima, compusă simplu din două linii paralele mi s-a părut dea dreptul inutilă. Ce rost avea să apăs eu cu o stângă amărâtă un braț drept viguros al ,,adversarului ” din fața mea? Nici o șansă să mă joc dea skanderbergul în aer cu un om super-antrenat!
Situația s-a schimbat în mod radical atunci când foaia cu liniile paralele a fost înlocuită cu o alta cu un X pe ea, adică o cruce mai stâlcită sau o Cruce a Sfântului Andrei. Așa am început să mă umflu în pene, văzând cum Alex pierde repede teren în fața mea, fapt pentru care l-am și întrebat ce se întâmplă. Răspunsul a fost unul simplu, venit din cărțile lui de medicină, din care am înțeles clar că liniile paralele dezorganizează și obosesc mintea noastră, în timp ce X-ul sau Crucea dau disciplină mintii și putere trupului. Așa-i că sună tare?
2. Mă duc acuma vreo trei ani la Cimitir la Eternitatea să fac o slujbă de nu știu câți ani la mormântul mamei unei doamne, Elena. Cu un soț ateu declarat și doi băieți buni, dar stricați de nemernic, doamna Elena a ajuns singură la locul de veci cu colivele pregătite, dar nu a reușit să ne explice, așa cum era de așteptat, locul unde se afla. Nu-i de mirare, mai ales că tot știința o spune că genul feminin ar avea mici probleme cu orientarea. Primeam prin telefon tot felul de indicii, dar nimic concludent pentru mine, un vechi campion la orientare turistică.
Ba că se află lângă Cimitirul Eroilor, când la Eternitatea sunt vreo trei – patru din acestea, din care vreo două destul de mărișoare, învecinate cu multe, multe parcele. Ba că se află în deal, iar jumate de cimitir este pe deal. Ba că sunt multe cruci, de parcă ar fi și cimitire ortodoxe fără cruci. Cam jumătate de oră s-a scurs până ce am localizat zona posibilă. Aici, altă problemă. Doamna, mică de statură și singură, nu putea fi văzută sub nici o formă, umbrită fiind de pădurea de cruci cenușii și de arbori în plină vegetație. Cu greu a reușit să ne scapăe și un amănunt vital: nu departe de ea se află un tricolor…
Imediat a și sărit în ochi steagul așezat la căpătâiul eroilor jertfiți în primul război mondial, iar la câțiva pași am dat ușurați și de doamna noastră Elena. Mai spre seară, după vecernie, am povestit unui cunoscut întâmplarea și am priceput atunci de ce Crucea Domnului Iisus Hristos a ajuns atât de repede pe steagurile armatelor creștine sau chiar ea a devenit stindard. Păi, dacă semnul crucii ne spune că Domnul Iisus Hristos a biruit puterea diavolească, răstignit fiind pe ea, iar soldatul creștin deznădăjduit, rănit sau obosit, privind la ea, știa că Dumnezeul ce biruie iadul și moartea se afla pe câmpul de luptă lângă căpetenie, vă imaginați cu câtă putere și curaj se hrănea în timpul luptelor care durau ore în șir, străduindu-se din răsputeri să nu-și părăsească poziția, să nu se depărteze de Cruce sau să nu o lase să cadă pradă inamicilor? Cum să nu biruie Sfântul Constantin cel Mare pe Maxențiu la intrare în Roma sau Sfântul Ștefan al nostru pe turci, când soldații erau tot timpul însoțiți de așa prezență ,,motivațională”? Iar dacă mai adăugăm aici și X-ul lui Alex, ca amplificare a puterii brațului de creștin, este clar ca bună ziua cum oștenii noștri biruiau armate mult mai numeroase și mult mai bine pregătite, dar fără Cruce lângă ei.
3. M-a măcinat tot timpul adolescenței și chiar al studenției la teologie sintagma ,,Domnul Iisus Hristos a biruit diavolul pe Cruce!”.
Iuțimea firii a sabotat argumentele dogmatice, ce nu au putut lămuri pe deplin omul pragmatic din mine.
Dacă Fiul lui Dumnezeu a fost ucis, înseamnă că a piedut lupta, nu așa vi se pare?
Dacă evreii au obținut crucificarea lui Iisus, înseamnă că au fost și inteligenți și mult prea șireți în fața lui Pilat. Deci nu au avut ei câștig de cauză? Și o dată cu ei și diavolul?
Doar că aceasta este o logică mult prea rudimentară, pentru că o dată ce privești dincolo de piroanele și de insultele celor prezenți la momentul de pe Golgota, vezi că adevărata biruință este a Domnului. Cum se face asta?
Nici nu a închis bine ochii Mântuitorul că sutașul mărturisește dumnezeirea Domnului Iisus, în timp ce tâlharul pocăit se afla deja în Rai. Dacă Fiul lui Dumnezeu nu și-ar fi revărsat dragostea și smerenia asupra acestora, diavolul ar fi sufocat din fașă creștinismul, primii doi ucenici ai săi putrezind mult și bine în urâciunea iadului. Dar împotriva iubirii și a smereniei nu există arme sau tehnici, mai ales atunci când ele vin direct de la Dumnezeu. Prin această primă și capitală biruință Domnul nu face nimic altceva decât să fundamenteze faptul că iubirea smerită și jertfelnică este esența lumii. Fără ea nici mamele, nici soțiile, nici dascălii și nici chiar medicii nu ar putea umple lumea de frumusețe și de bine, iar dacă totuși această lume ar exista ea s-ar distruge de la sine, așa cum și bolșevismul s-a auto – distrus. Ce model mai bun poate avea omul în necazurile sau ispitele sale, dacă nu Crucea Domnului Iisus Hristos? O simplă cruce făcută corect la frunte, la mijloc și la umeri, este demonstrat de miliarde de creștini, alungă gândul spurcat, teama sau deznădejdea. Și culmea, nu costă nimic.
Fără îndoială o astfel de expunere ar putea continua mult și bine,dar, dacă tot se cere și o concluzie, s-ar cuveni pusă, mai degrabă sub formă de întrebare.
De ce vor oare ,,salvatorii ” să ne lipsească de Crucea Domnului Iisus Hristos? Or fi vrând să ne transforme în omeni confuzi și ușor de prostit? În rătăciți în Casa Părintelui nostru drag? În lași, în fricoși sau deznădăjduiți?
Eu cred că de astfel de oameni este plin iadul, iar noi creștinii ortodocși, purtători și închinători ai Crucii Domnului Iisus Hristos chiar nu am avea de ce să ajungem acolo.