Ioana și Nicolae – de astăzi, doi îngerași!

… De fapt, doi oameni ce „nu ar fi trebuit să existe”…
Nu pentru că Dumnezeu, din momentul în care le-a dăruit sufletul, nu le-ar fi rânduit toate cele de folos spre mântuire, ci pentru că mai toți cei dragi, care ar fi trebuit să le fie aproape, au hotărât că moartea lor, încă din pântece, ar fi cea mai bună soluție.
Dar…, dragostea jertfelnică a mamelor, copleșită de bunătatea dumneavoastră, ne-au adus aici, cu mila lui Dumnezeu.
Iată cum Biserica Domnului Hristos se îmbogățește astăzi cu încă două vlăstare, iar dumneavoastră prietenii noștri dragi, dimpreună cu neobosiții voluntari, cu încă două suflețele pentru care suntem chemați să trudim spre a-i facem OAMENI MARI!
La mulți ani spre mântuire, Ioana și Nicolae!
P.S. Așa-i că nu-i cazul să vă spun care-i Ioana? 😊

Un gând de recunoștință pentru oamenii buni de la Platinum Optic!

Ce bucurie au acești oameni luminați de Dumnezeu, să vadă mereu în cei sărmani, bunătatea Sa și șansa noastră de a deveni mai buni!
Și ca să nu se supere nimeni pentru simplul fapt că au ratat șansa de a împlini binele, vă reamintim că ușa nevoilor noastre este mereu deschisă.
Domnul Iisus Hristos să vă lumineze și să vă vadă veșnic înaintea Slavei Sale!

Dragi prieteni, doamnelor și domnilor Administratori și Contabili!

DISTRIBUIȚI, VĂ ROG!
Dragi prieteni, doamnelor și domnilor Administratori și Contabili!
Mai sunt doar 2 zile în care orice firmă sau companie poate sponsoriza câteva din faptele bune ale Asociației Glasul Vieții cu cei 20% din impozitul pe profit pe anul 2020.
Cum ne puteți ajuta? Foarte simplu!
Compania sau firma își calculează suma aferentă celor 20% din impozitul pe profit, urmând a completa un contract de sponsorizare pentru cei 20% iar cheltuielile sunt deductibile.
Acest tip de sponsorizare NU presupune alte cheltuieli suplimentare și NU afectează cu absolut nimic profitul net al companiei!
Practic aveți de ales între a-i „dărui” statului sau a-i DĂRUI pentru susținerea copilașilor pe care îi avem în grijă ori pentru a pune bazele unor noi locuințe pentru familiile aflate în nevoi. Mai mult, pentru cei cu afaceri în derulare, cu încasări în anii ce vin, puteți sponsoriza Acum, iar darul va fi dedus timp de mulți ani înainte (vreo 7, parcă).
Vă dați seama câtă bucurie puteți pune în sufletele copilașilor care nu au o căsuță a lor?
Cei care doresc să ne sprijine, pot solicita un contract de sponsorizare cu toate datele noastre pe adresa de mail: pr.dandamaschin@yahoo.com
Dragilor, nimic nu facem fără să fim împinși de la spate cu atâta căldură în slujba aproapelui, chiar de dumneavoastră!
Vă mulțumesc și mă rog totdeauna Pruncului Iisus și Maicii Lui, să vă aibă mereu în pază!

CU INIMA LA MINUNILE DIN 2020 C.E.D.C CENTRUL DE EXCELENȚĂ DAMIAN ȘI COSMA – „Lăsați copiii să vină la Mine!”.

CU INIMA LA MINUNILE DIN 2020
C.E.D.C
CENTRUL DE EXCELENȚĂ DAMIAN ȘI COSMA – „Lăsați copiii să vină la Mine!”.
CASA MAICII DOMNULUI – 40 de locuri pentru fete.
CASA SFÂNTUL DANIIL SIHASTRUL – 30 de locuri pentru băieți.
CENTRUL DE MEDITAȚII ȘI ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE SFÂNTUL IOAN VALAHUL – 50 locuri.
Am înființat primul internat gratuit din România pentru copiii supradotați, proveniți din familiile afectate de sărăcie extremă. În cele două locații cu o capacitate de 40/30 de locuri, tinerii beneficiază de condiții excelente pentru a obține cele mai bune rezultate la învățătură. Oferim meditații gratuite, masă caldă și activități de recreere pentru zeci de copii proveniți din medii defavorizate din orașul și județul Iași, pentru a preveni abandonul școlar, traficul de persoane, cerșetoria și infracționalitatea juvenilă.
Mulțumim din suflet tuturor donatorilor și voluntarilor noștri dragi!
Cu Dumnezeu, împreună, facem OAMENI MARI!
Donează pentru a oferi unui copil sărman șansa la o nouă viață!
Donând în conturile Asociației Glasul Vieții oferim copiilor sărmani din Moldova ȘANSA LA O NOUĂ VIAȚĂ!
Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22

Urmează ore de navigare prin sate, pe ulițe uitate de lume, pe dealurile și văile județului nostru drag…

Ora 7:00 – ședința de dimineață, ne organizăm puțin, facem un traseu, stabilim familiile pe care le vizităm
Ora 7:30 – încărcăm mașina cu cele de trebuință
Ora 8:00 – o luam din loc, pe drum cu asfalt, pe traseul bine stabilit
Ora 8:30 – deja lăsăm asfaltul în urmă și o luăm prin noroaie, către familiile de care, împreună, avem grijă
Urmează ore de navigare prin sate, pe ulițe uitate de lume, pe dealurile și văile județului nostru drag
Ora 17:00 – 10 ore și aproape 300 de kilometri mai târziu am revenit la bisericuța noastră dragă, dar nu e final de zi căci până la 8 -9 mai avem puțin și ne retragem și noi spre casele noastre.

Căsuțe mici, trainice, primitoare și tricolore!

Căsuțe mici, trainice, primitoare și tricolore. Cu așa ceva înlocuim nu casele, că de multe ori, nu le putem numi așa ci construcțiile improvizate sau de mult depășite, în care își duc veacul familiile cu mulți copilași. Mare ne crește sufletul și inima când le vedem bucuria din ochi când dau geamurile sparte, temeliile măcinate de vânt și ploaie pe patuțuri calde, birouri pentru teme și mese mari pentru întreaga familie.

Ea este Ioana, o fetiță care locuiește împreună cu fratele mai mare, doar cu mama în Casa celor șapte mame…

Ea este Ioana, o fetiță care locuiește împreună cu fratele mai mare, doar cu mama în Casa celor șapte mame. La fel ca și Ștefania, are nevoie de mai mult ajutor din partea noastră. Este unul dintre grăuncioare de lumină, pe care încă îl mai puteți alege din lista cea lungă. Pe cât de repede alegeți dumneavoastra copiii, pe atât de repede adăugăm şi noi alții la listă…până ajungem la 4000…Cu ajutorul lui Dumnezeu si bunăvoința dumneavoastră vom reuși să scoatem România din noroaie!
https://docs.google.com/…/15oIM2–OcqmCHRq2E9AZRo_Qay…/edit…

Confirmat! Avem stand și în Era Shopping Park…

 

 

Confirmat! Avem stand și în Era Shopping Park. Ne veți găsi începând de mâine la ieșirea de la casele de marcat ale magazinului Carrefour. Noi facem eforturi să ținem stocurile mereu suficiente, pe dumneavoastră vă așteptăm să ne dați de muncă. Dumneavoastră cumpărați, noi reaprovizionăm. Așa cum v-am mai spus, ne găsiți la biserică, la Palas Mall – zona Kidsland, lângă scările rulante, la Era Shopping Park și la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Floarea Vieții 2019, continuă!

 

Am intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru luna Martie. Cum credeți că ne-am simțit noi când am citit un asemenea mesaj, lăsat alături de o sumă de bani și multe felicitări și mărțișoare pe care să le putem vinde?
“Povestea noastră începe într-o zi când doamna învățătoare ne-a propus un proiect care se numește “Eu pot!”. Atunci noi am început să ajutăm copiii nevoiași printr-un singur fapt, că vrem să schimbăm lumea. Știam că suntem doar niște copii dar nu ne-am lăsat mai prejos și am putut să învățăm ce înseamnă o echipă, fapte bune și nu în cele din urmă, prietenia. Noi putem spune: EU POT dar acum spune și tu. Banii aceștia sunt pentru acești copii minunați. Aceștia i-am strâns cu multă trudă, am umblat din spital în spital cu bucurie, veselie și dragoste. Sper ca munca noastră să rămână cu zâmbetele voastre.
Cu drag, grupa viselor.
Motto-ul nostru: Visele voastre se pot îndeplini dacă voi credeți în ele!„
Când vezi asemenea fapte venind de la oameni atât de mici dar cu suflete atât de mari, cred că sunteți de acord cu mine că binele făcut alături de toți oamenii buni care ne susțin, nu e doar bine, ci este speranța generației actuale și a celor ce vin după noi că putem trăi cu toții într-o primăvară fără de sfârșit.

Joia e zi liberă!

Joia e zi liberă! Așa că, plecăm la drum în județ, cu…fapte bune!
Astăzi vizităm cvadrupleții și întreaga echipă a Irinei, apoi mergem la Elena din Neamț să punem la cale planuri de viitor.
Toate cu mila Domnului Hristos! #glasulvietii