Asociația ,,Glasul Vieții” s-a implicat activ în nevoile familiilor cu mulți copii, orfani de mamă sau de tată, cu probleme financiare grave sau aflate în situații de criză.
Astfel, în ultimii ani, am construit și reparat peste 20 de case:
Casa numarul 1 – Am construit o casă pentru familia E. Petrică, pe un teren din dealurile Bârnovei (fosta fermă Vișani), și astfel am salvat 6 copii din stradă, oferindu-le o locuință caldă și prielnică, unde pot face o școală corespunzătoare și pot avea un viitor strălucit.
Casa numărul 2 – Am construit o casă pentru familia R. Florina, o familie cu 6 copii, care riscau să rămână pe drumuri, iar copiii să fie preluați într-un centru de plasament. Noi le-am dat șansa să crească în mediul lor familial, construindu-le o casă pe terenul primit în zona fostei ferme Vișani, creând astfel condiții optime de locuit.
Casa Numărul 3 – Am construit o casă familiei F. Marina, mamă cu 5 copii, maltratată de către soț și alungată în stradă. Tatăl și-a abuzat sexual fiica cea mai mare la vârsta de 12 ani. Pentru a salva acești copii, am construit o casa în zona Medeleni com. Golăiești, iar fiica cea mai mare studiază la un liceu din Iași, locuind într-un apartament plătit de către noi, fiind consiliată permanent și este încurajată să devină un om cu adevărat MARE!
Casa numărul 4 – DE CONTINUAT!!!
Donații se pot face:
Denumire entitate: Asociatia “Glasul Vietii”
Cod de inregistrare fiscala: 31539898
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO 64 BTRL RON CRT 00 W875 9401
Cont Euro: RO 49 BTRL EUR CRT 00 W875 9401
CONT USD: RO 89 BTRL USD CRT 00 W875 9401
COD SWIFT: BTRLRO 22
Banca Transilvania sucursala Iasi
Nu este o sumă mare dar va fi permanentă. Sper ca va fi cu folos. Poate ca o campanie de informare mai amplă ar fi de folos. Toate cele bune.
Doamne ajuta!
Doamne Ajuta! Sanatate multa si sa ne tina Dumnezeu in credinta cea dreapta spre fapte bune!
Bunul Dumnezeu sa ajute toate familiile care au nevoie de o casa!
Doresc din suflet ca si alti preoti sa fie calauziti de Dumnezeu ca dumneavoastra.
Doamne ajuta, parinte Damaschin.Sa dea Dumnezeu sa mai auzim de oameni ca,dumneavoastra.