8 COPILAȘI ÎMBRĂCAȚI DE ELSA Iași!

Dragilor, când ai 10.563 de copilași sărmani ori orfani pe care trebuie să-i îmbraci, înțelegi și mai bine că niciun pas nu se poate face fără ajutorul lui Dumnezeu și fără inimile bune pe care El le trimite la vreme potrivită. Așa s-a întâmplat și de această dată, prin tinerii minunați de la Drept din […]
UNDE NU MAI ESTE MAMA… DAR RĂMÂNE DUMNEZEU!

Dragii mei, dragi prieteni ai faptelor bune, sunt momente când pașii ne sunt purtați nu doar pe drumuri de pământ, ci pe cărări de suflet, acolo unde durerea e atât de mare încât doar mila Domnului o mai poate cuprinde. Astăzi, inima m-a dus din nou la Valentin și la frățiorii lui, copilașii aceia cu […]
3 ZILE PÂNĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI… ȘI MAI AVEM 1675 DE COPILAȘI CARE AȘTEAPTĂ SĂ PRIMEASCĂ ÎN DAR LUMINĂ!

Dragilor, au mai rămas doar 3 zile până la Sfintele Paști, iar în pragul Învierii Domnului, 1675 de copilași încă așteaptă să primească un dar, o haină nouă, o pereche de încălțăminte și dovada că nu au fost uitați. În timp ce în multe case se pregătesc cozonacii, pasca și lumina pentru noaptea sfântă, în […]
…ȘI MAI AVEM 2743 DE COPILAȘI SĂRMANI ORI ORFANI CARE AU NEVOIE DE SPRIJINUL NOSTRU!

Dragilor, mai sunt doar 6 zile până la Învierea Domnului, iar noi mai avem încă 2.743 de copii de îmbrăcat până de Paști. În timp ce noi ne pregătim sufletele și casele pentru marea sărbătoare, mii de copilași așteaptă o haină nouă, o pereche de încălțăminte și bucuria de a simți că nu sunt singuri. […]
FLORINEL, ORFAN DE AMBII PĂRINȚI, PETRECE SINGUR DE ZIUA LUI…

Dragilor, astăzi, în Duminica Floriilor, haideți să vedem câți oameni îi vor spune “La mulți ani” lui Florinel, un băiat de suflet din familia vieții, un copil încercat greu, rămas orfan de ambii părinți. De Florii, Florinel nu are pe nimeni aproape care să-i ureze la mulți ani, să-i spună o vorbă bună, să-i aducă […]
FLORII CU BUCURIE ȘI SPERANȚĂ PENTRU COPIII VIEȚII

Dragilor, în această zi sfântă și luminoasă, împreună cu acești copilași minunați și fericiți, dorim să vă transmitem din tot sufletul o zi binecuvântată și un sincer „La mulți ani!”. Tuturor celor care purtați nume de flori, vă dorim ca viața să vă fie o grădină înflorită, plină de sănătate și de pacea pe care […]
DATORITĂ DUMNEAVOASTRĂ NICIUN COPILAȘ NU RĂMÂNE FLĂMÂND!

Astăzi, în Sâmbăta lui Lazăr, pragul dintre durere și speranță, am pornit din nou la drum. Nu singuri, ci însoțiți de dragostea voastră, mergând pe teren acolo unde foamea și lipsurile încă mai încearcă să umbrească zâmbetele pruncilor noștri. Mulți ne întreabă: „Părinte, de unde vin toate aceste bunătăți?” Răspunsul e simplu și totodată cutremurător: […]
O VOCE DE AUR PENTRU MII DE SUFLETE CURATE!

Dragii mei, faptele bune au un ritm aparte, iar pe 24 aprilie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău, acest ritm va răsuna mai puternic ca niciodată! Vă spuneam că alergăm pentru cei 10.563 de copii care au nevoie de dragostea noastră, dar nu o facem singuri. Alături de legenda Directia 5 și de […]
MAI AVEM DOAR 10 ZILE. SĂ NU UMBRIM LUMINA ÎNVIERII CU NICI MĂCAR O LACRIMĂ!

Dragii mei, prieteni ai faptelor bune, batem la porțile Săptămânii Mari. Mai sunt doar 10 zile până când clopotele vor vesti biruința Vieții asupra morții. Am intrat, practic, în ultima sută de metri a acestui urcuș duhovnicesc, iar noi, aici la Glasul Vieții, alergăm mai tare ca niciodată. De ce atâta grabă, veți întreba? Pentru […]
FURNICUȚELE LUI DUMNEZEU CARE CARĂ ÎN SPATE SPERANȚA UNEI LUMI UITATE

Dragii mei, de multe ori vedeți fotografiile cu zâmbetele copiilor noștri, cu hăinuțele noi și ghetele curate. Vă bucurați, și pe bună dreptate, căci acea bucurie e rodul rugăciunilor și al dărniciei voastre. Dar astăzi, vreau să vă arăt ce e dincolo de acele zâmbete. Vreau să îi vedeți pe ei. Aceștia sunt oamenii mei, […]