Alice luptă pentru viață!

Dragilor, în aceste zile Alice, o mamă eroină și un profesor de excepție, este în Turcia, unde se luptă din toate puterile cu o tumoră la sân, pentru care medicii din România nu au găsit tratament.

alice-lupta-pentru-viata  [Dan Damaschin - Glasul Vietii]

A plecat încă din prima zi a anului 2023, în această luptă fiecare clipă fiind esențială. Acolo, Alice a trecut prin prima ședință de chimioterapie, iar în prezent urmează îndeaproape un plan de recuperare adecvat situației medicale.

Dumnezeu s-a milostivit spre noi cu o primă minune, aceea că am găsit resursele necesare pentru a ajunge până în Turcia și a începe tratamentul. Până în acest moment, s-au strâns doar 6000 de euro, adică un sfert din suma întreagă necesară tratamentului de care viața sa depinde. Speră, ca împreună cu dumneavoastră să găsim puterea de a dărui viață!

De aici mai departe, în funcție de ce vor descoperi medicii, vom face tot ce este necesar pentru a-i fi alături, pentru că nimic nu este mai de preț decât viața.

Alice vă mulțumește tuturor și nădăjduiește ca răsplata pentru faptele voastre să vină cât mai curând de la Dumnezeu.

În aceste zile, este important ca ea să ne simtă aproape. Și chiar de ne desparte ceva distanță, putem fi alături de această mămică rugându-ne fiecare, pentru ca ea să aibă putere și, alături de Bunul Dumnezeu, să poată birui această boală.

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vino să umplem lumea de lumină!

Pregătește-ți pantofii de dans și inima pentru o experiență care te va schimba. Suntem mii de oameni uniți de aceeași dorință: să celebrăm frumosul și să întindem o mână de ajutor pe acordurile verii. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞! VREI SĂ

Citeste »

Energia care schimbă destine te așteaptă la marea întâlnire!

Fiecare moment petrecut la festival este o declarație de iubire față de aproapele nostru. Vino să demonstrăm că bucuria proprie se dublează atunci când este împărtășită cu cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞!

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy