Preot dan damaschin – omul inimo

Zilele acestea am dat dovadă de ubicuitate. Pentru că am avut de organizat un grandios festival peste muntele de proiecte despre care v-am tot povestit de-a lungul timpului. Credeți că a fost ușor de pregătit prima ediție INIMO? Am fost și la biserică, și la stadion, și pe șantiere. Am organizat, coordonat, luptat pe mai multe fronturi.

Cum să ai pace când știi că zeci de mii de copii aflați la o aruncătură de băț de tine suferă de foame, că abandonează școala din cauza sărăciei? Cum să pui capul liniștit pe pernă când cunoști mame care vor să-și ucidă pruncii nenăscuți pentru că nu au condiții decente să-i crească? Eu nu am pace. Eu nu am liniște.

Împreună cu voluntarii asociației „Glasul Vieții” mă îngrijesc de aproape 3.000 de familii sărmane în care cresc 11.000 de copilași. Sunt prea mulți micuți nevoiași. Nu ar fi trebui să existe niciunul care să nu aibă hrană, hăinuțe, încălțăminte, rechizite. Nu ar fi trebuit. Dar realitatea este alta.

Am făcut, cu ajutorul lui Dumnezeu și al vostru, dragii noștri prieteni și susținători, tot ce ne-a stat în putință pentru a le oferi o lume mai bună și un viitor mai luminos.

Pentru oamenii aceștia care îmi sunt familie am ieșit cu șapca în cap și cu fanfara alături zilele trecute prin Iași. Pentru oamenii aceștia am strigat pe străzile orașului, să se adune lumea, să doneze, să ajute. Pentru oamenii aceștia am organizat INIMO – marele festival din dealul Copoului care a început astăzi la amiază și care se va încheia duminică spre miezul nopții. Și nu a fost prea mult.

Mi-am pus în gând să le ofer celor 10.228 de copii incluși în campania mea de suflet, GRĂUNTELE DE MUȘTAR, tot ce au nevoie pentru începutul școlii: ghiozdane, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă, produse de curățenie. Pe toate le-am comandat și, după cum bănuiți, nimic nu este GRATIS. Efortul este mare, dar cele 10.228 de chipuri luminoase, cele 10.228 de zâmbete, cele 10.228 de vieți schimbate în bine îmi vor arăta că a meritat.

Dacă Dumnezeu îmi dă putere să duc în spate zeci de mii de oameni, o fac cu inima deschisă. Nu las pe nimeni în urmă.

Veniți alături de mine să DĂRUIM SPERANȚĂ?

MERGEM MAI DEPARTE?

  • Taxa de intrare este, după știți, o donație în baza căreia primiți o invitație. Vă distrați, dar și ajutați!
  • Vă reamintim că intrarea este liberă pentru copiii sub 14 ani, pentru zeciștii de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, pentru persoanele cu dizabilități și pentru familiile cu mulți copii.
  • Unde găsiți invitațiile? La Biserica Maternității „Cuza Vodă” și la cele 12 corturi care au împânzit orașul. De asemenea, le puteți procura și online de pe www.inimo.ro.

Iată programul INIMO:

Vineri, 19 august, vă veți bucura de spectacole susținute de Fanfara de la Chetriș, Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Adriana Ochișanu, Plăieșii, Provincialii, Damian Drăghici & Brothers, Direcția 5, Andra, Taxi.

Sâmbătă, 20 august, vom avea din nou teatru cu Universitatea „George Enescu”, vor urca pe scenă și vor face senzație Corul de copii al Ateneului Național din Iași, Circul de Stat Chișinău și aceeași renumită Fanfară de la Chetriș. Iubitorii e folclor îi vor asculta pe Mioara Velicu și Rapsozii Botoșanilor. Iar spre seară vor încinge atmosfera Annes, Ana Beregoi, Iuliana Beregoi, Vunk, Smiley, DJ Mandu.

Duminică, 21 august, nu vor lipsi spectacolele de teatru, nici cele de folclor susținute de ansambluri, dar și de cunoscuții interpreți Laura Lavric, Gelu Voicu, Carmen Macovei. Circul de stat Chișinău va avea o nouă reprezentație. Copiii vor avea cea mai mare bucurie când vor cânta și vor dansa împreună cu cei de la Gașca Zurli. Iar seara care va încheia prima ediție a festivalului INIMO va fi una memorabilă, cu The Motans, Feli, Connect-R și Ștefan Bănică pe scenă.

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vino să umplem lumea de lumină!

Pregătește-ți pantofii de dans și inima pentru o experiență care te va schimba. Suntem mii de oameni uniți de aceeași dorință: să celebrăm frumosul și să întindem o mână de ajutor pe acordurile verii. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞! VREI SĂ

Citeste »

Energia care schimbă destine te așteaptă la marea întâlnire!

Fiecare moment petrecut la festival este o declarație de iubire față de aproapele nostru. Vino să demonstrăm că bucuria proprie se dublează atunci când este împărtășită cu cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞!

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy