Dragii mei, primesc adesea mesaje și comentarii care îmi zdrobesc inima. Oameni care judecă mamele noastre necăjite, oameni care aruncă vorbe grele, le jignesc și le spun cu dispreț că „știu doar să facă copii, dar nu știu să-i îngrijească, nu știu să-i ocrotească”.
Câtă orbire sufletească… Câtă cruzime ascunsă în spatele unor ecrane! Știu oare acești oameni cum muncește o mamă pentru pruncii ei?
Știu ei oare cât de greu, cât de mistuitor îi este, de foarte multe ori, să ducă singură povara fiecărei zile?
Astăzi vreau să le dau o replică tuturor celor care judecă fără să cunoască realitatea din teren și vreau să vă fac cunoștință cu Florentina.
Este o mamă tare dragă nouă, aflată în grija noastră de atâția ani, că nici nu le mai știu numărul. Femeia aceasta a dat naștere la 11 suflete. Unsprezece copii pe care nu doar că i-a adus pe lume, dar pentru care își dă viața, picătură cu picătură, muncind în bătături și pe câmpuri de dimineață și până în miez de noapte.
La ora 5:00, când lumea încă doarme, Florentina e deja în picioare.
Merge prima dată în curte, unde o așteaptă animalele: are o văcuță, un cal, câteva găini, rațe. Le rânduiește hrana, le îngrijește, iar apoi revine în casă fără nicio clipă de răgaz.
Urmează a doua bătălie a dimineții, pregătirea pachețelelor pentru școală.
Opt dintre copii merg încă la școală și la grădiniță (ceilalți trei s-au făcut mari și au plecat deja la muncă, să-și câștige singuri pâinea). Își trezește pruncii, pe fiecare în ritmul lui, cu blândețe, îi îmbracă și îi trimite spre carte.
Abia după ce copilașii au plecat, mama se întoarce la treabă: face curățenie, spală rufele și pune pe foc oala uriașă cu mâncare, ca să aibă ce le pune pe masă când se întorc flămânzi de la școală.
Dar ca să asigure mâncarea aceea, Florentina trebuie să muncească pământul. Pleacă pe câmp, unde prășește porumbul, se întoarce în grădină, unde prășește cartofii, îngrijește roșiile și salata, totul pentru hrana micuților.
Astăzi însă, am găsit-o pe câmp într-o ipostază care ne-a lăsat fără cuvinte. În plină căldură, cu chipul obosit, Florentina pusese mâna pe coasă și cosea de zor.
Dar nu cosea pe bucata ei de pământ, căci nu are…
Ne-a mărturisit, cu lacrimi în ochi, că are nevoie disperată de 600 de lei. Aceasta este suma pe care trebuie să o plătească unui sătean din comunitate doar pentru dreptul de a-i cosi iarba de pe teren.
600 de lei pentru o bucată de iarbă pe care tot ea, cu sudoarea frunții și spatele încovoiat de oboseală, merge să o cosească în arșiță.
De ce face asta? Ca să aibă ce să le dea de mâncare animalelor din curte, cele care oferă laptele zilnic pentru cei opt copii.
Așa arată o mamă eroină, dragii mei! Așa sunt mămicile de care avem noi grijă: femei truditoare, mămici cu palmele bătătorite de munci grele, mămici care și-ar da viața pentru copilașii lor.
Mâine o să vă arăt un clipuleț cu povestea Florentinei.
O să vedeți chipul ei blând și o să auziți cum vorbește ea despre copilașii ei, cu atâta demnitate și dragoste.
Până atunci, vă invit, dragii mei, să o ajutăm pe Florentina să reușească!
Să strângem acești 600 de lei ca să poată cumpăra acea bucățică de iarbă pentru animăluțele din curte, asigurându-le hrana și, implicit, laptele pentru copii.
Florentina mai are nevoie de ajutorul nostru pentru cei opt copilași care merg la școală. Au nevoie urgentă de papucei, de hăinuțe și de mâncărică pentru a putea merge în continuare la cursuri și pentru a nu abandona școala din cauza lipsurilor.
Haideți să-i întindem o mână de ajutor acestei mame eroine și să le arătăm celor care judecă că dragostea și solidaritatea pot schimba destine!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
VREI SĂ SUSȚII UNUL DINTRE PROIECTELE NOASTRE? IATĂ MODALITĂȚILE DE SUSȚINERE:
1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
– Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
– Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
– Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
– Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
– LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin