Iubiților, astăzi Biserica ne pune înainte trei chipuri luminoase care au biruit lumea în trei feluri diferite: prin mucenicie, răbdare și prin apărarea adevărului. O fecioară tânără care și-a dat viața pentru Hristos, o împărăteasă care a ales smerenia monahală și un ierarh care a apărat dumnezeirea lui Hristos împotriva rătăcirilor vremii.
Îi pomenim pe Sfânta Muceniță Teodosia fecioara, pe Sfânta Cuvioasă Ipomoni și pe Sfântul Ierarh Alexandru, arhiepiscopul Alexandriei.
Sfânta Muceniță Teodosia era originară din Tirul Feniciei și avea numai 18 ani când a primit cununa muceniciei. Trăia în vremea prigoanelor împotriva creștinilor, când cei care mărturiseau numele lui Hristos erau întemnițați, chinuiți și omorâți.
Istoricul bisericesc Eusebiu al Cezareei, care a fost martor al acelor vremuri, spune că Teodosia s-a apropiat de creștinii aflați în temniță și i-a întărit în suferințele lor, îndemnându-i să rămână statornici până la sfârșit.
Ce inimă avea această tânără. Alții tremurau de frica morții, iar ea mergea să îi întărească pe cei osândiți la chinuri.
Soldații au prins-o și au dus-o înaintea judecătorului. Auzind că este creștină și că îi îmbărbătează pe mucenici, acesta a poruncit să i se lege o piatră de gât și să fie aruncată în mare, dar Dumnezeu nu Și-a părăsit mucenița.
Prin purtarea Sa de grijă, îngerii au adus-o la mal nevătămată și
mai cutremurător este că Sfânta Teodosia s-a întors înaintea judecătorului purtând în mâini chiar piatra care îi fusese legată de grumaji.
Văzând aceasta, păgânul s-a umplut și mai mult de mânie și a poruncit să i se taie capul. Astfel, la numai 18 ani, Sfânta Teodosia a intrat în ceata mucenicelor lui Hristos.
În noaptea următoare s-a arătat părinților săi înconjurată de lumină cerească și de fecioare mucenițe și le-a spus: „Vedeți voi ce mare este slava și harul Hristosului meu, de care voi ați voit să mă lipsiți?”
A spus acestea pentru că părinții ei, din dragoste omenească și teamă, încercaseră să o oprească să mărturisească pe față credința în Hristos, dar Teodosia înțelesese că viața fără Dumnezeu, chiar lungă fiind, este goală, iar moartea pentru Hristos devine început de veșnicie.
Tot astăzi o pomenim și pe Sfânta Cuvioasă Ipomoni. Înainte de a deveni monahie, s-a numit Elena Dragastes Paleologhina și a fost împărăteasă a Bizanțului. S-a născut într-o familie credincioasă și a crescut cu dragoste pentru rugăciune și pentru Dumnezeu.
La aproximativ 19 ani s-a căsătorit cu împăratul Manuil al II-lea Paleologul și a trăit într-o vreme foarte grea pentru Imperiul Bizantin, amenințat de războaie, sărăcie și tulburări.
Dar în mijlocul tuturor încercărilor, Sfânta Ipomoni și-a păstrat pacea și credința. Nu era împărăteasă doar cu numele, ci mamă pentru cei necăjiți, îi ajuta pe săraci, îi mângâia pe cei întristați și îi sprijinea pe cei lipsiți.
Dumnezeu i-a dăruit opt copii, pe care i-a crescut în dragostea față de Hristos. Trei dintre ei au ales viața monahală, iar ultimul ei fiu a fost Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul împărat al Bizanțului.
După moartea soțului ei, împărăteasa Elena a ales să lase slava lumii și să intre în mănăstire, primind numele de Ipomoni, care înseamnă „Răbdare”.
Și cât adevăr era în acest nume. Toată viața ei fusese o școală a răbdării, a rugăciunii și a nădejdii în Dumnezeu.
Deși fusese împărăteasă, în mănăstire trăia cu smerenie, făcând ascultare împreună cu celelalte maici și slujind cu pace și dragoste.
A ctitorit și un așezământ pentru bătrâni și săraci, numit „Nădejdea celor deznădăjduiți”, pentru că știa cât de mult are nevoie omul de mângâiere și de iubire.
Sfânta Ipomoni s-a mutat la Domnul în anul 1450, cu puțin înainte de căderea Constantinopolului, ca Dumnezeu să nu îi lase ochii să vadă prăbușirea imperiului pentru care se rugase întreaga viață.
Tot astăzi îl pomenim și pe Sfântul Ierarh Alexandru, arhiepiscopul Alexandriei. El a trăit în vremea marii lupte împotriva ereziei lui Arie, care învăța că Fiul lui Dumnezeu nu este Dumnezeu adevărat.
Sfântul Alexandru a apărat cu mult curaj dreapta credință, mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, de o ființă cu Tatăl.
Nu era doar om învățat, ci și păstor plin de dragoste pentru Biserică. L-a avut aproape pe Sfântul Atanasie cel Mare, care îi era diacon și ucenic și care avea să continue mai târziu lupta pentru dreapta credință. Sfântul Alexandru a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea și a luptat împotriva rătăcirii lui Arie, pentru ca oamenii să nu fie despărțiți de adevărul mântuitor.
Pentru că atunci când omul Îl micșorează pe Hristos, pierde însăși mântuirea.
Iubiților, sfinții de astăzi ne arată trei mari virtuți: curajul, răbdarea și statornicia în adevăr.
Sfânta Teodosia ne învață să nu ne rușinăm de Hristos. Sfânta Ipomoni ne învață să purtăm crucea vieții cu răbdare și cu pace. Sfântul Alexandru ne învață să păstrăm dreapta credință fără compromis.
Lumea de astăzi fuge de suferință, nu mai are răbdare și confundă adevărul cu părerile oamenilor, dar sfinții ne arată că omul poate trece prin focul încercărilor fără să își piardă sufletul, dacă rămâne unit cu Hristos.
Pentru rugăciunile Sfintei Mucenițe Teodosia, ale Sfintei Cuvioase Ipomoni și ale Sfântului Ierarh Alexandru, Hristoase Dumnezeul nostru, dă-ne curaj în încercări, răbdare în necazuri și statornicie în dreapta credință, ca să rămânem ai Tăi în toate zilele vieții noastre. Amin!
