SINAXARUL VIEȚII: 24 Mai SFÂNTA MĂRTURISITOARE BLANDINA DE LA IAȘI ȘI SFÂNTUL CUVlOS SIMEON CEL DIN MUNTELE MINUNAT

Iubiților, astăzi Biserica ne așază înainte două făclii aprinse din două lumi diferite: o sfântă a neamului nostru, crescută în duhul Liturghiei, și un cuvios al pustiei, ridicat pe stâlp prin rugăciune și nevoință.
Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași ne arată că sfințenia poate crește și în casele noastre, în satele noastre, în familiile de preoți, în copiii care învață să iubească biserica mai înainte de a înțelege toate durerile lumii. Iar Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat ne arată că omul care se ridică spre Dumnezeu prin rugăciune devine mângâiere pentru cei căzuți sub povara vieții.
Sfânta Blandina de la Iași este cinstită pe 24 mai. S-a născut la 24 februarie 1906, în satul Grușeuți, județul Hotin, din Basarabia, în familia preotului Zaharia și a preotesei Serafima Popovici. A venit pe lume într-o casă în care rugăciunea nu era podoabă de duminică, ci pâinea cea de toate zilele a sufletului.
La botez a primit numele Sfintei Mucenițe Blandina, prăznuită pe 25 iulie. Și parcă numele acesta i-a fost chemare, drum și binecuvântare. Încă din copilărie, dragostea ei pentru Dumnezeu s-a văzut în cântarea la strană, în evlavia față de biserică și în faptul minunat că a învățat pe de rost întreaga Sfântă Liturghie.
Ce frumos este un copil care crește cu Liturghia în inimă! Un copil care nu învață mai întâi limbajul lumii, ci limbajul Împărăției. Un copil care nu se hrănește doar cu pâine, ci și cu rugăciune, cu psalm, cu cântare, cu dor de Dumnezeu.
Sfânta Blandina nu a fost sfântă prin zgomot, ci prin statornicie. Nu prin vorbe multe, ci printr-o viață în care Hristos era așezat în centru. În vremuri în care credința era încercată, batjocorită sau împinsă spre tăcere, ea a rămas mărturisitoare. A mărturisit nu cu asprime, nu cu judecată, nu cu mândrie, ci cu blândețea omului care știe cui aparține.
Așa sunt oamenii lui Dumnezeu, nu se impun prin putere, ci se fac cunoscuți prin lumină. Nu caută să câștige lumea, ci să nu piardă pe Hristos.
Sfânta Blandina a fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în iulie 2025, împreună cu alte 15 sfinte femei românce cu viață sfântă. Prin aceasta, Biserica ne amintește că sfințenia nu este doar în vechile sinaxare, ci și aproape de noi, în istoria recentă, în pământul românesc, în durerile și nădejdile neamului nostru.
Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat. S-a născut în Antiohia Siriei, în anul 522, și încă de la vârsta de 6 ani a ajuns în pustie, la părintele Ioan. Sub povățuirea acestuia, copilul Simeon a intrat în școala aspră a postului, a privegherii și a rugăciunii.
La vârsta la care alți copii caută joacă și mângâiere, el învăța să stea înaintea lui Dumnezeu. Nu pentru că Dumnezeu ar iubi suferința, ci pentru că sufletul lui Simeon fusese chemat la o lucrare rară, la o nevoință care avea să devină izvor de vindecare pentru mulți.
A petrecut mulți ani pe stâlp, rugându-se și cântând psalmi. Stâlpul lui nu era o fugă din fața oamenilor, ci o ridicare a lumii în rugăciune. De acolo, din singurătatea lui, auzea durerile celor mulți. De acolo, din tăcere, răspundea prin lacrimă, prin binecuvântare și prin har.
Sub călăuzirea lui Dumnezeu, s-a retras într-un munte numit Minunat chiar de Domnul, iar de la acest munte a primit numele de Simeon cel din Muntele Minunat.
Dumnezeu l-a împodobit cu mari daruri, vindeca boli grele, îmblânzea fiare sălbatice, vedea la mari depărtări și pătrundea în inimile oamenilor. Dar darurile lui nu erau spectacol, ci milă. Minunile nu erau pentru uimirea mulțimilor, ci pentru întoarcerea sufletelor la Dumnezeu.
Uneori petrecea fără somn câte treizeci de zile, iar alteori trăia vreme îndelungată fără hrană pământească, primind hrană cerească din mâinile îngerilor. Viața lui pare de necuprins pentru noi, dar tocmai de aceea ne trezește din somnul comodității.
Sfântul Simeon a trecut la cele veșnice la vârsta de 75 de ani, după o viață făcută rugăciune, jertfă și mângâiere pentru cei ce alergau la el cu credință.
Iubiților, Sfânta Blandina și Sfântul Simeon ne vorbesc astăzi despre două lucruri fără de care sufletul se usucă, Liturghia și rugăciunea.
Sfânta Blandina ne întreabă: mai știm noi să ne creștem copiii lângă biserică? Mai știm să le punem în inimă cântarea, rugăciunea, rușinea bună, dragostea de Hristos? Sau îi lăsăm să crească într-o lume care le umple ochii, dar le golește sufletul?
Sfântul Simeon ne întreabă, avem noi măcar un stâlp de rugăciune în viața noastră? Un ceas, un colț, o candelă, o metanie, o lacrimă, o tăcere în care să stăm sincer înaintea lui Dumnezeu?
Nu ni se cere tuturor să urcăm pe stâlp, dar ni se cere să nu rămânem lipiți de pământ. Nu ni se cere tuturor nevoința lui Simeon, dar ni se cere să nu ne hrănim sufletul cu ură, invidie, judecată și nepăsare. Nu ni se cere tuturor viața Sfintei Blandina, dar ni se cere să nu ne rușinăm de Biserică, de Liturghie și de credința noastră.
Lumea de astăzi ne obosește repede și ne vindecă greu. Ne promite libertate, dar ne umple de dependențe, ne promite comunicare, dar ne lasă singuri, ne promite succes, dar ne fură pacea.
Sfinții ne arată alt drum, al inimii curate, al rugăciunii, al răbdării și al iubirii care nu se stinge.
Să învățăm de la Sfânta Blandina să iubim Liturghia ca pe inima Bisericii. Să învățăm de la Sfântul Simeon că rugăciunea poate ajunge mai departe decât orice cuvânt omenesc. Și să nu uităm că Dumnezeu nu caută oameni perfecți, ci inimi care se întorc la El cu sinceritate.
Pentru rugăciunile Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași și ale Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, Hristoase Dumnezeul nostru, fă din inimile noastre locuri de rugăciune, din casele noastre mici biserici, din suferințele noastre început de pocăință și din viețile noastre mărturie vie a iubirii Tale. Amin!