DACĂ NU VĂ INTERESEAZĂ, NU DISTRIBUIȚI!

Dragilor, vin și eu cu două vorbe despre Catedrala Națională. În sfârșit, s-a întâmplat și ceva bun, în România noastră! După 35 de ani de democrație. Și imediat, cum altfel, au sărit cu gura… toți judecătorii de serviciu (fără a fi judecători, desigur), mai curând călăi de profesie la tastatură. Motivul? S-a mai inaugurat o biserică! Vai, blasfemie națională! O biserică în care tot românul ortodox, și nu numai el, ci și orice străin care ne trece hotarele, poate poposi, se poate odihni sufletește și, de ce nu, învăța ceva despre cultura, arta și istoria acestui neam, care nu e chiar născut din maimuță. La o primă vedere, dacă te oprești la cifre, acest cuvânt atât de folosit și totuși atât de golit de sens, totul pare opulent. Două sute și ceva de milioane de euro? O parte bani publici. Cea mai mare biserică ortodoxă din Sud-Estul Europei? (De parcă ar mai fi multe popoare ortodoxe pe aici, în afară de slavi, greci și noi, românii.) Și asta într-o perioadă în care „toată lumea moare de foame”, „bătrânii mor în case”, „spitalele cad”, „școlile se golesc”!!! (Refrenul preferat al celor care n-au mai intrat într-o biserică de la botezul propriu.)
S-ar putea trage concluzia că Biserica Ortodoxă Română, care a ridicat mii de biserici în sate și cartiere și a reparat marea parte a celor vechi, e vinovată pentru toate relele din țară. Că, vezi Doamne, ea ar fi principalul consumator de venituri. Recunosc, nu am la dispoziție toate cifrele ca să demonstrez exact cât a cheltuit poporul român cu bisericile sale. Dar, la o simplă privire, dacă ne gândim că România a „donat” Ucrainei un sistem Patriot (care, potrivit domnului Google, costă 1,1 miliarde de dolari, adică de vreo șase ori mai mult decât Catedrala Mântuirii Neamului), te întrebi oare câte spitale, câte școli, câți kilometri de autostradă s-ar fi putut face cu acești bani? Dar nimeni nu zice nimic. Tăcere. Toți devin, brusc, pacifiști și filantropi… cu rachete. Și pentru că tot vorbim de ,,solidaritate” europeană, a comentat cineva de miliardul de euro cu care s-a reparat acoperișul de la Notre Dame sau miliardele care nu se mai termină nici ele pentru Sagrada Familia? Și toți cei care vă puneți poze la coperta de Instagram contribuiți direct și acolo, știți asta, nu-i așa? Și totuși, când vine vorba de o biserică, sar imediat cu pancarta „Vrem spitale, nu catedrale!”. De parcă domnul doctor ar opera mai bine dacă i-am interzice omului bolnav să se roage… . Știți ce o să spună toți doctorii adevărați pe care-i știu? Ei operează, ei tratează, doar Dumnezeu vindecă!
Apropo de construcții scumpe, ne mai amintim că pentru Arena Națională s-au cheltuit vreo 230 de milioane de euro, toți bani publici? Nimeni n-a protestat cu pancarta „Vrem spitale, nu stadioane!”. N-am nicio problemă cu fotbalul, cu Hagi sau cu Becali. Doamne ferește! Ba chiar țin cu echipa națională, deși și ea ține mai mult cu adversarii… Dar dacă pentru o arenă, folosită de cel mult 100.000 de români, iar aici intră și iubitorii de spectacole, ni se pare normal, atunci de ce o Catedrală Națională, folosită de milioane de oameni care se roagă, nu ar fi o investiție bună? Cei care spun că „sunt prea multe biserici” ar trebui invitați într-o duminică obișnuită, când toate sunt pline. Să vadă cu ochii lor. Nu mă refer la „creștinii de Paște”, ci la cei care merg constant. Poate atunci ar înțelege că Biserica nu e o clădire, ci un spital duhovnicesc, și culmea, funcționează fără plicuri și fără asigurare de sănătate.
După 35 de ani de democrație, s-a vorbit prea puțin despre rolul Bisericii în societatea actuală. Trăim într-o lume liberă: fiecare e liber să creadă sau nu, să meargă sau nu la biserică sau în Rai. Eu unul mi-aș dori, când plec din lumea asta, să mă transform în înger, sfânt sau copil al lui Dumnezeu. Cine vrea să se transforme în buruieni sau compost ecologic, are și el libertate deplină. Libertatea, însă, nu înseamnă absența sensului și disprețul celuilalt. Hai să vedem, în câteva fraze, ce rol are Biserica și, implicit, Catedrala Națională în societatea de azi.
1. Rolul cultural.
În fiecare Sfântă Liturghie, Botez sau Cununie se săvârșește nu doar o taină, ci și un act de cultură vie. În cele circa 15.000 biserici și mănăstiri, orice om poate asculta muzică psaltică, corală, sau cântări care ar face să pălească orice cor de la operă sau piesă de teatru național. Iar preotul, din altar, dă viață cuvântului într-un mod pe care niciun actor nu-l poate egala. Ați auzit de Mihail Bucă și corul Tronos? Sau de Adrian Sârbu și Byzantion? Ei bine, Biserica produce cultură, nu doar predici.
2. Rolul artistic.
Catedrala Națională este, literalmente, o bijuterie în mozaic. Cea mai mare suprafață de mozaic din lumea ortodoxă. Toată lumea merge la Sagrada Familia, la Notre-Dame, la moscheile din Orient și umple internetul de poze cu „artă și civilizație”. Dar când vine vorba de propriul nostru monument, se miră de parcă aici au ajuns toate jafurile din bugetul național. Și totuși, Catedrala e un muzeu gratuit, un dar pentru oricine. Un popor care-și pune frumosul în piatră, mozaic și rugăciune, își asigură memoria în veșnicie.
3. Rolul educativ.
Intrând într-o biserică, vezi istoria vie a neamului nostru. De la Sfinții Martiri Brâncoveni, Sfântul Voievod Stefan cel Mare, la mărturisitorii din închisorile comuniste, mucenicii din epoca daco-romană, la toti eroii căzuți pentru credință și țară. Copiii, tinerii și chiar cei ce au albit dar nu s-au înțelepțit, vor învață istorie, geografie și chiar un pic de limbă română prin icoane și sfinți. Apropo, se poate preda Limba Română fără Psaltirea Mitropolitului Dosoftei, fără ,,Amintirile” diaconului Creangă sau scrierile părinților Slavici sau Gala Galaction, fără să amintești Biserica? Greu de crezut.
4. Rolul moralizator.
Nimeni n-a ieșit din biserică îndemnat să fure, să mintă sau să dea în cap cuiva. Dimpotrivă, de acolo pleci cu inima mai ușoară. Poate unii nu pricep tot ce se spune la slujbă, dar înțeleg ceva: că binele e mai frumos decât răul. Face sau nu Biserica treabă pentru Poliție, Jandarmerie sau Tribunal?
5. Rolul vindecător.
De la bunicuța care n-are bani de terapeuți, până la suferindul bolnav din spital, Biserica e locul unde omul e ascultat. Că e vorba de rugăciune, spovedanie sau o simplă lacrimă, totul se vindecă altfel acolo. Să spui „Vrem spitale, nu catedrale” e ca și cum ai spune „Vrem medicamente, dar fără doctori”. Eu, ca preot de spital, dar și ca fondator al Clinicii Veronica pot mărturisi: nu există bolnav care, în ceasul durerii, să spună „n-am nevoie de Dumnezeu”
6. Rolul spiritual
Am spus din capul locului că nu vorbim despre Împărăția Cerească și despre dumnezeirea Domnului Iisus Hristos. Dar… Să nu-i vorbești copilului tău despre îngerași? Să nu lași oșteanului ultima Sfântă Împărtășanie? Să nu îndemni tinerii să-și încununeze iubirea într-o biserică frumoasă? Atunci chiar ajungem la una din cele mai triste evidențe occidentale și anume că acolo unde s-a închis o catedrală (biserică) s-au deschis trei așezăminte pentru mințile îmbolnăvite de lipsa lui Dumnezeu. Stalin, în vârful nebuniei sale, a poruncit topirea clopotelor ca să facă… pluguri. Chipurile, pentru ca țăranii să aibă pâine. A topit și podoabele icoanelor, a sfărâmat altarele și a redus bisericile la tăcere, transformându-le în grajduri sau discoteci. Ce a urmat? Cea mai cumplită foamete din istorie Holodomorul. Șapte milioane de ucraineni și peste zece milioane de ruși au murit de foame. Când au amuțit clopotele, a amuțit și mila lui Dumnezeu și omenia. Să ne ferească Dumnezeu de o asemenea tăcere! Căci, vorba românului, fără Dumnezeu și coliva se arde! Sau vorba Regelui Carol I „Nimic fără Dumnezeu!”
Să ne dea Domnul nostru Iisus Hristos înțelepciune, credință, nădejde și dragoste, ca să știm să prețuim nu doar pâinea trupului, ci și hrana sufletului!