CĂRĂM ÎMPREUNĂ VISELE CELOR 7572 DE COPII DIN CEI 10.554, CARE AU NEVOIE DE DRAGOSTEA NOASTRĂ?

Dragii mei, de când mă știu, car. Acuși fac cincizeci de ani și, dacă ar fi să definesc viața mea într-un cuvânt, acela ar fi: cărat! Toată viața mea a fost o permanentă ducere în spate, a lucrurilor, a oamenilor, a grijilor lor… Bine, să fiu sincer, mi-am cărat și nevoile mele, că am și eu destule neputințe.
Copil fiind, mama ne punea la muncă. Trebuia să cărăm mâncare pentru animale, roadele câmpului, iar uneori, ne înhăitam cu alți copii din sat și aduceam din pădure vreascuri de foc. Mai târziu, la școală, trebuia să cărăm sticle, borcane, maculatură, ca adevărați pionieri ai reciclării, cu sau fără medalii.
Prin liceu și facultate, am cărat cu sacușica de la cantină mâncare – pentru mine, colegi și cei dragi. Curierii de astăzi cu bicicletele sau motoretele sunt boieri adevărați față de mine, un catâr în uniformă sau cu o mapă de formă.
Mai târziu, ca preot, și nu vă vorbesc acum de poverile sufletești, ci de cele lumești, am cărat materiale de construcții, mâncare, haine, medicamente, oameni la spitale… Practic, cea mai mare investiție a fost o mașină cu remorcă cât mai mare , cu portbagaj deasupra, cu care să tot car. Așa am făcut și reparat biserici, case parohiale, garduri, case la mame cu copii mulți etc.
Când am venit preot la oraș, mi-am zis cu nădejde: „Slavă Domnului, am scăpat de betoane, de noroaie, de praf, de sacii din portbagaj și de … cărat.” Bineînțeles, a auzit Dumnezeu gândul meu, că de aia m-a rânduit la bisericuța din centru. Cred, însă, că citind în adâncul inimii mele, mi-a spus, într-un mod doar de El știut, că singura șansă de a rămâne om este tocmai în a continua să port poverile altora și să tot car.
Și iată că mi-a dat Dumnezeu așa ,,confort” , încât să mă satur de cărat… dar, culmea, să nu mă satur de bucurie. Că știți ce e interesant? Că nu-mi pare rău. Ba chiar mă bucur, acum, când alături de o mână frumoasă de oameni, cărăm mâncare, haine și de toate pentru… 10554 de copii!
Da, ați auzit bine: 10554! Dacă îl adăugăm și pe Andrei, băiatul orfan de tată, rămas fără casă la Broșteni, atunci lista e clară. Creștem, cărând după noi nevoile celor mici, sărmani ori orfani, ale celor care nu au pe nimeni spre a-i le căra cele ce le iau de pe suflet lacrimile și necazul. Și, deși în mod real îmbătrânesc, rugăciunea , bunătatea și puritatea lor mă fac să rămân tânăr.
Cum îmi dau seama?
Păi, încep să mă părăsească puterile, oasele trosnesc, iar în ultima vreme… chiar și părul ce credeam că refuză să încătrunțească, refuză să mai stea pe capul meu. Parcă ar avea o misiune secretă și fuge în toate direcțiile. Sau, mai bine zis, fuge cu totul.
Dar știți ce? În jurul meu cresc o mulțime de copii frumoși, cu zâmbete curate, cu ochi luminoși și cu vise ce încep să se împlinească, așa cum e firesc, după atâția și atâția ani de cărat.
Și, dacă tot a venit vorba de îmbătrânire nu mi-a fost niciodată rușine și nici urât de anii ce mi-i dă Dumnezeu, chiar dacă în câteva zile, se adună cincizeci de ani de la venirea mea pe lume. Vă spun sincer: pentru mine este o mare bucurie și o mare binecuvântare. Jumătate de veac de viață e un dar adevărat! Și cu atâția copii în jur, mai mici sau mai mari, deja au început să apară urările.
Firește, sunt și complici prin apropiere. Se mai aude câte o șoaptă: „Ce-o vrea părintele de ziua lui? Ce i-ar plăcea?”
Ei bine… sincer? N-am nevoie de nimic. Nici de o floare, nici de o sticluță de vin (oricât de sfințită sau veche ar fi), nici măcar de o carte rară, inaccesibilă ca preț. Pentru că Dumnezeu mi-a dat, în acești 50 de ani, exact ceea ce are nevoie omul ca să fie fericit: iubire, rost și oameni dragi.
Și nu e o fericire care vine din lucruri, ci din dragostea cu care sunt înconjurat și din bucuria pe care o găsesc în familia mea cea mică, de acasă, și cea mare, care sunteți voi toți.
Și, pentru că mulți mă întreabă: „Dar totuși, părinte, nu vă doriți nimic?” , trebuie să o spun răspicat: Ba da!
Îmi doresc, iubiților, ca până pe 8 septembrie, niciun copil din lista noastră, oricât de lungă ar fi ea, să nu rămână acasă întristat, înlăcrimat și nefericit, pentru că n-are și el o hăinuță, o pereche de încălțări sau un ghiozdan cu care să meargă la școală.
Așadar, celor care se vor gândi la mine în această perioadă, le fac o propunere: toate gândurile bune și intențiile frumoase să se adune în URNA SPERANȚEI pe care o veți găsi Duminică, la ziua cea mare, în Biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Țicău, mai exact în foișorul numit cu drag „Punguța cu doi bani”.
După Sfânta Liturghie, vă aștept cu drag să ne îmbrățișăm, să vă binecuvântez și să ne bucurăm împreună. Nu cu mici sau cefe mari, că nu se măsoară bucuria noastră în proteină porcină, ci în speranța și iubirea ce o dăruim! Bineînțeles, nu plecați fără să gustați un pahar cu ,,dezlegare” și ceva pentru stomăcel ceva ce nu se găsește chiar oriunde și nici la fel.
Haideți, iubiților, ca împreună, să DĂRUIM SPERANȚĂ!
MERGEM MAI DEPARTE?

Doar împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem semăna și în acest an 𝐆𝐑𝐀̆𝐔𝐍𝐓𝐄𝐋𝐄 𝐃𝐄 𝐌𝐔𝐒̦𝐓𝐀𝐑!
Împreună putem scrie o nouă poveste pentru începutul fiecărui an școlar, plină de speranță și cu un final fericit pentru fiecare îngeraș și putem 𝐃𝐀̆𝐑𝐔𝐈 𝐒𝐏𝐄𝐑𝐀𝐍𝐓𝐀̆!

LISTA SPERANȚEI AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/ !

Sprijiniți un copil din LISTA de mai sus, oferindu-i o rază de speranță și bucurie la început de an școlar!
1. Alegeți un copil din listă, recomandăm în ordine sau la întâmplare, lăsând un comentariu la postare sau un mesaj privat cu CODUL din dreptul copilului, iar noi vă trecem în dreptul celui ales. P.S: Cei care doresc să sprijine în rate lunare, pot alege un copilaș cu codul RGLV. Pentru cei care doresc să ne fie alături, acum, în Campania „Grăuntele de Muștar”, pot alege un copilaș cu codul GLV.
2. De ce ați ales copilul? Ca să-l îmbrăcați și poate să-l hrăniți, desigur. Toate, cu 400 de lei, 80 și ceva de euro, 70 lire, 85 dolari (americani, ceva mai mulți canadieni), cu precizarea „DĂRUIM SPERANȚĂ”.
3. Adevărul este, dragii mei, că noi am comandat tot ceea ce este necesar pentru o desaga plină cu de toate – papucei INIMO de cea mai bună calitate, produse la noi în țară, hăinuțe (geacă groasă, blug/pantaloni de trening, bluză, fes, șosete și lenjerie de corp), trusă de frumusețe (șampon, săpun, periuță și pastă de dinți, detergent) și, desigur, adăugăm și ghiozdănelul pentru școlaă.
4. Aveți în continuare posibilitatea de a sprijini copilașul ales în toate cele trei mari campanii (GRĂUNTELE DE IUBIRE, GRĂUNTELE DE LUMINĂ, GRĂUNTELE DE MUȘTAR), adică pentru un an întreg. De aceea, venim către dumneavoastră, oferindu-vă posibilitatea de a dona, în rate lunare. La un simplu calcul matematic, costul ar fi de fix 100 de lei. Aveți, așadar, șansa de a vă face rate către rai.
5. Toți cei care ați ales să ne sprijiniți în proiectul BURSELE „GRĂUNTELE DE IUBIRE” din campania precedentă, veți regăsi în listă copilașul pe care ați ales să-l fericiți. Pentru o mai bună gestionare a „listuței fără de sfârșit”, rugămintea noastră ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră să confirmați că sunteți în continuare îngerul copilașului pe care l-ați ales.
6. Donatorul are, bineînțeles, posibilitatea de a prelua coșul plin cu de toate de la Depozitul Faptelor Bune și să o ofere personal copilașului ales. Pe lângă desaga noastră, nu ne supărăm, ba chiar vă încurajăm să veniți și dumneavoastră cu daruri după putința fiecăruia.
Variante de susținere:
1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
– Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
– Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– ⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
– Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
– Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
– LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

SE APROPIE MAREA LANSARE!

Pregătiți-vă inimile pentru cel mai așteptat moment al anului! De la atmosfera de poveste sub cerul liber, până la energia incredibilă a fiecărui artist, festivalul nostru se întoarce cu și mai multă magie. Marcați data în calendar: pe 23 mai veți

Citeste »

INIMO 2026 REVINE!

Dragi inimoși, emoția crește și pregătirile sunt oficial în linie dreaptă! Cel mai mare Festival Internațional al Familiei, al Vieții și al Faptelor Bune se întoarce în inima Iașului pentru o ediție aniversară de neuitat. Când? Pe 22 și 23

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy