Bianca

Faptul că Bianca e o copilă binecuvântată, oferită acestei lumi, din brațele Maicii Domnului, o știm deja de mult, încă din primele ei clipe de viață sau, mai curând, din pântecele Florentinei. Sclipirea ochișorilor și zâmbetul ștrengăresc ne umplu Biserica cu viață și lumină, ori de câte ori ne mai cere ceva bun de la „Doamne, Doamne”.
Fără îndoială, Dumnezeu a dăruit un înger, în chip de copil, unei familii greu încercate.
Bolile și, mai ales, neajunsurile, aduc multă neputință unei mame, când e vorba de a pune pe masă cele trebuincioase pentru cei nouă copii. Cu atât mai mult când vorbim de o familie aflată într-un cătun pierdut în praf și noroaie, departe de locuri de muncă , uitat pana și de cei plătiți să – i ocrotească.
Numai că dragostea întru Hristos a făcut din bordeiul sărăcăcios al celor 8 frățiori ai Biancăi un colțișor de rai, în care chipuri blânde așteaptă să fie luate în brațe, alintate, îngrijite, hrănite și, da, frumos îmbrăcate și primenite pentru școală.
Bianca și Ana, Sergiu, Mălina, Andrei… Toți, până la 9….
Apoi George, Ioana, Elena… Pentru toți, până la 8840, împreună,
MERGEM MAI DEPARTE?
Să binecuvânteze Domnul Iisus Hristos și să vă răcorească cu al Său Har!
1. Alege un copil din listă 👇 👇👇
2. Donează 250 lei sau 50 și ceva de Euro, Lire ori Dolari (americani sau canadieni), cu precizarea „VREAU LA ȘCOALĂ!”.

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Fii și tu parte din miracolul INIMO!

Așa arată realitatea pentru mii de copii sărmani din România. Copilași buni, cu ochi plini de speranță, dar pentru care un rând de hăinuțe curate, o pereche de papucei fără găuri, un ghiozdan complet pentru școală sau o masă caldă

Citeste »

DISTRIBUIȚI MAI DEPARTE BUCURIA COPILAȘILOR SĂRMANI AI ROMÂNIEI!

Iubiților, așa arată fericirea! Trimite și tu un copil sărman la mare. Intră pe https://campanii.glasulvietii.ro/…/campania…/alege-copil și alege un copilaș din lista noastră. MERGEM MAI DEPARTE? DĂRUIM FERICIRE? VREI SĂ SUSȚII UNUL DINTRE PROIECTELE NOASTRE? IATĂ MODALITĂȚILE DE SUSȚINERE: 1. CONT

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy