Cu ajutorul lui Dumnezeu zilele acestea am dat startul ”Cartierului Vieții” de la Găureni! Nu peste mult timp acolo vor locui câteva familii cu mulți copii din medii defavorizate!
Astfel, alături de oameni cu suflet mare, vom înalța aici zeci de case în care sute de copii ” ai nimănui” vor crește frumos, pentru a ajunge oameni mari.
Cu Dumnezeu, împreună, facem oameni mari?!

MONA, CRINUL DIN GRĂDINA CELOR CINCI FRAȚI A ÎNFLORIT!
Dragii mei, prieteni ai faptelor bune, sunt copii pe lume care nu își strigă niciodată durerea. Sunt acele suflete alese care își poartă crucea cu o tăcere ce ne smerește pe noi, cei mari, și care își preschimbă, zi de




