Am fost binecuvântat de alesul lui dumnezeu!

Atunci cand pleci în depărtări, peste munți, ape și văi din numeroase țări, acolo unde și-au îndreptat pașii și viața o mare parte a tinerilor noștri, te aștepți să întâlnești mulți oameni frumoși, iubitori de Hristos și de fapte bune. Cu gândul la bucuriile și necazurile celor lăsați acasă, românii noștri plecați în pribegie, umplu catedralele occidentale, pustiite de preabinele Europei și lăcrimează, nu atât pentru păcatele tinereții lor, ci mai cu seamă pentru păcatele neamului nostru.

Foamea copiilor, indolența și răutatea celor ce ar fi trebuit să le fie aproape și, mai ales, minciuna și corupția mai marilor noștri, nu numai că i-au alungat din mijlocul familiilor și prietenilor lor, dar și reușesc să-i țină la cât mai mare distanță de locul unde Dumnezeu le rânduise să se nască si să trăiască.

Că sunt oameni buni și harnici, nu încape îndoială. Că o lume întreagă i-a primit cu brațele deschise și face bani frumoși de pe spatele lor, este lucru știut, chiar dacă vreun extremist european mai rânjește la ei uneori, interesat, desigur, prin parlamentele apusene. Că niște catedrale de sute de ani si zeci de milioane de euro, le sunt încredințate spre slujbă Domnului nostru, nu mai este de mirare. Chiar, ce-ar mai putea face cu ele, când „dumnezeul lor a murit”? Cine să le mai ,,încălzească”? Așa sunt legați și mai mult românii noștri de alte glii și se bătătorește calea cea fără întoarcere.
Câteva zile am poposit în mijlocul lor, îndemnat fiind de fratele Marius, că ,,asa mai învață și ei să dăruiască și că nu luăm nimic cu noi”.

În bisericile din Parohia Ortodoxă Română Sf Ap Petru și Pavel/Sf Cuv Gertrude – Uccle, Parohia Ortodoxa „Sfantul Nicolae” – Bruxelles, Manastirea Namur Vedrin ori Parohia „Sfântul Gheorghe” Turnhout am regăsit România de altădată, cu școli (parohiale) pline de copii, cu ospitalitate și multă bunătate, cu oameni însetați de Hristos și de dărnicie față de semenii lor.
Nu mai vorbesc de păstorii lor jertfelnici. De noapte până noapte trudesc la serviciile lor pentru a nu împovăra Biserica, cu familii cu adevărat exemplare, ei reușesc aduc lângă Dumnezeu milioanele de suflete față de care România nu le-a putut sau vrut a le purta de grijă.

Veți spune, probabil, că aceasta a fost voia lui Dumnezeu și, de acum, se pare că așa va fi. Numai că Domnul a ales și om care să le fie adevărat părinte, care să se se roage pentru ei, să – i asculte pe toți și să le oblojească rănile.
Pe omul acesta mi l-a scos Domnul Hristos în cale, pe Părintele Mitropolit Iosif. De ce oare?
Vă spun, sincer, nu aș fi înțeles niciodată de unde izvorăște atâta căldură sufletească românească, care cucerește cu adevărat lumea și o transformă, încetul cu încetul dintr-o junglă năpădită de fiare, într-o mare liniștită, cu o mulțime de insule paradisiace.

Să vă ocrotească Domnul Iisus Hristos, Înalt Prea Sfințite Iosif, spre a fi mereu călăuză fraților și surorilor noastre!

Să vă răsplătească bunul Dumnezeu dragostea și osteneala, iubiți părinți Patriciu, Sorin, Dorian și Gabriel!

Să vă binecuvânteze dragi români, cu adevărat creștini, Părintele Cel Ceresc cu bunătăți nepieritoare!

În numele sutelor de prunci sărmani, miluiți de bunătatea voastră, vă mulțumesc din suflet!

Să ne ajute Măicuța Domnului, dimpreună cu Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și cu toți Sfinții, să ne bucurăm veșnic de Împărăția cea fără de hotare!