EVANGHELIA VIEȚII
,,Și i-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut.
18. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut.
19. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine.
20. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând.
21. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie.
22. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi.
23. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede.
24. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.
25. Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el!
26. Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit.
27. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare.
28. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?
29. El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.
30. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva.
31. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia.
32. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.” (Mc 9,17-32)
Nu una, ci trei videcari a săvârșit Domnul Iisus Hristos în cadrul întâlnirii cu copilul demonizat, adus de tatăl său înaintea Lui.
Mai întâi l-a vindecat pe tatăl acestui copil de deznădejde, de îndoială și de necredință.
Ne imaginăm că nu puțini au fost doctorii la care a fost dus spre vindecare acest copil chinuit de duhul cel rău. Din păcate, trebuie să o știm cu toții, nu doctorul vindecă, ci Dumnezeu prin mâna, prin leacul și prin știința acestuia.
Doar că, atât timp cât sufletul nostru și al celor dragi nouă este stăpânit de duhurile cele potrivnice, Duhul cel Sfânt nu se poate apropia și nu poate izgoni răul, împotriva voinței noastre.
Sunt atât de mulți părinți care, în loc să vadă în bolile copiilor lor calea de a se apropia de Dumnezeu si de a se întări in credință, de a descoperi Rugăciunea , Postul și Sfintele Taine, preferă calea cea scurtă, gândind, în mandria lor, că știința și averea, tot de Dumnezeu daruite, vor putea să le aducă fericirea și nemurirea. Cu cât oamenii se golesc de Dumnezeu, cu atât răul invadează lumea noastră, transformându-ne viața în iad.
Dorința tatălui copilului bolnav de a se înfățișa înaintea Domnului Iisus, rugăciunea sa stăruitoare, lacrimile pocăinței și smerenia prin care își recunoaște puțina credință, au adus înainte de vindecarea copilului vindecarea tatălui de deznădejde, de îndoială și de necredință.
Apostolii, la rândul lor, atât timp cât n-au putut alunga demonul din copil, priveau nu doar stânjeniți la conversația dintre Iisus și tatăl copilului, ci și cu o ușoară îndoială, derutați fiind de modul violent in care demonul îl chinuia pe copil. Mustrarea poporului este adresată în aceeași măsură și tatălui și lor. Trebuiau să învețe acum lămurit că lupta cu duhul cel rău se poate duce decât dacă ne întărim cu post și rugăciune.
Cât de ciudați ni se par în acest context cei de alte credințe care minimalizează importanta postului pentru creștini și cât de înfricoșători sunt cei stăpâniți de patima lăcomiei, care nici nu vor să audă de postul lăsat de Dumnezeu prin sfinții Săi.
Dacă vorbim de vindecarea copilului, atunci trebuie să știm că, cu toate eforturile și rugăciunile tatălui său, fără mila fără de margini a lui Dumnezeu, nu s-ar mai fi vorbit astăzi de o astfel de minune. Spre deosebire de duhul cel rău, nemilos, care îl batjocorea pe acest copil din fragedă pruncie, Domnul, după ce-l aduce la credință pe tatăl lui, va porunci demon să lase în pace, să fugă și să nu se mai întoarcă.
Dacă Domnul Iisus Hristos îl vindecă pe acest copil, o înviază pe fiica lui Iair ori pe fiul văduvei din Nain, dacă El cheamă copiii la Sine,… dacă El s-a făcut prunc, înseamnă că nici un prunc nu trebuie să se teamă în boală, nici un părinte nu trebuie să deznădeăjdui, pentru că iubirea vindecătoare a Domnului este mult mai puternică decât ura demonică și suferința distrugătoare.
Să ne dăruiască Domnul Iisus Hristos tutor credință smerită, iar copiilor sănătate sufletească și trupească!
DĂRUIM LUMINĂ?
MERGEM MAI DEPARTE?
