Am mai încheiat un capitol din „floarea vieții”

Dragi creștini harnici și darnici, cu ajutorul Bunului Dumnezeu am dus la bun sfârșit proiectul „Floarea Vieții” din acest an, iar acest lucru se datorează, în special, contribuției și bunăvoinței voastre, a tuturor credincioșilor, care s-au implicat și au oferit, atât cât au putut, din mărinimia lor.

Dar din dar, puțin cu puțin, facem ca binele să se împrăștie peste tot în jur. Flori am dăruit, bănuți am agonisit și scutecele am luat pentru nou-născuții, care abia pășesc în această lume. Suntem și vom fi mereu aproape de mamele sărmane, lipsite de orice sprijin, care se îngrijesc în fiecare ceas de sănătatea și creșterea pruncilor.
În acest proiect, dincolo de ajutorul primit pentru mamele și copiii sărmani, ne-am dorit să ajungem la toate bisericile, pentru a vă vorbi, chiar și printr-o floare, de sfințenia vieții și de datoria fundamentală, pe care o avem în fața lui Dumnezeu, de a salva, de a apăra și de a sluji viața copiilor născuți și nenăscuți.

Dau slavă lui Dumnezeu pentru că avem atâția păstori minunați în Iașul Sfintei Parascheva, care se jertfesc pentru pruncii noștri sărmani și sunt prin noi alături de mamele atât de greu încercate.
Pentru toată deschiderea și bunăvoința cu care au luat parte la proiectul nostru, țin să le mulțumesc din suflet tuturor Preacucernicilor Părinți, care ne-au primit cu căldură în mijlocul Bisericilor și Mănăstirilor pe care le păstoresc.
Într-o anumită măsură, fiecare creștin ce dăruiește o floare, salvează viața unui copil de la avort.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească bunătatea!

Împreună reușim să salvăm vieți!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vino să umplem lumea de lumină!

Pregătește-ți pantofii de dans și inima pentru o experiență care te va schimba. Suntem mii de oameni uniți de aceeași dorință: să celebrăm frumosul și să întindem o mână de ajutor pe acordurile verii. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞! VREI SĂ

Citeste »

Energia care schimbă destine te așteaptă la marea întâlnire!

Fiecare moment petrecut la festival este o declarație de iubire față de aproapele nostru. Vino să demonstrăm că bucuria proprie se dublează atunci când este împărtășită cu cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞!

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy