…și mai sunt 2500 de copii care au nevoie de sprijinul nostru!

HRISTOS S-A NĂSCUT!

Sărbătoarea Nașterii Domnului a trecut, Grăuntele de Iubire merge mai departe!

Trăim o mare bucurie atunci când știm că din lumea întreagă inimi de toate neamurile și rasele bat alături de inimile copiilor noștri dragi. De la marginea lumii, din Las Vegas și California, frații și surorile noastre în Domnul Hristos, de la „Together To Help”, spun că se apropie acuși de 150 de copii îmbrăcați din cap până în picioare… și loc mai este!

Să nu vă imaginați că e vorba de nu știu ce asociație, cu sute sau mii de membri, ci de o mânuță de oameni care, chiar dacă știu că nu pot hrăni o lume întreagă, dăruiesc tot timpul lor liber pentru a spune întregii lumi că Dumnezeu este Iubire.

Acuma… la cât de mare-i America asta sau cât de multă putere de a iubi ar trebui să aibă Europa, chiar că n-ar trebui să mai fie copii flămânzi sau înfrigurați! Important este că tare mult loc mai este de a face fapte bune și de a dărui, că toții copiii noștri sărmani ori orfani au nevoie tot timpul de ajutor, iar în cazul în care aveți mai mult de 10.000 de km până la biserica noastră, și nu puteți ajunge mai repede ca gândul, apelați cu încredere la prietenele noastre, Iuliana Popescu ori Laura Cosovan, care fac tot ce pot pe coasta Pacificului să adune și să înmulțească darurile pentru copiii noștri sărmani.

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vino să umplem lumea de lumină!

Pregătește-ți pantofii de dans și inima pentru o experiență care te va schimba. Suntem mii de oameni uniți de aceeași dorință: să celebrăm frumosul și să întindem o mână de ajutor pe acordurile verii. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞! VREI SĂ

Citeste »

Energia care schimbă destine te așteaptă la marea întâlnire!

Fiecare moment petrecut la festival este o declarație de iubire față de aproapele nostru. Vino să demonstrăm că bucuria proprie se dublează atunci când este împărtășită cu cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞!

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy