Doxologia: biserica „sfântul arhidiacon ștefan” din țicău va fi resfințită duminica aceasta.

În această duminică, 15 octombrie, biserica „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Țicău va fi înveșmântată în har de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un numeros sobor de slujitori.

Locașul de rugăciune, care poartă hramurile „Sfântul Arhidiacon Ștefan” și „Buna Vestire”, îi are ca slujitori pe pr. Dan Damaschin și pe pr. Catalin Fotache.

Slujba de resfințire va avea loc pe 15 octombrie, începând cu ora 08:00, iar la eveniment sunt așteptați numeroși ieșeni, precum și pelerini care sosesc în capitala Moldovei pentru a se închina la Sfânta Cuvioasă Parascheva.

După efectuarea expertize tehnice în preajma Sărbătorii Învierii Domnului 2022, s-a constatat că locașul de cult, care datează din anul 1810, este grav afectat și necesită intervenții urgente, ca urmare a deteriorarii întregii construcții, având crăpături în profunzimea zidurilor, o înclinare spre dreapta cu 38 de cm, dar mai cu seamă turla și tavanul în pericol iminent de prăbușire.

Biserica a intrat imediat într-o amplă etapă de reparații, cu lucrări de foarte mare amploare și costisitoare.

În ultimile luni s-a început pictura în tehnica „al secco”, executată în stil bizantin.

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy