Avem nevoie de sprijin pentru masa copiilor de la c.e.d.c.!

AVEM NEVOIE DE SPRIJIN PENTRU MASA COPIILOR DE LA C.E.D.C.!
Știți ce eforturi uriașe facem ca cei 70 bursier (liceeni și studenți) ai Bisericii noastre să poată avea parte de învățământ de calitate?
Vă puteți imagina ce înseamnă să pui zi de zi ( mic dejun, prânz, cină, deserturi și gustări) unui asemenea popor, nemaivorbind de alte zeci care primesc acasă tot ceea ce le trebuie?
Dar să ai grijă ca cele 70 de monitoare să funcționeze și să fie alimentate permanent cu curent și internet de mare viteză?
Mai contează, oare, hainele, apa, căldura, detergenții, patul, masa și casa?
Marea problemă a tuturor copiilor noștri dragi și a tuturor copiilor sărmani din țară, în relație cu noul tip de învățământ on-line, este …LIPSA.
…LIPSA a tot ceea ce este necesar unui omuleț, pentru a putea pricepe ceea ce vrea doamna să-l învețe: utilajul, curent electric pentru utilaj, oricare ar fi el (calculator, tabletă, telefon sau chiar televizor), rețea serioasă de internet și condiții pentru a putea privi și asculta cuminte: masă, scaun, niște hăinuțe și ceva în burtică ( nu de alta dar s-ar putea să încurce cu ghiorăitul frumusețe de lecție).
Oameni buni, este o catastrofă ce se întâmplă în momentul de față!
Panarama de învățământ on-line va distruge iremediabil o generație întreagă, lipsind sute de mii de copii de dreptul fundamental la educație.
Dacă se vrea o Românie educată ar fi timpul ca mai marii țării să fie învățați că până și televizorul are nevoie de curent electric (nu-i așa Doamna Ministru?) și, dacă nu cerem prea mult, atunci când se vor „numi” oameni cu putere de decizie în posturi cheie, să fie măcar întrebați dacă și unde și-au luat licențele.
Nu de alta, dar nu-i de mirare de ce contează mai mult sparanghelul, viile de pe platourile mediteraneene și „frumusețea” tinerelor traficate, decât puritatea, sănătatea fizică și sufletească și, desigur, înțelepciunea copiilor noștri, fără de care nu va exista ziua de mâine, ca să nu mai vorbim de pensie și de bătrâneți fericite.
Iată de ce, vă îndemnăm pe dumneavoastră, oamenii noștri dragi, care credeți în bunătate, în educație și în Dumnezeu, să ne fiți aproape pentru a salva cât mai mulți copii și să ne ajutați să-i facem Oameni Mari.
Așadar, cei ce doresc să ne fie alături, cu doar 15 lei pot oferi un prânz sănătos și consistent unui școlar din internatele noastre( cu 25 de lei mănâncă pe săturate o zi întreagă).
Bineînțeles că în aceste vremuri în care oamenii tânjesc după o masă de pomenire sau o zi specială cu prietenii, puteți găsi multă mângâiere alături de copii, în memoria celor dragi sau vă puteți face adevărați prieteni la o felie de pizza, de tort și un pahar de șampanie, pardon, suc.
Domnul Iisus Hristos să ne binecuvânteze și să ne hărăzească conducători cu minte și cuminți!

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

Vino să umplem lumea de lumină!

Pregătește-ți pantofii de dans și inima pentru o experiență care te va schimba. Suntem mii de oameni uniți de aceeași dorință: să celebrăm frumosul și să întindem o mână de ajutor pe acordurile verii. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞! VREI SĂ

Citeste »

Energia care schimbă destine te așteaptă la marea întâlnire!

Fiecare moment petrecut la festival este o declarație de iubire față de aproapele nostru. Vino să demonstrăm că bucuria proprie se dublează atunci când este împărtășită cu cei care au cea mai mare nevoie de sprijin. 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫ă-𝐭𝐞 ș𝐢 𝐟ă 𝐛𝐢𝐧𝐞!

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy