V-am mai povestit că în șantier avem parte și de concerte simfonice de înaltă prestanță, Corul Gâștelor fiind în repetiții pentru concertul de la închiderea șantierului și mutarea familiei în căsuța nouă.
Iezii de prin curte sunt însă ceva mai activi. Le-am promis deja că dacă apucă iarna, ne ocupăm și de cazare pentru ei. Până atunci însă nu ar da și ei o “copită” de ajutor ci merg după principiul interesul poartă fesul și îi găsim cocoțați pe grămada noastră de scânduri. Dar nu vă gândiți că vor să le marcheze care și unde merge, ci să mai rumege din niște surse noi. Dar acum, nu putem să ne supărăm, mai ales pe domnițele capre, căci știm că laptele lor e cel ce îi hrănește pe mititei.