9 copii

Ana trăia de ceva vreme un coșmar. Noaptea, când nu putea dormi, își rotea ochii prin întuneric și se ruga să se întâmple un miracol, iar ea și cei nouă copii să-și găsească un loc al lor în care să nu se mai teamă, din care să nu fie alungați, în care să nu plouă și în care să nu fie frig. Încă o iarnă în aceste condiții ar fi grea și pentru cei mici, dar și pentru ea, doar cancerul i-a mâncat un plămân și i-a ros coastele în urmă cu patru ani. S-ar stinge, probabil.

Femeia a suferit o operație complicată. A avut o tumoare care i-a fost extirpată și i s-a pus o proteză. Spune că atunci nu a putut fi curățat locul foarte bine și se teme să nu fi rămas resturi canceroase care să fi făcut metastaze și care să se răspândească în trupul ei încă tânăr, dar obosit. Ana are 39 de ani. Acum îi amorțesc degetele, iar zilele acestea au fost grele, nu a mâncat deloc, și-a tot pierdut conștiința spre spaima copiilor.

Într-una din acele nopți în care simțea cum pereții se tot încovoaie, Ana a zărit o luminiță în apropierea ferestrei. S-a speriat, s-a apropiat, iar vocea calmă a unei copile a liniștit-o. “Eu sunt, mamă, îmi fac temele”. Fata lucra cu lanterna singurului telefon mobil din casă aprinsă pentru că seara li se întrerupsese curentul electric și nu apucase atunci să-și termine lecțiile. Ionela, care este elevă în clasa a VII-a, a așteptat să se liniștească toată casa, să adoarmă frații, mama, unchiul și mătușa, apoi s-a apucat de scris. Nu a vrut să meargă nepregătită la școală. Era înainte de ora 4:00.

Ana locuiește în casa părintească, veche de abia mai stă în picioare, dar o împarte cu fratele, cel care este proprietarul de drept, și cu sora care are probleme psihice. Neînțelegeri și certuri apar mereu. Dacă îi adunăm și pe micuți, aflăm că în locuință stau 12 persoane. Acoperișul e ciuruit, zidurile sunt strâmbe, geamurile sunt crăpate, sobele fumegă, coșul ia foc, apă nu există. Când plouă, este panică. Prin pod intră apa, pereții se udă, iar curtea se umple de noroi greu, care se prinde de încălțăminte. Cei mici ies cu greu în drum ca să meargă la școală. Țopăie pe scânduri, pe pietre. Nu e un mediu deloc prielnic pentru o femeie bolnavă și pentru copii. Dar unde să se ducă?

Noi ne-am hotărât să le ridicăm o casă chiar vis-a-vis de cea în care își duc acum traiul. Când au venit oamenii să facă măsurători, Ana a izbucnit într-un plâns cu hohote și cu greu s-a putut stăpâni. Primul ei gând a fost acela că scapă din iad. A tot vărsat lacrimi de deznădejde pe ascuns, mai ales în anii din urmă, dar acum simte bucurie și speranță. Chiar dacă nu mâncase de două zile, parcă a prins puteri când a văzut muncitorii măsurând terenul și când s-a văzut cu actele și planurile în mână.

Ana robotește dinainte de ivirea zorilor și până se lasă întunericul adânc. Pentru că nu are apă, este nevoită să care de la fântânile vecinilor sau de la un izvor mai tulbure. Îi este greu, obosește ușor din cauza bolii, dar nu are de ales pentru că are de spălat hainele celor nouă copii, iar ei trebuie să facă baie.

De câte ori vorbește despre copilași, Ana plânge. Spune că lumea îi ocărăște, chiar și colegii de școală sau de grădiniță, deși sunt curați. Vrea mai mult pentru ei, vrea să îi vadă fericiți.

Ionela a venit tare tristă acasă pentru că a fost printre puținii elevi care nu și-au permis să plătească 200 de lei pentru o excursie. Dar toată amărăciunea i s-a topit la gândul că va avea o altă casă de sărbători.

Iar cel mai mic, Sebastian, s-a închis complet. Știm că este blond și că are ochi mari căprui, dar nu știm ce voce are pentru că refuză să vorbească. Ana spune că atunci când este cu ea, nu-i mai tace gura. Are 4 ani, este în grupa mijlocie, dar nu a reușit să-și facă prieteni la grădiniță. Stă lipit de mama lui și așteaptă lapte de la căprițele primite de la noi. Cumpără Ana și lapte de vacă, are „abonament”, dar Sebastian vrea din cel proaspăt de acasă, de la animalele pe care singur le mână la primele ore ale dimineții.

Noi i-am oferit Anei un țap, două capre, două oi, un porc care acum are 100 de kilograme. Mai are Ana un cal și încă un purcel mic, doi câini ținuți în lanț și pisici de pripas cum sunt în toate gospodăriile de la țară.

O ajutăm cu alimente, cu haine, dar este nevoie de mai mult. Povestea sa v-am mai prezentat-o în vară. O puteți reciti:

Avem nevoie de multă susținere ca să îi ridicăm o casă în care să ducă o viață mai bună, în care să nu se îmbolnăvească mai tare, în care copiii să aibă căldură și unde să se spele.

Cum puteți ajuta:

Alegeți un copil din LISTĂ și susțineți-l!