ROMÂNIA, ÎNCOTRO? PRĂPASTIA DEMOGRAFICĂ: DE LA MATERNITATE, PRIN EDUCAȚIE, LA BUNĂSTARE ȘI ETERNITATE!

Dragilor, astăzi a fost o zi cu totul extraordinară pentru noi, o zi pe care am petrecut-o în mijlocul unor oameni de mare seamă ai Iașului, uniți de aceeași dragoste pentru viață și pentru pruncii acestei țări.
Cum bine știți, am început să sărbătorim cu multă bucurie zilele Bisericii Maternității „Cuza Vodă” din Iași, locul binecuvântat unde se petrec zilnic atâtea minuni și de unde pornește speranța pentru cei 16.176 de copilași sărmani și orfani ai României pe care îi avem în grijă prin asociația noastră.
În foișorul nostru drag de la Centrul de Excelență „Damian și Cosma” din Tătărași, ne-am dat întâlnire pentru a pune pe masă o temă grea, dar vitală pentru viitorul nostru: „România, încotro? Prăpastia demografică: de la maternitate, prin educație, la bunăstare și eternitate”.
A fost o dezbatere de suflet, care a adus împreună specialiști, autorități, oameni de afaceri și jurnaliști, toți dornici să găsească soluții, nu doar să constate problemele.
Țin să mulțumesc din suflet doamnei doctor Monica Holicov, medic primar obstetrică-ginecologie și un voluntar de nădejde al Clinicii Clinica Veronica. Mulțumim și pentru inima uriașă cu care ascultă miile de mame din mediul rural care ne trec pragul.
Împreună am privit statisticile dureroase ale prezentului comparativ cu anul 1989 și am analizat principalele cauze pentru care tinerele mame din maternități mărturisesc, cu strângere de inimă, că se tem să mai aducă prunci pe lume.
Desigur că pe lângă un specialist în ale medicinei, l-am avut alături și pe domnului Marius Sorin DANGĂ, vicepreședintele Consiliului Județean Iași, care ne-a vorbit nu doar din perspectiva omului din administrația publică, ci mai ales ca tată, punând degetul pe rănile legislative și pe problemele concrete din sfera legilor care ar trebui să sprijine familia.
Pentru o perspectivă completă l-am avut alături de noi și pe domnului Cristian Amarandei, un om de afaceri destoinic, care ne-a oferit perspectiva esențială a angajatorului cu peste 150 de oameni în subordine, vorbindu-ne despre cum sunt ocrotite și integrate mămicile care se întorc la muncă după concediul de maternitate, dar și despre problemele cu care se confruntă tinerii în ziua de astăzi atunci când vine vorba de angajare.
Invitat de seamă a fost și Părintelui Dumitru Păduraru, care a adus în discuție o triplă și valoroasă perspectivă: cea de slujitor al Altarului, de tată și de jurnalist.
Nu în ultimul rând, domnului Lector Universitar dr. Bogdan Constantin Neculau , care ne-a ghidat prin universul educației copiilor și ne-a vorbit despre cum ar trebui integrată corect și moral educația pentru viață și sănătate în școli.
Această conferință nu ar fi avut ecou fără oamenii de seamă ai presei, prieteni dragi care ne fac mândri în fiecare zi și care duc mai departe, către inimile dumneavoastră, faptele bune de la Iași.
Plecăciune și mulțumiri domnului Lucian Balanuta (Radio Iași), domnului Vasile Arhire (TVR Iași), domnului Adrian Cuba
(Agerpres), prietenilor noștri de la Iași TV Live, doamnei Izabela Aivăncesei (Radio România Actualități), Cotcaru Dan (Realitatea Plus).
Sunteți glasul celor fără de glas!
Dragilor, a fost o zi minunată, o zi a dialogului și a speranței. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să binecuvânteze fiecare gând curat și fiecare soluție discutată astăzi, pentru ca mamele României să nu mai simtă teamă, ci doar bucuria sfântă de a da viață.
Vă mulțumim tuturor pentru prezență, pentru sprijin și pentru că alegeți, zi de zi, să fiți alături de pruncii noștri!
Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească înzecit bunătatea!
VREI SĂ SUSȚII UNUL DINTRE PROIECTELE NOASTRE? IATĂ MODALITĂȚILE DE SUSȚINERE:
1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
– Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
– Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– ⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
– Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
– Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
– LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

DARIUS A MÂNCAT PRIMA ÎNGHEȚATĂ DIN VIAȚA LUI!

Măi dragilor, iubiților, ia priviți aici minune mare! Până mai ieri, pentru voinicul nostru Darius, orizontul se termina fix unde se terminau hârtoapele din sat. Iar la capitolul „meniul zilei”, mama oftat-a mereu cu milă, întrebându-se cum să mai facă

Citeste »

DE CE ADUCEM LA MARE 1500 DE COPII SĂRMANI ȘI ORFANI?

Dragilor, atunci când vorbim despre proiectul nostru de la mare, gândul multora zboară, în mod firesc, la imaginea unui copil sărman care pășește pentru prima dată pe nisipul fierbinte sau care privește, cu ochii mari de uimire, întinderea nesfârșită a

Citeste »

CUM SĂ DUBLEZI BANII LEGAL ȘI CREȘTINEȘTE?

Iubiții mei, se spune că matematica este o știință exactă, dar când intervin solidaritatea și dragostea creștină, regulile se schimbă în cel mai frumos mod. Astăzi, 1 + 1 nu mai fac simplu 2, ci se transformă într-o minune pentru

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy