Dragilor, când mă uit la Darius și la atâția copii asemenea lui, îmi amintesc încă o dată de ce facem drumul până în Spania.
Venim pentru copiii care încă așteaptă să aibă un ACASĂ al lor. Pentru cei care au nevoie de hăinuțe, de încălțăminte, de hrană, de rechizite și, mai ales, de oameni care să nu-i lase singuri atunci când viața îi încearcă prea devreme.
Iar unitatea și bunătatea românilor din Spania nu mai au nevoie de nicio dovadă. Ne-ați arătat de atâtea ori că, deși sunteți la mii de kilometri depărtare, inima voastră a rămas aproape de copiii de acasă.
De aceea, pe 4 octombrie, ne întâlnim la Madrid pentru o zi în care vrem să punem muzica și bucuria în slujba binelui.
Alături de noi va fi Horia Brenciu, cu toată energia și bucuria lui, iar eu abia aștept să stăm împreună, român lângă român, și să vă povestesc despre Darius și despre miile de copii pentru care luptăm în fiecare zi.
Invitațiile sunt disponibile ONLINE, pe bilete.es, iar pentru cei care preferă să le achiziționeze direct, le găsiți și în punctele fizice:
– 𝐁𝐚𝐫 𝐑𝐞𝐬𝐭𝐚𝐮𝐫𝐚𝐧𝐭 𝐕𝐀𝐍𝐄𝐒𝐒𝐀
C/ La Nava nr. 31, Valdemorillo
Viorel Mîrzan: 918 965 189 / 619 143 377
Plaza Rosa Chacel nr. 3
Adelina: 912 194 180
Adrian Taragan: +34 609 77 79 86
– 𝐑𝐄𝐒𝐓𝐀𝐔𝐑𝐀𝐍𝐓𝐄 𝐃𝐑𝐀𝐂𝐔𝐋𝐀 𝟐, Leganes, Calle cobre 11, Persoană de contact: Mariana: 605 26 79 64
– Restaurante Jarama, Carretera antigua de San Fernando a Mejorada km 6, Mejorada del Campo
Număr de contact: 642366404 – Vasile Sorin Musa,
Numă de telefon: 616603026, Florentina Maria Coman;
Adresă: Avda. de Daganzo nr. 21
Alcalá de Henares, Madrid
Persoană de contact: Ruxandra Foc: 662 160 160;
– 𝐀𝐋𝐂𝐀𝐋𝐀́ 𝐃𝐄 𝐇𝐄𝐍𝐀𝐑𝐄𝐒, Adresă:
Calle de Bayeu, s/n
28807 Alcalá de Henares, Madrid, Telefon: 642 100 900/
– Covrigaria Horno Artesano, Adresă: Pl. de Espana, 12, 28850 Torrejon de Ardoz, Madrid, Spania
CU CINE NE VEDEM ÎN SPANIA?

DĂRUIM ÎMPREUNĂ PENTRU 16.176 DE COPILAȘI SĂRMANI ORI ORFANI:
CAMPANIA „GRĂUNTELE DE MUȘTAR” – PENTRU SATELE MOLDOVEI ȘI „ÎNCĂLȚĂM ROMÂNIA DESCULȚĂ” – PENTRU RESTUL ȚĂRII

Două campanii distincte, o singură misiune: niciun copil desculț la școală!
Împreună putem scrie o nouă poveste pentru prima zi de școală, un început de an școlar plin de speranță, zâmbete și cu un viitor fericit pentru fiecare îngeraș din LISTELE VIEȚII!
LISTELE VIEȚII AICI: 1. GRĂUNTELE DE MUȘTAR: https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/grauntele-de-mustar/alege-copil?embed_key
2. ÎNCALȚĂ ROMÂNIA DESCULȚĂ
https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/incalta-romania-desculta/alege-copil?embed_key
1. CAMPANIA GRĂUNTELE DE MUȘTAR – PENTRU SATELE MOLDOVEI
Fiecare copil trebuie să primească un pachet complet: hăinuțe noi-nouțe, încălțăminte de calitate superioară, un ghiozdan complet echipat cu rechizite, dar și alimente de bază și produse de igienă pentru acasă.
Cum poți asigura acest pachet?
1. Dăruiește 400 DE LEI ACUM, o singură dată, ca donație dedicată exclusiv pentru această campanie de toamnă;
2. Dăruiește 100 de lei pe lună, timp de 4 luni și ajuți în patru rate un copil să meargă acum la școală;
3. Alege una dintre cele trei variante de ADOPȚIE LA DISTANȚĂ PENTRU 1 an de zile : 100 DE LEI PE LUNĂ timp de un an de zile (devenind un sprijin constant pentru copil), 400 DE LEI achitați de trei ori pe an, în fiecare dintre cele trei mari campanii de burse sau 1200 de lei acum pentru întregul an, așa cum au făcut deja peste 900 de de ÎNGERI PĂZITORI.
LISTA AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/grauntele-de-mustar/alege-copil?embed_key=emb_5caa98e0c2df788654
2. PROIECTUL NAȚIONAL „ÎNCĂLȚĂM ROMÂNIA DESCULȚĂ” – PENTRU RESTUL ȚĂRII
5.609 COPII din restul țării așteaptă un ghiozdan, haine și papuci rezistenți.
SUMA NECESARĂ: O donație unică de 250 DE LEI îmbracă și încalță un copil de la zero. Acești 5.609 copii din țară, adunați cu cei 10.567 din Moldova, formează exact 16.176 de suflete.
LISTA AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/incalta-romania-desculta/alege-copil?embed_key
Variante de susținere:
1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
– Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
– Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– ⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
– Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
– Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
– LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin