JE SUIS, ILEANA! (CĂ TOT CÂȘTIGĂ FRANȚA SAU, MAI DEGRABĂ AFRICA, CUPA MONDIALĂ) 😬

„Femeia se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie.”
Dragilor, nu există niciun motiv pe lumea aceasta pentru care să ne îngăduim să rănim prin cuvinte un semen de-al nostru, și cu atât mai puțin o mamă care crește cu atâta trudă 13 copii!
Există, într-adevăr, dreptul de a ne exprima opiniile, dar libertatea cuvântului nu ar trebui niciodată să devină pricină de întristare, de umilire sau de pătare a chipului unei mame care își poartă crucea singură, fără ca noi să-i cunoaștem povestea, jertfa sau suspinul din suflet.
Trăim într-o societate plină de contradicții. Avem rânduieli și legi aspre prin care ne îngrijim ca animalele să nu fie abandonate sau lovite, iar cei ce fac asta sunt trași la răspundere.
De asemenea, cei care aduc jigniri semenilor de altă rasă sau naționalitate sunt pe drept chemați la respectarea demnității umane de către instituțiile statului.
Însă, din păcate, atunci când vine vorba despre mamele cu mulți copii, vedem cum acestea sunt adesea lăsate pradă cuvintelor grele și judecății aspre în spațiul public, fără ca nimeni să le ia apărarea.
Prea mulți dintre noi asistăm nepăsători la această neînțelegere dureroasă.
Pe această cale, doresc să adresez o rugăminte și un apel către aleșii noștri din Parlamentul României: avem nevoie de măsuri clare, prin care cei ce aleg să rănească, să denigreze și să strivească demnitatea mamelor cu mulți copii, fie și în spațiul virtual, pe internet, să fie aspru pedepsiți!
Nu mai putem privi în tăcere la această presiune socială abătută asupra familiei creștine.
Ne îngrijorăm la televizor și analizăm statistici din care reiese că natalitatea este la pământ, că în câțiva ani nu va mai avea cine să susțină viitorul acestei țări, pensiile și că ne pleacă copiii peste hotare.
Dar, în același timp, când vedem o mamă curajoasă, în loc să o îmbrățișăm, ne grăbim să o judecăm din spatele ecranelor! Și durerea este că nu sunt luate în vizor doar mamele cu 13 copii, ci au ajuns să fie privite cu reticență și etichetate nedrept și mamele care au de la 3 copii în sus.
Ileana nu este o povară pentru societate. Ileana este o mamă eroină, o binecuvântare care ar merita recunoștință și prețuire din partea tuturor instituțiilor acestui stat, pentru că prin jertfa ei ține România vie!
M-am uitat peste comentariile lăsate la ultima postare, cea cu Alexandra, și vă spun cu toată durerea și responsabilitatea unui părinte: mi s-a strâns inima.
Mi-e rușine mie de rușinea celor care au putut revărsa atâta amărăciune. „Mașină de făcut copii”, „să ia anticoncepționale”, „să meargă la muncă, nu să ceară”…
Oameni buni, unde ne este omenia? Unde ne este credința și dragostea față de aproapele? Cum putem veni să aruncăm cu vorbe grele, din confortul căminului nostru, spre o mamă care se ostenește din zori și până în noapte pentru pruncii ei?
Femeia aceasta are un nume binecuvântat: o cheamă Ileana! Și are 13 copii. Ileana este MAMĂ!
O mamă vrednică, nu o „mașină de făcut copii”, așa cum, cu o asprime greu de înțeles, a lăsat scris cineva aici.
Cum ne putem îngădui să îi desființăm valoarea ca ființă umană și ca fiică a lui Dumnezeu?
De mai bine de 20 de ani, noi, la Asociația „Glasul Vieții”, propovăduim și apărăm VIAȚA.
Nu din birouri călduroase, nu prin teorii rupte de realitate.
De 20 de ani, împreună cu minunații mei voluntari, purtăm saci în spate prin noroaie greu de închipuit. Merg în cele mai uitate și izolate cătune ale Moldovei, acolo unde drumurile sunt aproape nepracticabile, dar unde foamea, frigul și lipsa de speranță bat la ușă în fiecare zi.
Am bătut mii de kilometri pe jos, prin glod și viscol, ca să ducem o pâine, o haină, un scutec și, mai presus de toate, mângâierea Bisericii pentru mamele pe care lumea pare să le fi uitat.
Voi, cei care lăsați uneori aceste comentarii pline de asprime, v-ați întrebat vreodată ce este în sufletul acelor micuți?
Acești copii au suflete curate și sensibile! Sunt copii mari, merg la școală, știu să citească. Vă dați seama că ei intră pe internet și văd ce se scrie despre mama lor?
Văd cum este certată și pusă la stâlpul infamiei în mod public. Citesc cuvintele voastre și plâng în pernă, neînțelegând de ce lumea este atât de aspră.
V-ați gândit vreo secundă ce urme lăsați în inima lor? Ce rană adâncă săpați în sufletul unui copil când îi spuneți indirect că mama lui greșește că l-a născut și că el n-ar fi trebuit să existe?
A judeca este cel mai la îndemână lucru. A scrie cuvinte de superioritate nu ne costă nimic. Însă a pune umărul, a căra un sac de cartofi prin noroi până la genunchi pentru ca un prunc să nu sufere de foame, asta cere dragoste lucrătoare și jertfă.
Dacă nu avem posibilitatea sau gândul de a ajuta, măcar să nu mai rănim.
Dacă inima noastră a obosit într-atât încât o mamă necăjită nu ne mai trezește milă, ci doar revoltă, mai bine să alegem tăcerea.
Tăcerea noastră, însoțită de o scurtă rugăciune, este mult mai de folos decât sfaturile pline de amărăciune.
Noi nu ne oprim din drumul nostru. Vom continua să cărăm saci prin noroaie, să fim scut și sprijin pentru Ileana și pentru fiecare mamă, indiferent de neînțelegerile sau criticile care vor mai veni.
Pentru că dragostea zidește și aduce pace, în timp ce asprimea nu face decât să îndepărteze sufletele!
Doamne, înmoaie inimile noastre și ne învață să fim mai buni unii cu alții!

VREI SĂ SUSȚII UNUL DINTRE PROIECTELE NOASTRE? IATĂ MODALITĂȚILE DE SUSȚINERE:

1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
– Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
– Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– ⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
– Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
– Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
– LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Distribuie pe rețele sociale:

Alte Articole

DESERTUL MEU PREFERAT? ÎNGHEȚATA DE LA PROFI!

Dragilor, știți care este desertul meu preferat vara? Pe lângă papanași, clătite, tortul cu ciocolată și prăjiturile de tot felul (asta deși diabetul meu ar avea vreo două cuvinte de spus în privința asta!) înghețata, dragilor! Și știți unde mă

Citeste »

GATA! M-AM URCAT ÎN MERCEDES ȘI PLEC LA MARE!

Dragilor, eu m-am urcat în mașină și plec departe! Vă spun sincer că m-am cam plictisit de muncă, de atâta stres și haos. M-am urcat în cel mai frumos Mercedes și cred că plec direct la mare, să mă odihnesc!

Citeste »

HORIA BRENCIU, showman-ul României, vine la INIMO!

Înțelege mai bine decât oricine durerea copilului orfan. Și asta pentru că el însuși și-a pierdut mama, tocmai atunci când ar fi avut cea mai mare nevoie de ea. Iubește mai mult decât orice copiii și este un neobosit apărător

Citeste »

Asociatia Glasul Vietii Conturi Revolut

V. Andrei

+40757333711 copy

Revtag

@andreiglv copy

Cont RON

RO05BREL0005529173560100 copy

Cont EUR

LT463250061136956414 copy

Cod SWIFT

REVOLT21 copy

Asociatia Glasul Vietii Conturi Bancare

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO41RNCB0178156773130001 copy

Cont EUR

RO14RNCB0178156773130002 copy

Cont USD

RO84RNCB0178156773130003 copy

Cont GBP

Indisponibil

BCR George

Disponibil

Cod SWIFT

RNCBROBU copy

Titular cont

Asociatia Glasul Vietii copy

Cod fiscal

31539898 copy

Cont RON

RO64BTRLRONCRT00W8759401 copy

Cont EUR

RO49BTRLEURCRT00W8759401 copy

Cont USD

RO89BTRLUSDCRT00W8759401 copy

Cont GBP

RO17BTRLGBPCRT00W8759401 copy

BT Pay

0744798610 copy

Cod SWIFT

BTRLRO22 copy