„În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, ușile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viață să aveți în numele Lui.”
Puteți urmări materialul video aici: https://youtu.be/12rbgvdPWmM?si=n4wKoz780NQc1kH-.
Variante de susținere:
1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
– Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
– Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
– Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
– Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
– LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin