Sunt oameni care, dacă mă gândesc bine, probabil că ar avea nevoie de puțin ajutor ca să numere până la 16.176. Dar se declară pricepuți să numere banii altora.
Iar dacă îi întrebi ce au construit ei în viața aceasta, riști să se termine interviul înainte să înceapă răspunsul. Nu un spital, nu sute de case pentru oamenii sărmani, nu un centru pentru copii. Un coteț pentru un câine (cum spunea cineva într-un comentariu)? O cușcă pentru o vrabie? Ceva? Nimic, dragilor, nimic!
Ei bine, tocmai asemenea oameni, ascunși în spatele unei legitimații de presă și al unui titlu cât mai spectaculos, îndrugă povești, manipulează și inițiază campanii de presă împotriva oamenilor care fac ceva cu adevărat important în societate. Doar de dragul de a se asocia cu numele lor și fără să se priceapă la zonele economice sau sociale pe care le abordează.
Sub steagul „obiectivității jurnalistice”, prezintă câte ceva din lucrarea noastră, pe care, uneori, am impresia că nici nu se străduiesc să o înțeleagă, și apoi pun sub semnul întrebării buna noastră credință.
Rezultatele sunt mai greu de contestat. Casele există. Spitalul există. Copiii există. Familiile există. Terenurile necesare pentru ajutorarea celor sărmani există. Iar nevoile lor, din păcate, există și ele.
Acum, de dimineață, a apărut o așa-zisă analiză a unei tranzacții: achiziția terenului pe care dorim să construim o clădire cu locuințe gratuite pentru cei bolnavi și sărmani, de care Iașul și copiii Moldovei au o nevoie uriașă.
Aici vom adăposti mulți oameni greu încercați, dar mai ales pe cei ce caută disperați un acoperiș, atunci când ajung în oraș, distruși de accidentele ori de bolile grave ale celor dragi, aduși în urgențe la Sfânta Maria sau la Neurochirurgie. Un obiectiv strategic pentru activitățile socio-medicale pentru oameni care nu mai trebuie lăsați la voia întâmplării.
Vorbim despre părinții copiilor descoperiți peste noapte cu boli înfricoșătoare sau despre copii și soții anunțați de poliție la ușă că cel drag sau cea dragă a avut un AVC sau a fost strivit pe drumurile patriei. Pe acești oameni îi vedem zile în șir dormind prin gări , pe lângă spitale sau chiar în biserici. Despre oameni care, de multe ori, renunță la serviciu, la carieră, la timpul lor și, uneori, aproape la propria viață, pentru a-l îngriji pe cel drag. Oameni care fac eforturi uriașe pentru câteva ore de terapie, cu speranța că soțul, mama, fiul sau fiica lor va supraviețui și va putea, într-o bună zi, să fie mai puțin dependent de ajutorul celorlalți.
Clădirea ar urma să fie amplasată în zona Tătărași , la câțiva pași de spitale și de linia de tramvai, pe un teren găsit cu greu și cu mari eforturi procurat, la recomandarea oamenilor ce sprijină proiectele noastre.
În timp ce noi căutăm finanțare, facem proiecte, alergăm după avize și așteptăm cuminți autorizații, apare câte un mare specialist în investiții sociale care descoperă problema fundamentală a Iașului: de ce a cumpărat Damaschin terenul acela și de ce cu prețul acela?
Așa că sunt necesare câteva precizări.
UNU.
Oameni buni, problema acestor ziariști este că cineva chiar face ceva în Iașul acesta? Eu nu candidez la titlul de cel mai simpatic ieșean și nici nu vânez like-uri. Nu mă interesează cine este mare funcționar prin oraș și nici cine conduce prin târg sau prin țară.
Pe mine mă interesează să șterg toate lacrimile mamelor greu încercate și să alin durerea copiilor sărmani. Încerc să fac lucruri care rămân în picioare, după ce postările dispar în negura internetului.
Sunt preotul care poartă de grijă, împreună cu o mână de oameni buni, de zeci de mii suflete. Sunt fondatorul și purtătorul de grijă al unei lucrări sociale care face cinste Iașului în întreaga țară, fapt recunoscut de toate instituțiile și oamenii de presă profesioniști: am ridicat case, am sprijinit familii și am construit un spital în care oamenii fără posibilități pot primi ajutor fără să li se ceară bani.
Prin urmare, când trebuie să cumpărăm un teren pentru un centru destinat copiilor bolnavi, nu alegem parcela după numărul de inimioare de pe Facebook și nici după părerea unui jurnalist care tocmai a descoperit piața imobiliară.
Asociația Glasul Vieții are un consiliu director, are acte, are contabilitate și are obligații legale. Avem consilieri voluntari profesioniști din toate domeniile. Iar dacă trebuie să dau socoteală, o voi da înaintea lui Dumnezeu, înaintea celor care ne sprijină și înaintea instituțiilor abilitate să verifice legalitatea activității noastre.
Nu mai vorbesc de faptul ca toate aceste achiziții mai valoroase se fac cu recomandarea sponsorilor care sprijină aceste achiziții și care vor să facă cu adevărat ceva important pentru sufletul lor, dar mai ales pentru semeni.
Poate că aici este, de fapt, marea noastră greșeală: că banii pe care îi primim se transformă în lucruri care se văd: în case, în paturi de spital, în mâncare, în haine, în copii ajutați. Și, cu voia lui Dumnezeu, într-un așezământ pentru cei greu încercați, un centru de recuperare, o clinică stomatologică, un centru antidrog, un depozit încăpător pentru ajutoare ori o casă pentru mamele abuzate…
Era poate mai comod să-i „tocăm” în proiecte cu denumiri sofisticate, în mape lucioase și în conferințe despre cum vom face, cândva, ceva.
Noi avem prostul obicei să și construim.
DOI.
Ca să nu rămână nicio umbră de îndoială asupra terenului achiziționat, îi invit pe cei interesați să vină să-l vadă.
Nu pe Google. Nu din birou. Nu printre două cafele și trei titluri senzaționale.
La fața locului.
Terenul este la strada principală și oferă condițiile necesare proiectului pe care vrem să-l realizăm. De la momentul în care fostul proprietar l-a achiziționat și până astăzi au trecut ani în care prețurile proprietăților din Iași au crescut considerabil.
Casele s-au scumpit.
Terenurile s-au scumpit.
Materialele s-au scumpit.
Manopera s-a scumpit.
Aproape totul s-a scumpit.
Singurul lucru care pare să fi rămas foarte ieftin este părerea. Pe aceasta o găsim din belșug și, de cele mai multe ori, fără factură.
Dacă faci o analiză a unei tranzacții, dar omiți evoluția pieței imobiliare și contextul în care s-a făcut achiziția, nu mai vorbim despre o analiză completă. Vorbim despre o poveste căreia i-au fost scoase exact paginile care nu conveneau autorului.
Iar jumătatea de adevăr prezentată intenționat ca adevăr întreg poate deveni o minciună foarte bine pieptănată.
TREI.
M-am tot întrebat cum ar trebui să reacționez la asemenea atacuri.
Să mă enervez?
N-ar fi creștinește.
Să tac?
Uneori e bine. Dar dacă taci prea mult, unii ajung să creadă că au și dreptate.
Sau poate facem un exercițiu de transparență reciprocă.
Și, mai presus de toate, să ne punem cu toții în genunchi și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne vindece: pe unii de lăcomie, pe alții de invidie, pe alții de orgoliu și, cine știe, pe noi de păcatul de a răspunde prea apăsat atunci când ar trebui poate să zâmbim.
Iar celor care mă întreabă ce pot face când văd asemenea încercări de denigrare le spun atât: nu hrăniți mizeria cu atenția dumneavoastră. Există un buton foarte eficient. Se numește ,,BLOCK” sau blocare. Nu necesită autorizație de construire, certificat de urbanism și, din câte știu, nici avize de la Cultură sau ISU. Se apasă într-o secundă și produce o liniște extraordinară.
Suntem milioane cei care urmărim și dorim binele. Haideți să ștergem și să blocăm răul. Diavolii asta-și doresc: să nu mai facă nimeni nimic în țara asta pentru ca biruința întunericului să fie deplină.
În rest, pentru toți cei care vor să se convingă de dimensiunea, calitatea și buna-credință a muncii noastre, invitația rămâne deschisă.
Veniți, vedeți și lucrați alături de noi măcar o săptămână. Stați de vorbă cu noi și, mai ales, cu oamenii pentru care facem toate acestea.
Vă așteptăm inclusiv la un pahar cu apă.De la chiuvetă, deocamdată. Nu de alta, dar noi preferăm ca banii de protocol să ajungă tot la copii.
Iar celor care așteaptă de la Glasul Vieții o „firimitură” în plus le cerem iertare: firimiturile noastre au prostul obicei să ajungă la cei flămânzi.
Cât despre Cutia Milei, ea nu este o pușculiță care să dea idei celor fără frică de Dumnezeu, dar plini de lăcomie, ci este locul unde fiecare ar trebui să dăruiască pentru a ne apropia, prin cei sărmani, cu adevărat de Domnul Hristos, Iubirea desăvârșită.
Și încă ceva vă mai rog: distribuiți și faceți bine, pentru că binele ne face bine. Binele nepieritor.
Dăruim iubire?
Mergem mai departe?
Să ne ocrotească pe toți Domnul Iisus Hristos și să ne curățe de patimi!
DĂRUIM ÎMPREUNĂ PENTRU 16.176 DE COPILAȘI SĂRMANI ORI ORFANI:
CAMPANIA „GRĂUNTELE DE MUȘTAR” – PENTRU SATELE MOLDOVEI ȘI „ÎNCĂLȚĂM ROMÂNIA DESCULȚĂ” – PENTRU RESTUL ȚĂRII
Două campanii distincte, o singură misiune: niciun copil desculț la școală!
Împreună putem scrie o nouă poveste pentru prima zi de școală, un început de an școlar plin de speranță, zâmbete și cu un viitor fericit pentru fiecare îngeraș din LISTELE VIEȚII!
LISTELE VIEȚII AICI: 1. GRĂUNTELE DE MUȘTAR: https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/grauntele-de-mustar/alege-copil?embed_key
2. ÎNCALȚĂ ROMÂNIA DESCULȚĂ
https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/incalta-romania-desculta/alege-copil?embed_key
1. CAMPANIA GRĂUNTELE DE MUȘTAR – PENTRU SATELE MOLDOVEI
Fiecare copil trebuie să primească un pachet complet: hăinuțe noi-nouțe, încălțăminte de calitate superioară, un ghiozdan complet echipat cu rechizite, dar și alimente de bază și produse de igienă pentru acasă.
Cum poți asigura acest pachet?
1. Dăruiește 400 DE LEI ACUM, o singură dată, ca donație dedicată exclusiv pentru această campanie de toamnă;
2. Dăruiește 100 de lei pe lună, timp de 4 luni și ajuți în patru rate un copil să meargă acum la școală;
3. Alege una dintre cele trei variante de ADOPȚIE LA DISTANȚĂ PENTRU 1 an de zile : 100 DE LEI PE LUNĂ timp de un an de zile (devenind un sprijin constant pentru copil), 400 DE LEI achitați de trei ori pe an, în fiecare dintre cele trei mari campanii de burse sau 1200 de lei acum pentru întregul an, așa cum au făcut deja peste 900 de de ÎNGERI PĂZITORI.
LISTA AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/grauntele-de-mustar/alege-copil?embed_key=emb_5caa98e0c2df788654
2. PROIECTUL NAȚIONAL „ÎNCĂLȚĂM ROMÂNIA DESCULȚĂ” – PENTRU RESTUL ȚĂRII
5.609 COPII din restul țării așteaptă un ghiozdan, haine și papuci rezistenți.
SUMA NECESARĂ: O donație unică de 250 DE LEI îmbracă și încalță un copil de la zero. Acești 5.609 copii din țară, adunați cu cei 10.567 din Moldova, formează exact 16.176 de suflete.
LISTA AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/incalta-romania-desculta/alege-copil?embed_key
Variante de susținere:
1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
– Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
– Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
– Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
– Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
– LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin