Dragilor, m-am trezit azi dimineață devreme, abia se crăpa de ziuă și erau doar 10 grade afară.
Căzuse și roua pe alocuri, iar când am ieșit un pic în fața casei și am simțit aerul ăsta tăios, mi-am dat seama că a venit toamna de-a binelea.
N-am să vă mint, azi-noapte chiar i-am cerut soției să-mi aducă o pătură în plus, pentru că sunt tare rău de frig și nu mă mai puteam încălzi.
Și cum stăteam așa în pat, înfofolit sub două straturi de pături, deodată am tresărit.
M-a lovit o stare de neliniște și mi-am adus aminte că ieri am primit un mesaj de la o mămică necăjită, pe care, din cauza agitației și a drumurilor, am uitat să-l deschid la timp.
Când am pus mâna pe telefon și am citit ce mi-a scris, mi s-a strâns inima. Îmi cerea cu multă sfială dacă avem cumva să-i dăm niște pături mai groase, pentru că frigul a venit mult prea devreme anul ăsta și i-a prins nepregătiți.
Lemne de foc nu are de unde să cumpere, iar în căsuța lor din chirpici intra crivățul peste tot prin crăpăturile din pereți, pe la geamuri și pe sub ușă.
Se ruga doar de câteva pături, să-și poată înveli copilașii noaptea să nu mai dârdâie de frig, și poate două-trei hăinuțe mai groase și papuci să meargă și ei la școală curați și îmbrăcați demn, să nu-i arate ceilalți cu degetul.
Și cum stăteam eu acolo la căldură și citeam rândurile acelea, mi-a mai venit un gând în cap… un gând care pur și simplu nu mă mai lasă să dorm.
Pe lângă mămica asta, mai am încă 1.006 copii sărmani de îmbrăcat și de încălțat pentru toamna aceasta! 1.006 suflete de copii care depind de noi.
Și ca tabloul să fie complet, nici nu vă mai spun de datoriile de mii și mii de euro care mi-au rămas din urmă de la proiectele trecute. Am pe birou un teanc de facturi neplătite la care nici nu mai vreau să mă uit, că mă ia inima direct când văd cifrele alea.
Furnizorii sună, datoriile apasă, iar copiii aceștia n-au nicio vină că noi nu mai avem resurse.
Dragii mei, oameni cu suflet mare, vă spun direct… singur nu am cum să scot la capăt toată povara asta.
Nu pot să-i las pe acești mici îngerași să înfrunte frigul desculți și neîmbrăcați.
Vă rog din tot sufletul, ajutați-mă să-i îmbrăcăm! Orice mic ajutor, orice donație sau o simplă distribuire a acestui mesaj înseamnă o haină pentru un copil care astăzi dârdâie în căsuța lui din chirpici.
Dumnezeu să vă întoarcă înmiit orice gest de bunătate!

DĂRUIM ÎMPREUNĂ PENTRU 16.176 DE COPILAȘI SĂRMANI ORI ORFANI:
CAMPANIA „GRĂUNTELE DE MUȘTAR” – PENTRU SATELE MOLDOVEI ȘI „ÎNCĂLȚĂM ROMÂNIA DESCULȚĂ” – PENTRU RESTUL ȚĂRII

Două campanii distincte, o singură misiune: niciun copil desculț la școală!
Împreună putem scrie o nouă poveste pentru prima zi de școală, un început de an școlar plin de speranță, zâmbete și cu un viitor fericit pentru fiecare îngeraș din LISTELE VIEȚII!
LISTELE VIEȚII AICI: 1. GRĂUNTELE DE MUȘTAR: https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/grauntele-de-mustar/alege-copil?embed_key
2. ÎNCALȚĂ ROMÂNIA DESCULȚĂ
https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/incalta-romania-desculta/alege-copil?embed_key
1. CAMPANIA GRĂUNTELE DE MUȘTAR – PENTRU SATELE MOLDOVEI
Fiecare copil trebuie să primească un pachet complet: hăinuțe noi-nouțe, încălțăminte de calitate superioară, un ghiozdan complet echipat cu rechizite, dar și alimente de bază și produse de igienă pentru acasă.
Cum poți asigura acest pachet?
1. Dăruiește 400 DE LEI ACUM, o singură dată, ca donație dedicată exclusiv pentru această campanie de toamnă;
2. Dăruiește 100 de lei pe lună, timp de 4 luni și ajuți în patru rate un copil să meargă acum la școală;
3. Alege una dintre cele trei variante de ADOPȚIE LA DISTANȚĂ PENTRU 1 an de zile : 100 DE LEI PE LUNĂ timp de un an de zile (devenind un sprijin constant pentru copil), 400 DE LEI achitați de trei ori pe an, în fiecare dintre cele trei mari campanii de burse sau 1200 de lei acum pentru întregul an, așa cum au făcut deja peste 900 de de ÎNGERI PĂZITORI.
LISTA AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/grauntele-de-mustar/alege-copil?embed_key=emb_5caa98e0c2df788654
2. PROIECTUL NAȚIONAL „ÎNCĂLȚĂM ROMÂNIA DESCULȚĂ” – PENTRU RESTUL ȚĂRII
5.609 COPII din restul țării așteaptă un ghiozdan, haine și papuci rezistenți.
SUMA NECESARĂ: O donație unică de 250 DE LEI îmbracă și încalță un copil de la zero. Acești 5.609 copii din țară, adunați cu cei 10.567 din Moldova, formează exact 16.176 de suflete.
LISTA AICI: https://campanii.glasulvietii.ro/campanii/incalta-romania-desculta/alege-copil?embed_key
Variante de susținere:
1. CONT BCR
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: RNCBROBU
RO41RNCB0178156773130001 (LEI)
RO14RNCB0178156773130002 (EUR)
RO84RNCB0178156773130003 (USD)
Merge foarte simplu și cu aplicația GEORGE
2. BANCA TRANSILVANIA
Asociația ,,Glasul Vieții”
COD SWIFT: BTRLRO 22
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (LEI)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (EUR)
RO89BTRLUSDCRT00W8759401 (USD)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (LIRE)
Acum avem și BT PAY- 0744798610
Există subconturi în toate valutele.
3. PAYPAL pr.dandamaschin@yahoo.com
4. WESTERN UNION sau MONEY GRAM – vă rog, cereți detalii
5. POȘTĂ
Biserica Maternității „Cuza-Vodă”, str. Cuza-Vodă, nr. 34, Iași, Dănuț Damaschin – 0744.798.610
6. DONEAZĂ direct la
Cutia Milei – BISERICA MATERNITĂȚII CUZA VODĂ IAȘI
7. SMS CU TEXTUL „Veronica” la numarul 𝟖𝟖𝟒𝟓 pentru a contribui cu 𝟐 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ sau un SMS la 𝟖𝟖𝟔𝟒 cu textul „Veronica” pentru a dona 𝟒 𝐞𝐮𝐫𝐨/𝐥𝐮𝐧𝐚̆ și a ne ajuta să salvăm vieți!
DISTRIBUIE ȘI URMĂREȘTE!
– Site-ul „Glasul Vieții” : https://glasulvietii.ro/
– Canalul de YouTube – Dan Damaschin (https://www.youtube.com/@DanDamaschin ), prin abonare gratuită. Tot ce trebuie să faceți este să apăsați pe clopoțel pentru a primi notificările cu noile postări ale canalului, emisiunile în direct, toate slujbele transmise de la Biserica Maternității Cuza Vodă și Asociația Glasul Vieții.
– Profilul de Facebook Preot Dan Damaschin: https://www.facebook.com/preot.dandamaschin/
– ⁠Pagina de Facebook Dan Damaschin:
https://www.facebook.com/danutdamaschin
– Pagina de Facebook Glasul Vieții România: https://www.facebook.com/GlasulVietiiRomania
– Pagina de Facebook Biserica Maternității „Cuza Vodă”: https://www.facebook.com/biserica.cuzavoda/
– Pagina de Facebook INIMO: https://www.facebook.com/Inimo2022/
– Pagina de Facebook Glasul Vieții – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/GlasulVietiiDanDamaschin/
– Pagina de Facebook Clinica Veronica: https://www.facebook.com/ClinicaVeronica/
– Instagram: https://www.instagram.com/preot.dandamaschin/
– Tiktok: https://www.tiktok.com/@pr.dandamaschin
– LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/damaschin-dan-70a84747/;
Dar și pe grupurile de Facebook:
– Inefabil: https://www.facebook.com/groups/4230463330375110
– Glasul Vieții România – Dan Damaschin: https://www.facebook.com/groups/1003688033970940
– IUBIRE ȘI VIAȚĂ ( Dan Damaschin): https://www.facebook.com/groups/dandamaschin