Cu ajutorul Sfintei Parascheva, care a trimis oameni tare buni și jertfelnici la bisericuța noastră, ne-am trezit ieri, nu că ne-am fi îmbătat, stăpâni pe CINCI șantiere, așadar cu CINCI case. Din păcate sau mai curând din fericire nu sunt șase și nici una nu-i moștenire de la mătuși, ci toate sunt de Domnul dăruite, cu rugăciunile Sfintei Parascheva și cu osteneala dumneavoastră, a tuturor.
Așadar, în ordinea sau în dezordinea care-i pe capul nostru, treaba stă în felul următor:
– La Mădălina, mămica cu ghebele, astăzi turnăm temelia și intrăm cu siguranță în cartea recordurilor cu cea mai rapidă casă construită, atât timp cât doamna Elena este lângă noi;
– La casa lui Ghiță cel tăiat de tren băieții de la Matca, cu domnul Sorin în frunte, au pus și tabla pe casă și așteptăm să vină frigul, că de acum nu ne mai pasă;
– Știrea zilei vine de la Vânători-Neamț, de unde țigăncușa noastră, Birca, mamă a 4 copii, din care unul doar de un an, tare bolnăvior cu inima, ne-a implorat să nu-i lăsăm copiii să moară de frig, pentru că ea vrea să-i facă oameni mari și sfinți. Drept pentru care, tot astăzi, mai turnăm o temelie;
– Temelie și ziduri am turnat zilele acestea și la Casa Celor 8 Mame, rebotezată Casa Îngerilor. După mintea noastră, cam puțină și împrăștiată, bucătăria și cantina pentru săraci e gata în câteva zile;
– Am dat marea lovitură la casa socială a copiilor sărmani și singuri din Frunziș, unde izolația-i gata! Tot astfel, copiii sunt gata să mănânce pe săturate, să petreacă alături de prieteni și de oameni dragi, pentru că altcineva nu prea mai este să le mângâie tristețea;
În concluzie, consider că putem anula următoarele alegeri, întrucât covidul ăsta sigur se mută, de la Sfânta Parascheva, la Sfântul Dimitrie, apoi direct în Parlament și-ar fi păcat să pierdem atâția oameni dragi și atâtea case să rămână fără proprietar.
Și dacă tot vă odihniți de weekend, ajutați-ne să ne odihnim și noi, măcar sufletește, și să terminăm de achitat pachețelele Grăunțelor de Muștar. Au mai rămas mai puțin de 800 de pachețele și, cum îndată se apropie Crăciunul, n-aș vrea parcă să rupem sacul Moșului cu atâta greutate.
Domnul Iisus Hristos să zidească în inimile dumneavoastră credința, nădejdea și dragostea!
AICI AVEȚI LISTA!!!!!
Cum puteți dona?
1.Asociația ,,Glasul Vieții”
Cont: Banca Transilvania
RO64BTRLRONCRT00W8759401 (Lei)
RO49BTRLEURCRT00W8759401 (Euro)
RO17BTRLGBPCRT00W8759401 (Lire)
Cod Swift BTRLRO 22
2. În cutia milei de la Biserica din incinta Maternității ,,Cuza Vodă”(puneți pe GPS Biserica Maternității ,,Cuza-Vodă” și vă lasă exact unde trebuie);
3. Prin PayPal la următoarea adresă pr.dandamaschin@yahoo.com
4. Prin Poștă sau Curierat pe numele Bisericii Maternității ,,Cuza-Vodă”, Iași, str. Cuza-Vodă, nr. 34.
5. Pentru Western Union, RIA, avem rugămintea de a ne contacta pentru a vă oferi numele unui voluntar disponibil.
6. Din păcate la acest moment, nu putem primi donații prin MoneyGram și Revolut!